duminică, 26 august 2012

Peugeot 208


Clasa mică are din acest an un nou pretendent la fotoliul de lider. Noul 208 al celor de la Peugeot încearcă să țină pasul atât cu concurența, cât și cu precedenţii săi
Cu peste 3,3 milioane de mașini înmatriculate anul trecut, segmentul B al pieței auto europene este, probabil, cel mai efervescent în ultima perioadă. Mai bine de 30 de modele se bat pentru o poziție cât mai avantoajoasă în clasamentul vânzărilor, însă liderii consacrați se țin cu dinții de locurile cucerite cu greu. Ford Fiesta, Volkswagen Polo, Opel Corsa sau Renault Clio sunt doar cele mai importante nume dintr-o clasă în care noutățile se succed pe bandă rulantă. 

Noul 208, dezvăluit publicului la expoziția auto de la Geneva, a ajuns pe toate piețele europene cu scopul clar de a readuce brandul Peugeot acolo unde îl propulsase faimosul 205 în anii ‘80. Conform producătorului francez, în cei aproape 30 de ani de existență ai „familiei 200“, au fost comercializate la nivel mondial peste 15 milioane de vehicule. Acest succes comercial ar trebui, în opinia celor de la Peugeot, să fie continuat și de 208, însă condițiile de piață fac extrem de dificilă atingerea acestui deziderat. În plus, chiar dacă designul noului model este unul atractiv, iar majoritatea propulsoarelor disponibile oferă performențe demne de laudă, concurența acerbă din clasa mică limitează drastic orice estimare.

Regenerare

Dacă 205 a devenit legendă, 206 a susținut ritmul vânzărilor, iar 207 a reușit să mențină vie familia 200, noul 208 are sarcina de a readuce Peugeot în fruntea clasamentului vânzărilor. Producătorul menționa încă din momentul lansării că modelul „reinventează dinamica segmentului său, având un singur țel: să recâstige poziția de lider al acestui segment în Europa“. Pentru asta, inginerii francezi au decis să creeze o mașină mai scurtă (-7 cm) și mai ușoară decât predecesoarea sa (-110 kg) fără a pierde nimic din spațiul interior, din gama de accesorii sau din confortul asigurat pasagerilor. De fapt, 208 pune la dispoziția ocupanților banchetei din spate un plus de cinci cm rezultați din redesenarea scaunelor. Chiar și volumul portbagajului, de 311 litri, este unul cel puțin onorabil pentru acest segment.

Tot în habitaclu este demn de observat noul design al planșei frontale. La acest capitol, designerii au decis să pluseze prin amplasarea unui volan sport, cu un diametru redus, care să nu obtureze vizibilitatea șoferului către indicatoarele de bord mult ridicate. În funcție de înălțimea șoferului și de poziționarea scaunului, acest experiment poate fi considerat unul reușit sau un adevărat fiasco. Apoi, adevărata piesă de rezistență pare a fi sistemul multimedia, a cărui interfață touch screen a primit titlul „Comfort Innovation of the Year“. Standard începând cu al doilea nivel de echipare (Active), interfața unică grupează funcții care înainte erau separate: radio, muzică, navigație, setări vehicul (cum este cazul celor pentru lumina ambientală, stergătorul spate conectat la marșarier). Grație conexiunii prin Bluetooth sau prin USB, noul Peugeot 208 se poate conecta la un dispozitiv portabil (telefon, tabletă, player multimedia), ce poate fi controlat cu ajutorul ecranului sau al comenzilor integrate pe volan pentru a asculta muzică, a afişa imagini stocate, sau a primi sau efectua apeluri telefonice.

În privința ținutei de drum, noul 208 poate fi cu ușurință poziționat în top 10 al segmentului. Direcția extrem de ușor de manevrat oferă suficient feedback, iar suspensia poate mulțumi până și cele mai pretențioase gusturi. E drept că în momentul abordării virajelor mai cu aplomb se simte o ușoară instabilitate, însă compromisul între confortul oferit pasagerilor și sportivitate este unul reușit.

Pe lângă varianta testată - cinci uși, 1.6 e-Hdi FAP (115 CP), în echipare Allure,  noul 208 poate fi comandat cu unul dintre cele patru dieseluri de 1.4 și 1.6 litri sau cele cinci propulsoare alimentate cu benzină. Prin urmare, nu mai puțin de zece variante de propulsie stau la dispoziția clienților pregătiți să plătească între 10.933 euro și 17.815 euro pentru un Peugeot 208 cu trei uși, sau între 11.185 euro și 18.290 euro, pentru unul cu cinci uși.
Sursa: Capital.ro