marți, 24 aprilie 2012

Masinile inmatriculate in Bulgaria vor avea dreptul sa circule doar 90 de zile in Romania

Românii care au maşini cu numere de Bulgaria, radiate în ţara vecină, vor fi toleraţi să circule doar 90 de zile pe an, după care vor fi obligaţi să intre în legalitate şi să achite taxele. Propunerea Poliției Rutiere a fost acceptată de Guvern, astăzi.
Maşinile cu numere de Bulgaria pentru care nu se plătesc taxe în România, dar nici în ţara vecină, vor intra în legalitate în urma unei propuneri a poliţiştilor de la Rutieră. Şeful Direcţiei Rutiere din Poliţia Română, comisarul şef Lucian Diniţă, a declarat că aceste maşini înmatriculate în ţara vecină ar putea circula în ţară doar 90 de zile pe an.

După votul Guvernului, șoferii maşinilor denumite de poliţişti "fantomă", care nu figurează nici în calculatoarele poliţiştilor Bulgari, dar nici ale celor din România, vor fi nevoiți să intre în legalitate.

Cum ajung în ilegalitate

"Am căutat soluţii pentru maşinile pentru care nu se plătesc taxe nici la noi, nici în Bulgaria. Mai exact, pentru acelea care au fost luate din Bulgaria în urma unui act încheiat la notariat, dar nu de vânzare-cumpărare, ci de împrumut, cu ajutorul căruia poate folosi maşina", a precizat, în urmă cu câteva luni, pentru EVZ, comisarul-şef Diniţă. El a mai explicat că problema apare după ce proprietarul merge la autorităţile din ţara vecină şi face o cerere de radiere a acesteia, pentru a fi scutit de taxe. Dar nici şoferul din România care foloseşte maşina în continuare nu le mai achită.

Pentru aceştia s-a propus ca termenul limită în care să folosească maşina în România să fie de 90 de zile, după care se confiscă certificatul şi plăcuţa de înmatriculareşi să se trimite în ţara vecină. Interesul autorităţilor din Bulgaria pentru aceste maşini a fost adus la cunoştinţa celor din România încă de anul trecut.

Atunci se căutau 6.000 de astfel de autoturisme pentru care nu sau mai încasat taxele aferente. Tot de atunci s-au organizat numeroase acţiuni în comun, în acest scop, mai ales pentru a-i familiariza pe agenţii de circulaţie români cu cititul actelor de înmatriculare ale maşinilor cu numere bulgăreşti. Dar şi poliţiştii de la noi manifestă acelaşi interes pentru a lămuri această situaţie, în special pentru cazurile în care şoferii acestor maşini ar putea fi implicaţi în accidente de circulaţie.

Peste 18.000 de maşini din Bulgaria

În evidenţele Poliţiei Rutiere de la noi, în România ar exista 18.735 de maşini cu numere de Bulgaria. Iar contabilizarea acestora s-a făcut în urma aceloraşi acţiuni organizate de poliţiştii români şi bulgari, desfăşurate săptămânal, începând cu luna iulie a acestui an.

Poliţiştii spun că maşinile radiate în ţara vecină şi care nu sunt înregistrate la noi nu au o poliţă de asigurare valabilă şi reprezintă un pericol pentru cetăţenii ţării noastre prin faptul că proprietarul nu figurează în baza de date a poliţiei. Astfel, acesta poate comite infracţiuni fără grija unor consecinţe legale în cazul în care nu este prins pe loc.

Sursa: Capital.ro

Afaceri cu DACIA: O iei nouă și o vinzi mai scumpă la mâna a doua

În anul 2010, Dacia Duster devenea primul model al producătorului român de autoturisme care se vindea mai scump la mâna a doua decât nou. Asta pentru că timpul de livrare ajungea chiar și la mai mult de 7 luni, adică echivalentul timpului de livrare pentru un Ferrari. În 2012, același lucru se întâmplă și cu Dacia Lodgy. Tot în Franța.
Astfel, Dacia Lodgy a început deja să apară pe site-urile de anunțuri de vânzări ale autoturismelor second-hand la un preț superior celui afișat pe site-ul oficial al Dacia.

Modelul 1.5 DCI LAUREATE  cu 5 locuri se vinde la mâna a doua cu 16.400 de euro, în timp ce un exemplar identic pe site-ul dacia.fr se vinde cu 15.400 de euro. Mașina second-hand a fost rulată, conform specificațiilor din anunț, 1.000 de km.

"Nu este nevoie să ai un Ferrari Enzo ca să obţii profit din revânzarea lui", scriau cei de la caradisiac.com, care concluzionau acum doi ani, pe bună dreptate, că este suficient să-ţi fi cumpărat un Duster ca să iei nişte bani în plus.

Practic, timpul foarte mare de aşteptare până la livrările unei Dacii Duster în Occident ajunseserã să fie chiar de 7 luni, motiv pentru care existau unii clienţi care preferau să o cumpere la mâna a doua decât să aştepte atât de mult. Cei care profitau de acest delay, vindeau un Duster cu 10.000 de km pe bord cu un preţ mai mare decât un autoturism nou.

luni, 23 aprilie 2012

Volkswagen prelungeşte cu 25 de ani parteneriatul cu grupul chinez FAW

Grupul auto Volkswagen, cel mai mare constructor auto din Europa, a anunţat luni prelungirea cu 25 de ani a parteneriatului său cu constructorul auto chinez FAW, China First Automobile Group.
FAW şi Volkswagen sunt aliaţi din anul 1991 într-o societate mixtă care deţine facilităţi de producţie la Changchun şi Dalian (nord-estul Chinei) precum şi la Chengdu (centrul Chinei). În viitor cei doi parteneri se vor concentra pe proiectele de autovehicule electrice, dezvoltarea de noi produse şi servicii financiare, a precizat Volkswagen într-un comunicat publicat cu ocazia vizitei premierului chinez Wen Jiabao la sediul VW.

De asemenea, Volkswagen a anunţat luni că împreună cu celălalt partener chinez, SAIC Motor Corp., va investi 170 milioane de euro pentru a construi o nouă uzină la Urumqi, în provincia chineză Xinjiang. Facilitatea de producţie va avea o capacitate de 50.000 de vehicule pe an începând din 2015.

Anul trecut Volkswagen a vândut aproape 8,3 milioane vehicule şi a devansat Toyota pentru a deveni al doilea mare constructor auto din lume după grupul american General Motors Corp. China este cea mai mare piaţă pentru grupul Volkswagen, care pe lângă VW mai include şi mărcile Audi, Bentley şi Skoda. În 2011 grupul geman a vândut 2,26 milioane vehicule pe piaţa din China, iar în primul trimestru al acestui an a vândut 633.000 de unităţi, în creştere cu 15,6% în ritm anual.

Volkswagen are un program de investiţii în valoare de 14 miliarde de euro pentru China până în 2016. În cadrul acestui program grupul german a demarat deja lucrările la alte două facilităţi de producţie: una la Foshan (sudul Chinei) şi cealaltă la Yizheng (în apropiere de Shanghai). Ambele uzine ar urma să devină operaţionale începând din 2013.
Sursa: Agerpres

duminică, 22 aprilie 2012

Lexus RX450h: electric

Aşa cum Lexus se vrea o alternativă la Audi, BMW sau Mercedes-Benz, şi RX450h vrea să atragă clientul care do­reşte altceva în afară de Q7, X5 sau ML. Iar dacă triada ger­ma­nă vine cu motoare diesel de ultimă generaţie, ja­ponezii plusează cu tehnologia hibrid. Ce poate fi mai spectaculos decât să rulezi într-un RX în mod electric fără să consumi o picătură de benzină?
Pentru ca persoana de la volan să realizeze în ce tip de auto­mo­bil a luat loc turometrul i-a cedat locul unui ceas pe care vezi între ce rotaţii imaginabile ale motorului se încarcă ba­teriile litiu-ion. În zona inferioară rulează motoarele elec­trice faţă-spate, în a doua treime se regenerează acumulatorii, iar în ultima intră în forţă motorul pe benzină. Pentru a clarifica situaţia spunem de la început că maşina are trei motoare. Primul şi cel mai puternic este un V6 de 3,5 litri şi 250 CP, ajutat de două propulsoare electrice amplasate echilibrat, unul în faţă şi celălalt în spate.
Când bateriile sunt încărcate, rulezi doar în mod electric, iar atunci când accelerezi sau depăşeşti pragul de 50 km/h se activează şi V6-le care livrează putere punţilor, în timp ce mo­to­rul electric spate dozează cuplul axului spate. În acelaşi timp, bateriile litiu-ion se încarcă din energia cinetică produsă de roţile faţă. Cel mai mult se reîncarcă acumulatorii pe frâ­nare, atunci când niciun motor nu mai consumă, iar bateriile cap­tează toată energia pe care o degajă roţile.
În ceea ce pri­veş­te habitaclul Lexus RX450h este poate unul dintre cele mai confortabile SUV-uri de pe piaţă. Scaunele sunt mari şi con­fortabile, iar suspensia filtrează aproape toate deni­ve­lă­rile. Sis­temul audio este la nivelul seg­men­tului, însă nu im­pre­sio­nea­ză calitatea materialelor. Există inserţii de lemn, însă aces­tea intră în contrast puternic cu plasticul de calitate "To­yota", nu de slabă calitate, însă de­parte de ce vedem la con­cu­renţa germană. În ceea ce priveşte com­puterul de bord, Lexus vine cu o "imitaţie" de mouse în locul unei rotiţe gen iDrive.

Lexus RX450h:

Propulsie: hibrid, două motoare electrice de 167 CP, respectiv 68 CP plus V6 3,5i: 3.456 cmc, tracţiune integrală, transmisie automată de tip CVT, 300 CP la 6.000 rpm
  • Performanţe: 0-100 km/h 7,7 s, viteză maximă 235 km/h, consum mediu 6,3 l/100 km, emisii CO2 147 g/km.
  • Preţ: 65.500 euro cu TVA
  • Plus: consum scăzut, imagine, performanţe dinamice
  • Minus: anumite detalii de interior demne de o Toyota, nu de un Lexus

     Sursa : ZF.ro

miercuri, 18 aprilie 2012

Consiliul Concurenţei propune ca vânzarea pieselor auto contrafăcute să fie considerată infracţiune

Consiliul Concurenţei propune ca vânzarea produselor contrafăcute utilizate la vehiculele rutiere să fie considerată infracţiune, o astfel de măsură putând avea ca efect reducerea pieţei pieselor de schimb contrafăcute, se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă.
Potrivit sursei citate, percepţia celor prezenţi pe piaţa pieselor de schimb este că ponderea pieselor de schimb contrafăcute folosite în România este de 27%, mult peste cea europeană.

Consiliul Concurenţei a mai constatat că prevederile legate de sancţionarea comercializării pieselor contrafăcute din O.G. nr.80/2002 care reglementează omologarea şi certificarea produselor folosite la vehiculele rutiere nu sunt corelate cu cele prevăzute, pentru aceeaşi faptă, în Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Astfel, potrivit O.G. nr.80/2000, introducerea pe piaţă a produselor piratate sau contrafăcute constituie contravenţie, iar în conformitate cu Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, contrafacerea unei mărci este considerată infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la trei ani sau cu amendă de la 50.000 lei la 150.000 lei.

În urma prelucrării informaţiilor primite de la societăţile chestionate a rezultat că procedura de omologare-certificare de la Registrul Auto Român (RAR) este considerată de către importatorii de piese de schimb ca fiind 'o barieră administrativă la intrarea pe piaţă'. Importatorii susţin că procedura de la RAR este 'greoaie, complexă şi ambiguă'.

Neclarităţi de ordin legislativ invocă şi importatorii de anvelope (condiţii de garanţie, limite de utilizare etc). În opinia vânzătorilor de anvelope, prezenţa pe piaţă a anvelopelor second-hand constituie cea mai importantă chestiune care ar trebui corectată.

Operatorii din sectorul auto mai propun 'existenţa unui ghid unic de reglementări privind activitatea de comercializare a pieselor de schimb aşa încât normele tehnice RNTR să fie mai adecvat structurate pentru a fi accesibile subiecţilor vizaţi, debirocratizarea procesului de omologare/certificare şi implicarea RAR în privinţa certificării produselor, în sensul testării acestora, la solicitarea importatorului, precum şi colaborarea (schimbul de informaţii) cu autorităţi de omologare/organisme de certificare din alte state membre UE în scopul obţinerii de informaţii privind produse omologate în alte state'.

Pentru cunoaşterea pieţei pieselor de schimb pentru automobile, Consiliul Concurenţei a efectuat o cercetare de piaţă, la nivel naţional, în rândul companiilor din sector: constructori de automobile, producători de piese, comercianţi de piese, vânzători de automobile (dealeri auto), unităţi de service (reparatori). În plus, au fost chestionate şi societăţi de asigurare.

Totodată, în cadrul investigaţiei a fost analizată legislaţia specifică sectorului şi a fost realizat un sondaj de opinie în rândul consumatorilor.

SURSA: Agerpres

marți, 17 aprilie 2012

Romania, Inmatricularile de masini noi din primul trimestru au avut cea mai abrupta crestere din UE

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi din România a urcat în primul trimestru cu 44,3% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, la 13.965 unităţi, reprezentând cea mai abruptă creştere din UE, potrivit datelor prezentate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile.


În luna martie, înregistrările de automobile noi au crescut în România cu 29%, de la 3.793 la 4.902 unităţi.

Pe total piaţă, numărul înmatriculărilor de vehicule noi a urcat în martie cu 17,9%, la 6.871 de unităţi, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Potrivit DRPCIV, cea mai populară marcă în martie a fost Dacia, cu 1.159 de autoturisme înregistrate, în urcare cu 31,7% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Compania românească este urmată în top de Ford (729 unităţi), Volkswagen (598), Skoda (419) şi Renault (248).

Piaţa auto UE măsurată după înmatriculările de automobile noi a scăzut în primele trei luni cu 7,7%, de la 3,589 milioane la 3,312 milioane unităţi. În martie, numărul înmatriculărilor din UE a coborât cu 7%, la 1,453 milioane unităţi, minimul ultimilor 14 ani.

În Germania, cea mai mare economie europeană, numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a crescut în primul trimestru cu 1,3%, la 773.636 unităţi.

Marea Britanie a înregistrat un avans uşor, de 0,9%, la 563.556 unităţi, devenind a doua mare piaţă europeană, după ce înmatriculările din Franţa au scăzut cu 21,6%, la 507.830 automobile noi.

Devenită a patra piaţă din UE, Italia a marcat în primul trimestru o scădere de 21%, la 406.907 înmatriculări.

Portugalia a avut cea mai puternică scădere din Europa, de 48,4%, de la 45.577 la 23.511 unităţi.

În clasamentul constructorilor auto, Volkswagen rămâne lider detaşat al pieţei europene. Cele patru mărci deţinute de grupul german, Volkswagen, Audi, Seat şi Skoda, au acumulat în primul trimestru un total de 781.831 înmatriculări de autoturisme noi în UE, în stagnare faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut.

Pe locul al doilea se plasează grupul francez Peugeot SA, cu mărcile Peugeot şi Citroen, care a înregistrat o scădere de 17,3%, de la 482.595 la 399.161 înmatriculări.

Renault, proprietarul Dacia, este al treilea mare constructor auto european, cu 276.068 înmatriculări de autoturisme noi în primul trimestru, în scădere cu 23,1%.

Cele două companii franceze sunt urmate în top de Ford, General Motors, Fiat, BMW, Daimler, Toyota şi Nissan.

Sursa: Money.ro

duminică, 15 aprilie 2012

Ai rămas fără rovinietă? Ocoleşte cele mai "periculoase" locuri unde poţi fi prins de camerele de luat vederi

Peste 340.000 de amenzi, numai în ultimele şase luni. Vă prezentăm locurile cele mai "periculoase" unde puteţi fi prinşi de camerele de luat vederi.

Aplicarea legii cu privire la roviniete face ravagii în rândul şoferilor. Mai ales după introducerea sistemului electronic de constatare (camere de luat vederi), numărul amenzilor aplicate de CNADNR a crescut exponenţial. Bunăoară, numai în perioada mai - octombrie 2011, au fost întocmite 341.267 de procese verbale de contravenţie, pentru tot atâţia şoferi surprinşi fără roviniete pe diferite drumuri din ţară.

Atenţie la Româneşti!


De departe, locul în care s-au înregistrat cele mai multe autovehicule circulând fără roviniete este Km 48+800, pe DN 1, în apropierea localităţii Româneşti, din judeţul Prahova. În doar 5 luni, camera video montată aici de CNADNR a surprins peste 100.000 de şoferi fără roviniete. Alte locuri “periculoase" sunt Autostrada A2, Km 12+450 Glina(41.272 de amenzi în aceeaşi perioadă), DN 2, Km 115+80, Mărăcineni, judeţul Buzău(40.891 de amenzi ) ş.a.

Amenzi usturătoare


Amenzile pentru lipsa rovinietei sunt usturătoare. De exemplu, pentru autoturisme amenda este de 250 de lei, plus 28 de euro- aşa-numitul “tarif de despăgubire" pentru CNADNR. Încasările sunt pe măsură. Numai din tariful de despăgubire, CNADNR a încasat în perioada ianuarie -decembrie 2011 suma de 18.280.742, 88 l RON. Din aceste încasări, 10 la sută intră la bugetul statului, iar 90 la sută revin CNADNR ca "venituri extrabugetare".

Există cazuri în care acelaşi şofer, cu aceeaşi maşină, a fost amendat de zeci de ori, fără să ştie. “Este aberant, ne-a declarat C.T. din Bucureşti, am primit acum, în martie, 12 amenzi pentru 6 drumuri pe care le-am făcut în afara Capitalei în septembrie anul trecut. M-au fotografiat şI apoi m-au amendat şi la dus şi la întors. Fiecare proces verbal mi-a fost pus în cutia poştală cu cel mult două- trei zile înainte de a interveni prescrierea".

La mâna judecătorilor

Mulţi şoferi au contestat în instanţă procesele verbale, cerând anularea lor. Potrivit datelor communicate redacţiei de CNADNR, până în prezent, s-au înregistrat 105.713 contestaţii la procesele verbale de contravenţii pentru lipsa rovinietei. Din 9.154 de sentinţe care au fost deja date de judecători, în circa 5.000 de cazuri aceştia au dat cîştig de cauză şoferilor, anulînd procesele verbale întocmite de CNADNR. Principalele motive care au stat la baza anulării proceselor verbale au fost, potrivit CNADNR, “emiterea de către distribuitori a rovinietelor pentru un număr de înmatriculare greşit, schimbarea numărului de înmatriculare a vehiculului pentru care a fost achitată rovinieta fără a comunica acest lucru la CNADNR, înscrierea pe bonul fiscal eliberat de distribuitori la emiterea rovinietei a unui număr de înmatriculare greşit. De asemenea, în 2.375 de cazuri, instanţele au dispus transformarea amenzii în avertisment".

O lege dubioasă, marca PSD


Actul normativ cu privire la roviniete, adoptat de Guvernul Năstase în anul 2002, se dovedeşte pe zi ce trece a fi o lege mai mult decât dubioasă. Este vorba de "Ordonanţa Guvernului nr. 15, din 24 ianuarie 2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România". Legea prevede achitarea rovinietei pentru toate drumurile din ţară, drumuri care arată aşa cum arată, şi nu doar pentru autostrăzi, cum e practica în majoritatea ţărilor europene. Apoi, prevederile privind aplicarea amenzilor, mai ales după introducerea sistemului electronic, sunt de-a dreptul aberante. Astfel, timp de şase luni de zile, poţi fi amendat de zeci de ori, fără măcar să fii anunţat.

Lipseşte un lucru esenţial, şi anume, caracterul preventiv, pe care trebuie să-l conţină în corpul ei orice lege. Practic, toate prevederile legii sunt în defavoarea şoferilor. De exemplu, în cazul în care ai rovinieta pe un an, vinzi maşina, cumperi una de categorie identică( aceeaşi capacitate cilindrica, acelaşi an de fabricatie etc ), păstrezi şi acelaşi număr, ei bine, potrivit legii actuale rovinieta nu mai e valabilă. Eşti obligat să-ţi cumperi alta. Chiar şi în cazul în care îţi schimbi doar numărul de înmatriculare, pentru a fi valabilă rovinieta trebuie să achiţi la CNADR 20 de lei. Or, dacă rovinieta este pe o perioadă scurtă, de o săptămâna sau o lună, este mai mare taxa decât valoarea ei.

Avocatul Poporului: “Este un abuz"


Că avem de-a face cu un act normativ dubios o spune chiar Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu "Am înţeles că există situaţii în care un şofer a fost amendat de mai multe ori, unii chiar de zeci de ori, pentru lipsa rovinietei, şi, de fiecare dată li s-a imputat şi contravaloarea rovinietei pentru un an întreg. Este un abuz să-i obligi pe cei sancţionaţi să plătească rovinieta pe un an întreg, mai ales în condiţiile în care, prin lege, un şofer are opţiunea de a cumpăra rovinieta pentru perioade mult mai scurte", a declarat Gheorghe Iancu

Locurile din ţară unde au fost surprinşi de camerele de luat vederi ale CNADNR
cei mai mulţi şoferi circulând fără rovinietă


Sursa : EVZ.ro

sâmbătă, 14 aprilie 2012

MAGNETI MARELLI - Macarale electrice, piese aprindere, senzori, releuri

Nume marcă:     MAGNETI MARELLI
Origine:     Italy
Calitate:     Calitate de fabrica
Garanţie:     Un an garantie
Produse:     Macarale electrice, piese aprindere, senzori, releuri
Unde gasim aceste produse: www.vest-auto.ro

Magneti Marelli este o companie internationala care proiecteaza si produce componente pentru sectorul auto, cu sediul in Italia (Corbetta, Milano).
Cu o cifra de afacerii 5.4 miliarde in 2008, aproximativ 33.000 de angajati, 80 unitati de productie, grupul are o prezenta in 16 tari (Italia, Franta, Germania, Spania, Polonia, Republica Ceha, Rusia, Slovacia, Turcia, Statele Unite, Mexic, Brazilia, Argentina, China, Japonia, India, Malaezia si Africa de Sud).
Magneti Marelli aprovizioneaza toti producatorii de automobile din Europa, America de Nord si America de Sud, si Asia.

KLOKKERHOLM - Caroserie, Aripa, Bara fata, Bara spate

Nume marcă:     KLOKKERHOLM
Origine:     Denmark
Calitate:     Calitate normala
Garanţie:     Un an garantie
Produse:     Caroserie, Aripa, Bara fata, Bara spate
Unde gasim aceste produse: www.vest-auto.ro

Cu oricine se poate intampla un mic accident din cauza neatentiei, sa loveasca aripa fata, sa zgarie usa autoturismului, sa loveasca bara de protectie.
Foarte important la schimbarea acestor repere este sa gasim componente noi cu potrivireperfecta.

Dintre producatori de elemente de caroserie Klokkerholm fabrica piese de schimb identice cu cele originale.

Numele de marca Klokkerholm inseamna calitate. Piesele fabricate din materi prime de calitate prin utilizarea celor mai noi tehnologi de productie asigura o potrivire perfecta.

Klokkerholm fabrica elemente de caroserie nu numai pentru autoturisme moderne din zilele noastre, in oferta lor regasanduse si piese de schimb pentru automobile mai vechi, de epoca.

miercuri, 11 aprilie 2012

Volkswagen şi BMW raportează vânzări record pentru primul trimestru

Producătorii auto germani Volkswagen şi BMW şi-au depăşit propriile recorduri de vânzări pentru primul trimestru, întrucât cererea puternică pentru maşini de lux din Statele Unite şi China a susţinut vânzările, compensând şi evoluţia mai slabă a pieţei europene, potrivit Wall Street Journal.

Cererea pentru maşini din clasa premium a continuat să crească în China, chiar şi în contextul declinului pieţei auto chineze cu 1,3%, la 3,77 milioane de unităţi, potrivit ultimelor date din industrie, publicate miercuri.

Volkswagen, cel mai mare producător auto din Europa, a anunţat un avans de 11% al vânzărilor în primul trimestru, la nivelul record de 1,36 milioane de maşini. Avansul de 13% din China şi creşterea de 41% din SUA au susţinut vânzările, în timp ce în Europa, excluzând Germania, grupul a avut un declin de 3,7%.

"În timp ce situaţia de pe pieţele europene rămâne dificilă, am înregistrat creştere semnificativă în Asia şi America de Nord", a declarat şeful de vânzări al Volkswagen, Christian Klingler.

Ultimele cifre anunţate de BMW prezintă o imagine similară, cu un avans de 11% al vânzărilor, la 425.528 de maşini, susţinut de China şi SUA.

"Vrem să menţinem trendul cu modele noi în acest an, precum BMW Seria 6 Gran Coupe şi variantă îmbunătăţită a BMW Seria 7", a spus şeful de vânzări al grupului, Ian Robertson.

BMW vizează în acest an o creştere peste cea pieţei, a reiterat Robertson, şi anticipează noi recorduri anuale de vânzări pentru mărcile sale - BMW, Mini şi Rolls-Royce.

Marca BMW şi-a păstrat avansul faţă de Audi, parte a grupului Volkswagen, cu 356.548 maşini vândute în primul trimestru, în urcare cu 11%. Audi a raportat o creştere identică, la 346.100 de unităţi. A treia marcă după vânzări pe piaţa maşinilor din segmentul premium, Mercedes-Benz, a anunţat săptămâna trecută un avans al vânzărilor de 12%, la 313.902 maşini.

Sursa: Money.ro

sâmbătă, 7 aprilie 2012

NIPPARTS - Placute de frana, filtre, piese sistem franare, directie

Nume marcă:     NIPPARTS
Origine:     Holland
Calitate:     Calitate de fabrica
Garanţie:     Un an garantie
Produse:     Placute de frana, filtre, piese sistem franare, directie
Unde gasim aceste produse: www.vest-auto.ro

NIPPARTS B.V. a fost creată în 1981 şi reprezintă principalul furnizor pentru Europa de piese originale pentru masini japoneze şi coreene.
Gama de piese NIPPARTS contine:
1. Filtre ulei, aer, combustibil, habitaclu
2. Discuri, placute, saboţi, tamburi, furtune, pompe, cilindrii, etriere, kituri reparaţie, regulator presiune frânare, cilindru receptor roată, cablu frână parcare
3. Bielete direcţie, capete de bară, braţe suspensie, pivoţi, bielete antiruliu, cap/burduf planetară, kit rulment roata
4. Bujii incandescente / scanteie, fişe bujii, capac distributor, rotor, electromotor, alternator, baterie, senzori presiune, răcire, lambda
5. Kituri complete, placă presiune, disc ambreiaj, rulment presiune, pompă şi cilindru
6. Curele, role întinzătoare şi ghidaj, kituri şi angrenaje întindere - suporţi cauciuc motor
7. Garnituri chiuloasă / capac supape / baie ulei / galerie evacuare
8. Pompă apă, termostat răcire, buşon radiator, senzor temperatură apă, pompa combustibil.

Herth Buss - JAKOPARTS - Placute de frana, filtre, piese sistem franare, directie

Nume marcă:     JAKOPARTS
Origine:     Germany
Calitate:     Calitate de fabrica
Garanţie:     Un an garantie
Produse:     Placute de frana, filtre, piese sistem franare, directie
Unde gasim aceste produse: www.vest-auto.ro

Piese de schimb pentru autoturismul de fabricatie din Orientul Indepartat? Solutia este JAKOPARTS!

Pentru autovehiculele de provenienta japoneza sau cele fabricate in Orientul Indepartat, gama de produse HERTH&BUSS JAKOPARTS reprezinta alegerea optima.Fiecare grupa de produse este identica cu originalul si se potriveste perfect la autoturismul Dvs.

Dispune de o gama foarte larga de produse, incepand de la curele de distributie pana la stergatoare de parbriz sau discuri de frana.

Compania Jakoparts de 20 de ani, ofera peste 8500 de piese de schimb pentru 3000 de modele de autoturisme japoneze si coreene.

IMPERGOM - Piese metal-cauciuc

Nume marcă:     IMPERGOM
Origine:     Italy
Calitate:     Calitate normala
Garanţie:     Un an garantie
Produse:     Piese metal-cauciuc
Unde gasim aceste produse: www.vest-auto.ro

Stiati ca compania IMPERGOM din anul 1976 ocupa pozitia de lider pe piata pieselor de schimb after market?

Compania din Italia ofera o gama larga de produse aproape pentru toate autoturismele fabricate in Europa.

Presiunea din sistemul de injectie pe benzina al unui autoturism poate ajunge pana la 4 bari de aceea nu ne putem permite utilizarea unui furtun de benzina de

calitate slaba. In cazul spargerii furtunului benzina ajunsa la motor poate cauza defecte majore.

Din ce in ce mai multi fabricanti auto (Renault, Alfa, Fiat) aleg produsele Impergom care sunt recunoscute pentru calitatea oferita si pentru preturile competitive.

Segmentul masinilor de lux nu sufera din cauza crizei

Pe şoselele din ţara noastră circulă peste patru milioane de maşini, dintre care 600 sunt de lux, conform datelor furnizate de Direcţia Regim Permise şi Înmatriculări a Vehiculelor (DRPCIV).
Ce este o maşină de lux? Nu există o definiţie clară pentru această categorie de maşini. Unii denumesc automobile de lux acele modele care costă peste 50.000 de euro, care au motoare cu capacităţi mari şi scaune îmbrăcate în piele. Alţii includ maşinile de lux în clasa F, sau clasa premium, în funcţie de criteriile de divizare a autoturismelor pe clase. Aici sunt incluse maşini precum Audi A8, BMW seria 7 sau  Mercedes S. Cei mai mulţi însă fac diferenţa între maşinile de lux şi restul raportându-l la preţ. Orice maşină nouă care are un preţ de pornire ce trece de 100.000 de euro este catalogată ca fiind de lux.
Pe piaţa românească a automobilelor de lux se regăsesc modele precum Bugatti Veyron, Lamborghini Murcielago, Rolls Royce Phantom, Aston Martin Rapide, dar cele mai populare modele provin de la Ferrari, Bentley şi Maserati. În prezent, în ţara noastră sunt înmatriculate 214 modele Bentley, 184 de Maserati, 134 de bolizi Ferrari, 72 de unităţi Rolls-Royce, 64 de modele Aston Martin şi 17 limuzine Maybach, conform datelor DRPCIV.

Cele mai căutate modele
În ultimii patru ani, preferinţele românilor pentru automobilele de lux nu s-au schimbat, astfel că cei dispuşi să cheltuiască o sumă importantă de bani pentru o maşină aleg de regulă unul dintre aceste trei modele: Bentley Continental Flying Spur, Ferrari F430 sau Maserati GranTurismo - fie nou, fie la mâna a doua.
Marca britanică de automobile Bentley, care a fost cumpărată la un moment dat de Rolls-Royce, iar acum face parte din grupul Volkswagen, se află în topul preferinţelor şi este parcată în garajul celor mai mulţi români cu bani.

Cele mai multe exemplare, 26, au fost înmatriculate în ţara noastră în anul 2008. Anul acesta au fost înmatriculate patru modele second-hand, iar Porsche Inter Auto România a anunţat recent că a livrat, la sfârşitul lunii februarie, primul model Bentley Continental GT 2011 unui client din România. Maşina, care are un preţ de pornire de 140.000 de euro, vine cu un motor V8 de patru litri, cu 507 cai-putere şi poate accelera de la 0-100 km/h în doar 5 secunde. Bentley Continental GT are transmisie automată cu opt trepte,  iar viteza maximă este de 290 km/h. Pe locul doi în preferinţele românilor se plasează Maserati.

În România s-au înmatriculat anul trecut 14 maşini ale mărcii: 12 noi şi două second-hand, iar în 2010, nouă, dintre care şapte noi. În primele două luni ale acestui an a fost înmatriculat un singur model, ceea ce ridică numărul total de unităţi Maserati în ţara noastră la 184. În România, se găsesc modelele GranTurismo, Quattroporte, Quattroporte S şi GranCabrio, dar cel mai popular este primul. Maserati GranTurismo are un preţ de pornire de 135.000 de euro, un motor V8 de 4,7 litri şi o atinge o viteză maximă de 295 de km/h. La mâna a doua, acesta poate fi cumpărat cu 80.000 de euro.

În primele două luni ale anului în curs, în România nu a fost înmatriculat niciun model Ferrari, însă acest lucru nu trebuie să păcălească pe nimeni. Ferrari este automobilul de lux cel mai bine vândut de când a început criza. De când a adus în ţară brandul Ferrari, Ion Bazac, directorul Forza Rossa, partenerul oficial şi reprezentantul unic al Ferrari în România, vinde maşinile ca pâinea caldă. Anul trecut, italienii au alocat ţării noastre, prin Forza Rossa, 30 de maşini şi toate au fost vândute.

Anul acesta Ferrari va aloca României o cotă de până la 35 de automobile. Ferrari are un succes atât de mare la noi, încât Forza Rossa îşi permite luxul de a refuza anumiţi clienţi. Cel mai popular model Ferrari la noi este F430. Acesta poate fi cumpărat în prezent cu 70.000 de euro la mâna a doua. Ferrari F430 dispune de un motor V8 pe benzină de 4,3 litri care dezvoltă 490 CP, atinge o viteză maximă de 315 km/h şi accelerează de la 0 la 100 km/h în 4 secunde.

Sursa: Capital.ro

vineri, 6 aprilie 2012

HEPU - Pompe de apa

Nume marcă:     HEPU
Origine:     Germany
Calitate:     Calitate premium
Garanţie:     Un an garantie
Produse:     Pompe de apa
Unde gasim aceste produse: www.vest-auto.ro

HEPU ® are in spate mai mult de 40 de ani ca un producator bine cunoscut de pompe de apa de inalta calitate pentru autovehicule. Ori de cate ori motoarele merg si vehiculele sunt folosite mobilitate si transport, produsele de brand autentice HEPU ® sunt in cerere.
Cunostintele noastre acumulate, calitatea cuprinzatoare a produsului, fiabilitatea ridicata de aprovizionare si relatiile stranse cu clientii ne-au facut un producator german de pompe de apa. Veti gasi HEPU ® la specialistii in piese de schimb, ateliere si centre de reparatii in intreaga lume.

O defectiune survenita la sistemul de racire poate dauna grav motorului, se poate deforma chiuloasa, se arde garnitura de chiuloasa, ajunge apa la sistemul de aprindere iar cheltuielile cu repararea defectului pot ajunge la o suma consider abila.

Pompele de apa marca Hepu functioneaza perfect si la temperaturi de -30C si la +50C.

Hepu este lider in Germania in fabricarea pompelor de apa dar este furnizor de fabrica si pentru multe fabrici de atoturisme din Europa si Asia.

Numele de marca Hepu in Germania inseamna calitate si incredere.

HELLA - FARURI, SEMNALE, STOPURI, piese climatizare, stergatoare parbr. utilitare

Nume marcă:     HELLA
Origine:     Germany
Calitate:     Calitate de fabrica
Garanţie:     Un an garantie
Produse:     FARURI, SEMNALE, STOPURI, piese climatizare, stergatoare parbr. utilitare
Unde gasim aceste produse: www.vest-auto.ro

Hella - Idei azi pentru masinile de maine

Inca din 1899 Hella stabileste standardele in domeniul iluminarii auto, precum si a sistemelor electronice folosite pentru siguranta activa si confortul la volan. Hella este liderul incontestabil in ce priveste produsele inovative de iluminat, atat pentru producatorii de automobile cat si pentru pasionatii volanului, ale caror nevoi nu inceteaza sa existe odata cu apusul soarelui. Cu 24 000 de angajati, intre care 2 900 ingineri cercetatori, cu 70 de facilitati de productie, cu fabrici in Australia, Cehia, Germania, USA si, din 2005, si in Romania, Hella se afla in topul 100 al companiilor germane.

Noutatea anului 2008 este farul de semnalizare care are un design elegant si este fabricat prin utilizarea celei mai noi tehnologi LED fiind montat pe autoturismele Audi A5, Golf V. Rezultatul este perfect!

Pe langa o siguranta mai mare, avantajul tehnologie LED este ca consumul de energie este cu putin mai mare decat cel al unui bec traditional. Cine ar fi crezut ca durata de viata a becurilor LED este aproape de durata de utilizare a autoturismului! (in jur de 10.000 de ore de utilizare.)

Becul de frana LED Hella se aprinde cu 0.3 secunde mai repede decat un bec normal, la o viteza de 80 km/h insemnand distanta de 6.7 metri.

joi, 5 aprilie 2012

HANS-PRIES - Culbutori, tacheti, Garnituri, simeringuri, Furtunuri

Nume marcă:     HANS-PRIES
Origine:     Germany
Calitate:     Calitate premium
Garanţie:     Un an garantie
Produse:     Piese originale Opel, VW, Ford, Mercedes
Unde gasim aceste produse: www.vest-auto.ro

Compania a fost fondata de Lieselotte şi Pries Hans pe 01.10.1954. Capitalul lor de plecare a constat intr-un VW Beetle folosit, o maşină de scris portabil şi o mulţime de idei şi energie.
Compania germana produce piese aftermarket de calitatea celor de fabrica pentru grupul VW, grupul GM, si tipurile de autoturisme FORD, BMW, MERCEDES. In anul 2008 au pornit productia si pentru modelele auto Citroen / Peugeot / Renault.

In anul 2002 aceasta asociatie familiara a devenit una dintre cele mai mari compani de comert din sectorul pieselor de schimb.

Depozitul situat pe o suprafata de 10.000 m2 asigura depozitarea peste 8.000 de piese de schimb.

Piesele din categoria Componente si accesorii motor disponibile de la Hans Pries sunt:
SIMERINGURI, CAPACE UMPLERE ULEI, FURTUN MOTOR, BUSOANE BAI ULEI, BAIE ULEI, JOJE ULEI, FULII, ROTI DINTATE, TACHETI, CULBUTORI, POMPE ULEI, RACITOARE ULEI, TAMPOANE MOTOR, VAS ULEI SERVO

General Ricambi - Planetare

 Nume marcă:     General Ricambi
Origine:     Italy
Calitate:     Calitate normala
Garanţie:     Un an garantie
Produse:     Planetare
Unde gasim aceste produse: www.vest-auto.ro

Planetara este una dintre cea mai importanta si solicitata piesa a sistemului de transmitere a puteri. Sarcina planetarei este de a transmite cuplu de la cutia schimbatorului de viteza la roata tractoare.

Compania GENERAL RICAMBI s-a specializat in fabricarea si reinnoirea planetarelor. In activitatea de productie calitatea are un rol foarte important.
Filosofia companiei este ca noutatile, inovatile utilizate in fiecare faza de productie aduce perfectiunea produsului finit.

Componentele planetarei care nu se pot reconditiona sunt automat schimbate cu piese noi in timpul procesului de fabricare.

Acesta este motivul pentru care durata de viata a produselor General Ricambi este aceeasi cu durata de viata a planetarelor originale de fabrica. General Ricambi ofera produse atat pentru autoturisme fabricate inEuropa cat si pentru cele fabricate in Japonia.

Investitie de 600 de milioane de dolari pentru o fabrica Ford in China

Ford Motor a anunţat joi că va investi 600 milioane de dolari pentru a-şi extinde capacitatea de producţie la fabrica sa din China deoarece producătorul auto american încearcă să-i ajungă din urmă pe rivali.
Ford va investi banii în fabrica din apropierea oraşului Chongqing (Sud-Vestul Chinei), pentru a majora producţia cu 350.000 de unităţi anual, până în 2014. Astfel compania americană îşi va spori producţia la 950.000 de vehicule.
În China Ford va construi o nouă linie de asamblare la fabrica din Chongqing, împreună cu partenerul Changan Ford Mazda Automobile Limited.
David Schoch, preşedinte şi director general al diviziei Ford din China, anunţa în februarie că planurile Ford ce vizează dublarea numărului de furnizori în China până în 2015 sunt în grafic.

Producătorul auto american, care a prezentat în februarie noul model Focus la inaugurarea fabricii din apropierea oraşului Chongqing (Sud-Vestul Chinei), deschide în medie două magazine de prezentare pe săptămână pentru ca până în 2015 să ajungă la 680 de magazine, a explicat oficialul Ford.

În 2011 Ford a vândut în China numai 320.658 vehicule, spre deosebire de Volkswagen, care a ajuns la 2,26 milioane şi General Motors, cu 2,55 milioane. Pentru a reduce diferenţa, Ford intenţionează să aducă 15 noi vehicule în China până în 2015.

Ford Motor Co a raportat recent că în perioada octombrie-decembrie 2011 a înregistrat al 11-lea trimestru consecutiv încheiat pe profit, datorită creşterii vânzărilor în America de Nord şi a elementelor speciale.

În trimestrul patru din 2011 al doilea mare producător american a realizat un profit de 13,6 miliarde de dolari, faţă de 13,4 miliarde de dolari în perioada similară din 2010, datorită unui câştig de 401 milioane de dolari provenit în urma vânzării operaţiunilor Ford din Rusia către noua societate mixtă Ford Sollers şi unei ajustării de taxe de 12,4 miliarde de dolari.

În 2011 profitul net al companiei americane a fost de 20,2 miliarde de dolari, faţă de 6,6 miliarde de dolari în 2010, fiind al treilea an consecutiv în care Ford a înregistrat profit.

În vara lui 2007, Ford Europe a cumpărat de la statul român, reprezentat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), 72,4% din acţiunile Automobile Craiova, pentru care a plătit suma de 57 de milioane de euro.
Sursa: Agerpres