marți, 13 martie 2012

Ford B-Max, un mic gigant tehnologic "made in Romania"

Monovolumul Ford produs la Craiova a debutat, cu surle și trâmbițe, la expoziția de la Geneva. Producătorul îl recomandă drept „cel mai avansat model de clasă mică din Europa“. Cum inovațiile costă, și prețul va fi unul „avansat“.

Faimosul B-Max oltenesc a fost una dintre atracțiile ex­poziției de la Geneva, iar reacțiile presei in­ternaționale par să îl recomande drept un virtual bestseller al clasei monovolumelor. Uşor de zis, mai greu de făcut, dacă luăm în calcul că actualul lider al segmentului, Opel Meriva, se află de ani buni în această postură și are o mulțime de motive să nu se teamă de competitori. Ei bine, tocmai pentru a putea emite pretenții fondate, inginerii de la Ford au înghesuit în micul B-Max cam toată tehnologia disponibilă în acest moment în cadrul concernului american. E drept, mașina are în varianta de top echipamente care te pot duce cu mintea către clasa premium.

Pornind de la sistemul inovativ de deschidere a ușilor care, prin eliminarea pilonului B, asigură un acces extrem de facil către habitaclu, trecâd apoi la SYNC, interfața de conectivitate cu ajutorul căreia pot fi controlate vocal telefonul mobil, sistemul audio sau alte elemente de comandă, și ajungând la „Active City Stop“, dotare cu ajutorul căreia mașina poate evita coliziunile la viteză redusă, B-Max are cu ce se mândri. În pachetul tehnologic, există și funcția apel de urgență.

Compact și versatil

Partea frontală a mașinii este dominată de grila trapezoidală, caracteristică pentru Ford, completată armonios de blocuri optice care se arcuiesc până deasupra aripilor. Conform oficialilor Ford, suprafaţa tridimensională a lateralelor caroseriei „ajută la evitarea unui aspect înalt, butucănos, care este obişnuit la această clasă de automobile, şi include o abordare nouă şi unică a curburilor“. Aceste caracteristici sunt, ca de fiecare dată când vorbim despre design, supuse subiectivismului. În realitate, B-Max face parte din familia vehiculelor care ori te seduc de la prima vedere, ori îți displac. Doar că, odată intrați în mașină, până și cei mai pretențioși critici pot descoperi elemente menite să le domolească aversiunea. Zona în formă de aripă a panoului de bord superior, care se întinde către portiere, şi consola centrală proeminentă, care „curge“ spre spaţiul dintre scaune dau un aer aparte, modern.

Scaunele din spate, divizate într-o proporţie de 60/40, pot fi pliate printr-un mecanism simplu, „dintr-o mişcare“. Chiar și scaunul pasagerului din față poate fi rabatat, creând astfel o platformă plată de încărcare întinsă din faţă până la nivelul hayonului. În acest fel, în B-Max pot fi introduse pachete cu o lungine de până la 2,35 metri. Fișa vehiculului indică o înălțime a plafonului mai mare cu 12 cm decât în cazul modelului Fiesta, acest element majorând semnificativ spațiul pentru cap și picioare. Cel mai important exponent al gamei de propulsoare alimentate cu benzină este noul motor EcoBoost de 1 litru în trei cilindri, cu puteri de 100 CP sau 120 CP. Tot la categoria „benzinare“ trebuie incluse unitățile Duratec de 1.4 litri - 90 CP sau 1.6 litri - 105 CP. Acesta din urmă poate fi combinat cu transmisia automată cu şase viteze, PowerShift, cu dublu ambreiaj. Variantele diesel includ unitățile Duratorq TDCi de 1.5 litri - 75 CP și 1.6 litri - 95 CP. Propulsorul de 1.5 litri este o noutate absolută în gama europeană Ford și afișează un consum de 4,1 l/100 km.

Datele comparative puse la dis­po­ziție de Ford arată că, în timp ce propulsorul EcoBoost 1.0 - 120 CP are un consum de 4,9 l/100 km și emisii CO2 de 114 g/km, concurenți precum Opel Meriva EcoFLEX 1.4 - 120 CP sau Renault Grand Modus 1.2 TCe100, consumă 5,7 l/100 km emițând 134 g CO2/km, respectiv 6 l/100 km și emisii de CO2 de 139 g/km.

Sursa: Capital.ro

sâmbătă, 10 martie 2012

Dacia Lodgy: Consum de 3,8 litri la suta de km în afară

Noul model de la Dacia are un consum cuprins, cel puțin pe hârtie, între 3,8 litri la suta de km în extra-urban și 5,3 litri la suta de km în cicu urban pe diesel, iar pe motorizările pe benzină, cel mai mare consum este de 9,4 litri la suta de km, conform datelor tehnice publicate pe site-ul companiei.
Astfel, motorul 1.5 dCI de 90 de cai putere are un consum de 3,8 litri de motorină la suta de km în afara orașului și de 4,9 litri în oraș. Varianta 1.5 de 110 cai are un consum de 4 litri în afară și de 5,3 litri în oraș.

Versiunea de 1.6 pe benzină de 85 de cai putere are un consum în extra-urban de 5,7 litri la suta de km, iar în oraș ajunge la 9,4 litri.

Cea de 1.2 are un consum de 7,1 litri în oraș și ajunge la 5,3 litri la suta de km în afara orașului.Familia automobilelor Dacia a fost completată, marţi, de noua Lodgy, un autovehicul ce va putea fi comandat de către clienţii din România, începând cu data de 7 martie a.c., la un preţ de pornire de 9.500 euro, cu TVA, potrivit unui comunicat de presă al Dacia Group.

Noul autovehicul, prezentat, marţi, în premieră mondială, la Salonul Auto de la Geneva, este o maşină de familie, disponibilă în versiuni cu cinci şi şapte locuri, la preţuri cuprinse între 9.500 şi 14.700 de euro, TVA inclusă.

Din punct de vedere al caracteristicilor, Lodgy iese în evidenţă în partea frontală prin noul calandru şi flancurile înalte, care accentuează pasajele roţilor, în timp ce dimensiunile exterioare (4,5 m lungime şi 1,75 m lăţime) reflectă generozitatea spaţiului interior, care este suficient de încăpător pentru a găzdui în condiţii de confort deplin până la şapte pasageri.

Lodgy excelează la capitolul spaţiu interior disponibil pentru ocupanţii rândului al treilea de scaune. Astfel, raza la genunchi este de 144 mm, iar distanţa de la şezut până la pavilion este de 866 mm. Cele trei locuri de pe rândul al doilea sunt echipate în serie cu sistemul Isofix, care permite ataşarea în deplină siguranţă a scaunelor pentru copii.

În plus, Dacia Lodgy dispune de un portbagaj generos, volumul acestuia ajungând la 2.617 litri în configuraţia cu două locuri, 827 litri în cea cu cinci locuri, şi de 207 litri în configuraţia maximă cu şapte locuri. La interior, Lodgy este dotată cu numeroase spaţii de depozitare ce însumează un volum de până la 30 de litri, din care trei litri pentru spaţiul de depozitare amplasat în partea superioară a planşei de bord.

O noutate absolută în gama Dacia este sistemul de navigaţie şi multimedia (Media Nav) disponibil în opţiune la un preţ de 300 de euro (cu TVA). Sistemul cuprinde: radio, USB şi priză jack, Bluetooth şi sistem de navigaţie integrat cu touch screen de 7 inci (18 cm).

Gama Dacia se îmbunătăţeşte, prin Lodgy, cu limitatorul de viteză, disponibil opţional pe versiunea Laureate, dar şi cu sistemul de asistenţă la parcarea cu spatele. Totodată, constructorul de la Piteşti propune ca noutate absolută pentru Dacia scaunele încălzite pentru locurile din faţă, disponibile opţional pe nivelul de echipare Laureate.

În ceea ce priveşte motorizările, Lodgy vine cu două motoare pe benzină (1.6l 85 CP şi 1.2l TCe 115 CP), dar şi motorul 1.5 dCi, în versiunile dCi 90 şi dCi 110 care beneficiază de semnătura Dacia eco.

Pentru a garanta nivelul ridicat de fiabilitate, Dacia a efectuat cu Lodgy teste de anduranţă în condiţii extreme de rulaj şi climă însumând 1,9 milioane de km.

Sursa: capital.ro

joi, 1 martie 2012

GOMET - Burdufuri de cauciuc

Nume marcă:     GOMET
Origine:     Italy
Calitate:     Calitate normala
Garanţie:     Un an garantie
Produse:     Burdufuri de cauciuc
Unde gasim aceste produse: www.vest-auto.ro


Burduful de cauciuc este o piesa foarte importanta a sistemului de rulare si a casetei de directie. Impiedica patrunderea murdariei intre piesele aflate in continua miscare si nu permite ca materialul lubrifiant sa curga afara.

Repararea costisitoare a sistemului de rulare se poate evita, daca periodic se verifica starea pieselor componente a sistemul. Se recomanda schimbarea din timp a acestor piese componente defecte care au un pret mai mic, evitandu-se astfel o cheltuiala mai mare, decat cea echivalenta schimbarii intregului sistem de rulare.

Burdufurile de cauciuc sunt comercializate in seturi. Un set contine colierele si cantitatea de material lubrifiant necesara.

Compania Gomet cu sediul in Italia comercializeaza anual 15 milioane de bucati de burduf din cauciuc. Produsele companiei se regasesc in autoturismele din America, Asia, Japonia si Europa.

GMB - Rulmenti intinzator curea, pompe apa, piese sistem rulare

Nume marcă:     GMB
Origine:     Japan
Calitate:     Calitate de fabrica
Garanţie:     Un an garantie
Produse:     Rulmenti intinzator curea, pompe apa, piese sistem rulare
Unde gasim aceste produse: www.vest-auto.ro

FIRESTONE - Arcuri pneumatice

Nume marcă:     FIRESTONE
Origine:     United States Of America
Calitate:     Calitate premium
Garanţie:     Un an garantie
Produse:     Arcuri pneumatice
Unde gasim aceste produse: www.vest-auto.ro

Suspensia pneumatica care functioneaza in parametri optimi ajuta la marirea
confortului in calatori si asigura stabilitatea si actioneaza asupra sistemului de
directie al autoturismului nostru.

Firestone ca producator si furnizor de fabrica corespunde acestor cerinte.
Primul a fost in lume care a dezvoltat suspensia pneumatica si tehnologia cu
piston de plastic la suspensia pneumatica. Produsele de regasesc in diferite
modele de autoturisme in locul arcurilor spirala.

Datorita inovatilor continue din zilele noastre numele de marca Firestone este
sinonim cu fiabilitate si durata lunga de viata.