Artistul este Scott Wade de la dirtycarart.com.
marți, 19 iunie 2012
duminică, 17 iunie 2012
Audi lanseaza – SQ5
Audi a "profitat" de cursa de 24 de ore de la Le Mans pentru a lansa
cel mai nou "bolid" al său şi primul "S" realizat pe platforma unui SUV
din portofoliu - SQ5. contrar tradiţiei, "S"-ul nu dispune de un motor
pe benzină, ci unul turbo-diesel - celebrul BiTDI, care cu ajutorul
celor două turbine dezvoltă 313 CP şi propulsează SUV-ul până la 100
km/h în cinci secunde, în timp ce consumul mediu este de 7,2 litri/100
km.
Primul model nou lansat cu motorizarea bi-turbo diesel a fost A6
Allroad quattro. Ca şi acesta şi SQ5 dispune de o transmisie de viteze
automată de tip Tiptronic. Faţă de versiunea "normală" maşina dispune de
o gardă la sol micşorată cu aproape 3 cm pentru o sportivitate mai
ridicată, la care contribuie şi jantele de 20 de inchi "încălţate" cu
anvelope de 225/45.
În Germania preţul noului SQ5 porneşte de la aproximativ 58.500 de euro, ceea ce înseamnă că în România ar putea începe de la 61.000 de euro, având în vedere că la noi TVA este de 24%, faţă de 19% la nemţi.
Sursa: zf.ro

miercuri, 13 iunie 2012
Grupul NEVS este noul proprietar al Saab
Constructorul auto suedez Saab a fost vândut miercuri
unui grup de investitori sino-japonezi care speră să transforme compania
într-un producător de autovehicule electrice.
"NEVS şi administratorii Saab Automobiles au ajuns la un acord referitor la preluarea majorităţii activelor Saab Automobile AB, Saab Automobile Powertrain AB şi Saab Automobile Tools AB", au anunţat cele două părţi.
Saab a intrat în faliment în luna decembrie a anului trecut din cauza incapacităţii fostului proprietar, compania olandeză Spyker, de a oferi sprijin financiar.
Sursa: Agerpres
duminică, 3 iunie 2012
Infiniti FX se lupta cu BMW X5, Porsche Cayenne, Audi Q7 și Mercedes ML
Niponii de la Infiniti au lansat pe piață o nouă gamă
FX. Cu un curaj nebun, japonezii încearcă să „fure“ o parte dintre
clienții cavaleriei grele a armatei teutone.
Fratele cel mare din familia Infiniti a fost modificat de
inginerii şi designerii diviziei de lux a celor de la Nissan pentru a
ține pasul cu principalii săi concurenți. Partea frontală inspirată de
conceptul Essence, jantele cu un design mai atractiv, noua gamă de
culori și cele trei motoare - două alimentate cu benzină și unul diesel -
sunt principalele schimbări care aduc FX în pas cu vremurile și, mai
ales, cu rivalii direcți printre care se numără BMW X5, Porsche Cayenne,
Audi Q7 și Mercedes ML. Cu astfel de concurenți este limpede că modelul
nipon are nevoie de atuuri puternice pentru a-și putea croi un drum pe
piața europeană „atacată“ în urmă cu numai patru ani.Cel mai vândut model al mărcii în Europa, FX, este încă o apariție exotică pe șosele dat fiind faptul că vânzările anuale sunt de ordinul miilor și nu al zecilor de mii, așa cum este cazul unor vehicule precum cele menționate la categoria concurenți direcți. Pentru a câștiga cât mai mulți dintre clienții modelelor germane, stăpânele absolute ale segmentului SUV-urilor premium de dimensiuni mari, niponii mizează nu atât pe preț, cât pe echipare. Astfel, FX are în dotare sisteme precum RAS (direcție activă spate), LDP (prevenirea părăsirii benzii de deplasare), AVM (monitor pentru vizualizare perimetrică), suspensia cu control activ al ratei de amortizare, dar și apreciata platformă de informații și divertisment „Connectiviti+“. Suplimentar, o mulțime de echipamente de comandă și control asigură una dintre cele mai complete echipări de serie din segment.
Un diesel pentru europeni
Dacă prima generație a lui FX a fost gândită în special pentru piața americană, cea actuală este mult mai aproape de cerințele clienților europeni. Asta pentru că, pe lângă motoarele alimentate cu benzină V6 și V8, există și un diesel V6 de 2.993 cmc., care dezvoltă 238 CP și consumă, conform producătorului, doar 9 litri /100 km. Emisiile de CO2 ale acestui propulsor sunt de 238 g/km, fapt ce reduce substanțial taxele pe poluare care trebuie plătite în majoritatea statelor din UE.
Din nefericire, gama performantă de motoare este penalizată de cuplarea la o transmisie automată adaptivă cu șapte trepte care nu se ridică la nivelul așteptărilor. Mai ales la versiunea FX 30d. Acest minus este însă compensat de echiparea standard mult mai bogată decât a concurenților. De exemplu, oficialii Infiniti au explicat în timpul testului internațional, desfășurat la München, că în timp ce la modelul lor tapițeria din piele, reglajul electric al scaunelor, conectorii USB și AUX, interfața Bluetooth, asistența la parcare și farurile cu Xenon nu costă nimic, la vehiculele concurente de la Mercedes-Benz, BMW și Porsche acestea presupun costuri suplimentare de ordinul miilor de euro.
Revenind însă la vârful de gamă, FX 50S, vedeta incontestabilă a gamei, este demn de menționat că dezinvoltura cu care poate parcurge orice tip de drum, de la autostradă la serpentine, impresionează. Accelerația este incredibilă pentru un vehicul care cântărește peste 2,5 tone, iar stabilitatea lasă cu greu loc de mai bine.
Prețurile gamei FX a celor de la Infiniti încep de la 62.013 euro, pentru FX 30d GT, și ajung până la 80.575 de euro pentru FX50 S Premium.
sâmbătă, 2 iunie 2012
miercuri, 30 mai 2012
Cum sa economisesti benzina si motorina
Benzina şi motorina se scumpesc din ce în ce mai des.
Ce poate face un conducător auto împotriva creşterii preţurilor la
carburanţi? Aproape nimic. Nu chiar. Rob Huff, pilotul Chevrolet în
cadrul WTTC oferă şoferilor sfaturi pentru a realiza economii de
combustibil.
Ar trebui să începeţi cu o activitate foarte simplă.
Înainte să porniţi la drum, îndepărtaţi din autovehicul toate lucrurile
care nu vă sunt absolut necesare pentru călătorie. Lanţuri de iarnă,
role, cărţi, jucării, pantofi, echipamente sport, sticle etc. Nu uitaţi
de portbagaj. Verificaţi, de asemenea, zona de sub podeaua acestuia. Cu
fiecare gram îndepărtat veţi economisi mai mult carburant.Acelaşi lucru este valabil şi pentru exteriorul autovehiculului. Îndepărtaţi suportul de acoperiş oricând este posibil. Acesta afectează aerodinamica. Menţineţi-vă autovehiculul curat. Asiguraţi-vă că toate prizele de aer sunt curate şi neobstrucţionate. Asiguraţi o admisie corespunzătoare a aerului în motor. De asemenea, spălaţi autovehiculul, în special zona roţilor de sub apărătoarele de noroi. În felul acesta, veţi reuşi uneori să îndepărtaţi peste un kilogram de noroi.
Curăţaţi filtrele şi verificaţi presiunea în pneuri
Motorul este sufletul autovehiculului . De aceea, este imperativ să se prezinte în cea mai bună stare. Efectuaţi în mod regulat toate verificările recomandate. Utilizaţi ulei şi lichid de răcire recomandate; verificaţi nivelul fiecăruia. Menţineţi toate prizele de aer curate şi neobstrucţionate. Curăţaţi filtrele cu regularitate.
De asemenea, pneurile influenţează în mod direct consumul de carburant al autovehiculului dumneavoastră. Verificaţi frecvent presiunea în pneuri. În general, cu cât presiunea este mai ridicată, cu atât scade rezistenţa la rulare şi, implicit, consumul. Dar respectaţi întotdeauna recomandările producătorului. Un nivel prea ridicat al presiunii poate economisi carburant, dar poate, de asemenea, suprasolicita suspensia şi poate cauza deteriorarea prematură a pneurilor şi reduce stabilitatea şi confortul dumneavoastră în timpul conducerii. Nu uitaţi să schimbaţi pneurile de iarnă/vară la timp!
Frânarea
Fiecare utilizare a frânelor înseamnă o pierdere a energiei carburantului ars în timpul deplasării autovehiculului. Fiţi întotdeauna atent şi evitaţi pe cât posibil manevrele de frânare care nu sunt necesare. Atunci când vă deplasaţi în pantă, în loc să acţionaţi pedala de frână sau să comutaţi în treapta neutră de viteză, utilizaţi frâna de motor pentru a menţine sau reduce viteza. În acest mod nu veţi consuma absolut deloc carburant. Chiar dacă utilizaţi treapta neutră de viteză, tot va fi consumată o anumită cantitate de carburant pentru menţinerea motorul la ralanti.
Acceleraţia, un factor important al consumului de carburant
Dacă nu este nevoie să acceleraţi imediat, nu apăsaţi pedala de acceleraţie la maxim. În cele mai multe cazuri, este suficient să o apăsaţi uşor. Pe o suprafaţa plană, puteţi schimba treapta de viteză la o turaţie de 2000 rpm. Observaţi modul de funcţionare a cutiei de viteze automate. Încercaţi să simţiţi motorul. Există anumite diferenţe în funcţie de cilindree şi de tipul motorului (pe benzină, diesel).
Nu uitaţi de tempomat
Atunci când autovehiculul dumneavoastră este prevăzut cu tempomat, utilizaţi-l de câte ori aveţi ocazia. Unitatea de comandă face întotdeauna cele mai bune alegeri în materie de turaţie, treaptă de viteză şi acceleraţie etc. Este aproape imposibil ca şoferul să facă acest lucru mai bine. Pentru a vă convinge uitaţi-vă pe computerul de bord.
Atenţie la sistemul de aer condiţionat
Geamurile şi/sau trapa deschise afectează aerodinamica autovehiculului dumneavoastră pe măsură ce viteza sporeşte. Găsiţi echilibrul perfect între utilizarea sistemului de aer condiţionat şi deplasarea cu geamurile deschise. Utilizaţi sistemul de aer condiţionat doar atunci când este absolut necesar. Porniţi-l la ralanti. Puteţi simţi şi observa cum se modifică turaţia. Sistemul de aer condiţionat are nevoie de energie electrică de la motor. Aceasta înseamnă că are nevoie de carburant.
În plus, nu supraalimentaţi rezervorul de carburant. Opriţi-vă la primul sau la al doilea sunet specific al pistolului pompei de carburant. Carburantul în exces nu va intra în procesul de combustie pentru a propulsa autovehiculul.
Sursa: Capital.ro
joi, 24 mai 2012
Peugeot 301 - prima berlina Peugeot economica
Plasat pe picior de egalitate cu 308 în ceea ce
priveşte dimensiunile, 301 este mai sărac în ceea ce priveşte
echiparea, dar plusează cu un portbagaj de 508 litri. Peugeot va
poziţiona noul model în aceeaşi clasă cu Skoda Octavia şi cu
înlocuitorul lui Dacia Logan, programat să apară în toamnă.
301 va avea un interior propriu, mai modest decât al modelelor aflate acum în ofertă. Spatiul interior va fi însă pe măsura dimensiunilor: lungime aproape 4,5 metri şi ampatament 2,65.
Pentru motorizare se va putea opta între două motoare pe benzină şi un diesel. VTi+ul de 1,2 litri şi trei cilindri care a debutat pe 308, va echipa versiunea de bază oferind 71 CP. Cutia de viteze poate fi manuală sau robotizată. Celălat propulsor pe benzină este cel de 1,6 litri şi 115 CP, iar dieselul este HDi-ul de 1,6 litri şi 92 CP.
Chiar dacă va fi un entry-level, 301 va fi echipată cu ABS, ESP, până la 4 air-baguri şi asistenţă la frânarea de urgenţă, dar unele numai ca echipare opţională în funcţie de profilul fiecărei pieţe în parte.
Peugeot a mai avut o încercare în zona berlinelor cu 206 Sedan, o versiune cu portbagaj a citadinei 206, însă aceasta a avut un succes moderat în Europa.
Producţia berlinei se va face în Spania la Vigo. Peugeot va prezenta oficial noul model în septembrie, la Salonul Auto de la Paris, urmând ca la nici două zile şă înceapă comercializarea lui în Turcia. Aria de disponibilitate se va extinde apoi în Europa Centrală şi de Est, Rusia, Ucraina si apoi Nordul Africii, Orientul mijlociu şi Africa şi unele ţări din America de Sud.
Sursa: money.ro
Etichete:
dacia logan,
peugeot,
peugeot 301,
skoda octavia
marți, 22 mai 2012
O noua reglementare menita sa protejeze clientii service-urilor de fraude si inselaciuni
Prin intermediul unei investigatii efectuata de Consiliul Concurentei la nivelul segmentului auto, au fost descoperite situatii de monopol privind piesele de schimb de origine vizibila, precum cele de caroserie, unitati de iluminare sau geamuri auto.
Pentru remediera acestor nereguli si pentru a facilita
deschiderea concurentei, Consiliul Concurentei propune modificarea legislatiei nationale privind protectia desenelor, prin introducerea clauzei de reparatii.
“Clauza de reparatii consta în faptul ca nu se va mai acorda protectie pentru un desen sau model care sa constituie o piesa dintr-un produs complex (spre ex., automobilul) utilizata in procesul de reparatie a acestuia cu scopul de a-i reda aspectul initial.”
Cu alte cuvinte, atunci când necesita reparatii la propriul automobil, consumatorului i se vor aduce informatii cu privire la originea produsului utilizat în acest proces, pentru ca el sa poata face o alegere în deplina cunostinta de cauza. Exista trei tipuri de produse certificate din care clientul va putea alege:
• Piese originale distribuite prin reteaua producatorului automobilului
• Piese originale furnizate direct de catre producatorul lor
• Piese alternative care au o calitate echivalenta pieselor originale
Aceste masuri au fost luat în urma unei cercetari de piata, în rândul constructorilor de automobile, producatorilor si comerciantilor de piese, a dealerilor si a unitatilor de service.
S-a descoperit ca anumiti dealeri auto impuneau clientului efectuarea reparatiilor doar la reprezentantele auto ale producatorului, sub pretextul pierderii garantiei în cazul apelarii la alti reparatori decât cei din reteaua constructorului. Aproape trei sferturi din persoanele intervievate au recunoscut ca au fost obligati sa accepte folosirea produselor marcii constructorului chiar si în operatiile de service care nu fac obiectul garantiei.
Aceste nereguli au fost comunicate Autoritatii Nationale de Protectie a Consumatorului si vor fi sanctionate potrivict O.G. nr.80/2000:
“Libertatea de a lua decizii la achizitionarea de produse si servicii, fara a li se impune în contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale incorecte în vânzare, de natura a influenta optiunea acestora reprezinta un drept al consumatorilor, la încheierea contractelor.”
Urmatoarea tinta: piesele contrafacute
Având în vedere ca perceptia celor prezenti pe piata pieselor de schimb este ca 27% din piesele din România sunt contrafacute, procent mult mai mare decât cel descoperit în alte tari europene, Consiliul Concurentei a propus ca vânzarea de piese contrafacute sa fie considerata infractiune.
Top 10 : Cele mai rapide super masini
Supermașinile pot fi descrise cel mai bine prin simpla
lor titulatură care înglobează tot ce ai visa că poate avea și poate
arăta o mașină. În continuare puteți vedea un clasament făcut de cei de
la Market Watch cu cele mai rapide bijuterii pe patru roți.
Bugatti Veyron Super Sport deține titlul de cea mai rapidă mașină de la Cartea Recordurilor Guiness, cu o viteză certificată de 431km/oră sau 268 mile/oră. Totuși, ca o notă a celor de la Guiness, mașina proiectată pentru clienți este limitată la 258 mile/oră, pentru a proteja cauciucurile, care nu rezistă bine la vitezele cele mai mari. Veyron Super Sport are patru turbocompresoare extinse și intercoolere din cele mai mari. Motorul în 16 cilindri are o putere totală de 1.200 de cai și un cuplu de 1.106 lb./ft.(1.498 Nm). Este cea mai rapidă mașină în producție. SSC Ultimate Aero a deținut precedentul record Guiness cu 255,83 mile/oră. Bugatti Veyron Super Sport costă între 2,4 și 2,6 milioane de dolari, în funcție de echipare și de cursul de schimb.
Hennessey Venom GT
Hennessey Venom GT ajunge de la 0 la 60 mile/oră (circa 100 km/oră) în 2,5 secunde. Dacă vrei să ajungi la 200 mile/oră (322 km/oră), îți va mai lua încă 12,8 secunde. Are un motor V8 de 6,2 litri supraalimentat, cu o putere de 1.200 de cai și un preț în jur de un milion de dolari. Inginerii de la Hennessey spun că viteza maximă a mașinii este teoretic de 275 mile/oră (443 km/oră), însă au testat-o la o viteză de doar 260 mile/oră (418 km/oră).
Koenigsegg Agera R
Koenigsegg Agera R a fost cronometrată atingând o viteză maximă de 260 mile/oră (418 km/oră, iar de la 0 la 100 km/oră a ajunge în 2,9 secunde. Totuși, compania revendică faptul că modelul 2013 are o viteză maximă de 273 mile/oră (440 km/oră). Agera, disponibilă în variante cu volan atât pe dreapta cât și pe stânga, are un motor Koenigsegg V8 din aluminiu, de 5 litri, cu o putere de 1.1400 de cai. Prețul pentru modelul 2013 nu a fost anunțat încă. Versiunile precedente au avut u preț în jur de 1,6 milioane dolari. Pentru volanul și cauciucurile de iarnă trebuie adăugat la preț încă 12.000 dolari.
SSC Ultimate Aero
Ultimate Aero, fabricată de SSC North America, cunoscută ca Shelby SuperCars, atinge de pe loc 100 km/h în 2,78 secunde și a fost testată atingând o viteză maximă de 273 mile/oră (440 km/oră). Mașina are un motor SSC V8 din aluminiu, cu o putere de 1.287 cai. Are o gardă cu doar 4 inch (10 cm) desupra solului, dar prețul este un pic mai mare, pornind de la 650.000 dolari.
Saleen S7 Twin Turbo
Saleen S7 Twin Turbo este un coupe în două uși, cu un motor V8 integral din aluminiu de 7 litri, proiectat de Steve Saleen. Prețul din 2005 al mașinii era de 585.00 dolari. Twin Turbo, cu pachetul opțional extins de mai târziu, are o putere de 1.000 cai și atinge de pe loc 100 km/oră în 2,8 secunde. Mașina a fost testată la o viteză maximă de 248 mile/oră (399 km/oră).
Koenigsegg CCX
Koenigsegg CCX are un motor V8, cu o putere de 806 cai, și care ajunge la o viteză maximă de 245 mile/oră (394 km/oră). Prețul mașinii este de numai 550.000 dolari. Predecesorul Agera R a debutat în 2006 la salonul auto de la Geneva și a fost proiectată pentru piața din SUA. A fost produsă în Suedia între 2006 și 2010.
McLaren F1
Super mașina McLaren F1 atinge o viteză maximă de 240 mile/oră (386 km/oră), iar de pe loc ajungea la 100 km/oră în 3,2 secunde în perioada ei de tinerețe. Dooar 106 mașini au fost produse între 1992 și 1998. A fost celebră pentru aripile sale ca de liliac, dar și pentru motorul V12, cu 627 de cai putere. Prețul de bază a fost de 970.000 dolari. În fotografie este prezentat un McLaren F1 din 1993.
Zenvo ST1
Aceasta este prima super mașină daneză, care are o versiune oferită pe piața americană, cu un motor BMW V8 de 7 litri și o putere de 1.250 de cai. Viteza sa maximă este de 233 mile/oră (375 km/oră). Prețul de bază este în jur de 1,8 milioane dolari. Compania spune că a produs doar câte trei mașini anual.
Noble M600
Noble M600 este o super mașină britanică construită manual. Ea ajunge de la 0 la 100 km/oră în 3,7 secunde și atinge o viteză maximă de 225 mile/oră (362 km/oră). Are un motor V8 de 4,4 litri, cu o putere maximă de 650 de cai. Prețul de bază este în jur de 330.000 dolari.
Gumpert Apollo
Gumpert Apollo a debutat în 2005, fiind proiectată pentru a fi atât o mașină de stradă, cât și una de competiție. Are un motor V8 de 4,2 litri și e capabilă de o viteză maximă de 225 mile/oră (362 km/oră). Proiectantul, Roland Gumpert, spune pe site-ul companiei: “Întotdeauna visul meu a fost să am o mașină cu o asemenea forță de apăsare, cu o așa eficiență aerodinamică, pe care ai putea să o conduci pe acoperișul unui tunel la viteza maximă. Această mașini poate să o facă”. Mașina încă nu a fost testată pe tavanul unui tunel. În funcție de opțiuni, mașinile costă între 300.000 dolari și 450.000 dolari.

miercuri, 16 mai 2012
General Motors renunta la campaniile publicitare de pe Facebook
Producătorul auto General Motors (GM) a decis să îşi
retragă campaniile de publicitate de pe Facebook, motivându-şi decizia
prin faptul că reclamele plătite au un efect minor asupra
consumatorilor, scrie Wall Street Journal, citând „surse familiare cu
situaţia“.
Mişcarea GM vine cu câteva zile înainte de oferta publică iniţială a Facebook. Acţiunile companiei se aşteaptă să fie valorizate la circa 38 dolari, ceea ce ar ridica valoarea siteului de socializare la 100 mld. dolari.
Purtătorul de cuvânt al GM, Pat Morrissey, a spus că producătorul auto îşi reevaluează publicitatea de pe Facebook şi că mişcarea face parte dintr-o analiză perioadică pe care compania o conduce în vederea determinării eficienţei publicităţii.
„Ne uităm la toate pieţele de desfacere media, ne uităm la eficienţă“, a menţionat acesta. „Rulăm banii în diferite medii de publicitate“.
Anunţul GM se adaugă criticilor care spun că Facebook, şi alte siteuri asemănătoare, ar putea fi supraevaluate. Peste 50% din utilizatorii Facebook spun că nu au accesat niciodată reclamele sponsorizate ale siteului, conform unui sondaj recent comandat de Associated Press-CNBC.
În plus, numai 12% din respondenţi spun că se simt confortabil să facă cumpărături de pe Facebook.
Facebook este mult în urma Google, pe care compania îl consideră un competitor, când vine vorba de rata de succes a clickurilor pe reclame. Reclamele Google au o rată de penetrare de peste şapte ori mai mare decât cele ale Facebook.
Siteul de socializare nu a reuşit să găsească până acum o metodă eficientă de a aduce venituri din audienţa sa captivă de 900 de milioane de persoane.
SURSA: Capital.ro
duminică, 13 mai 2012
Car-Sharing : Mercedes și BMW au început bătălia pentru Berlin
Grupul german care include mărcile Mercedes-Benz și
smart a invadat Berlinul, începând de luna trecută, cu mașini
disponibile prin programul de închiriere Car2go. BMW, care pusese deja
de ceva timp bazele unui sistem similar de car-sharing - „DriveNow” - se
vede acum depășit numeric.
În viziunea celor de la Frost&Sullivan, toți producătorii auto care încearcă astfel de sisteme au o șansă enormă de a își construi o piață puternică în special în țările unde vânzările de mașini merg prost pentru că majoritatea cetățenilor au deja una sau mai multe mașini iar ambuteiajele îi fac pe posesori să piardă timp și bani. De altfel, potențialul acestui sistem este deja vizibil în Berlin, sau Ulm. ANE o dă ca exemplu pe Julia Zabel, care, după ce s-a mutat cu familia într- suburbie a Berlinului a renunțat la Audi-ul A4 deținut mtivând că transportul în comun este mult mai rapid și mai rentabil. Inginerul de 43 de ani s-a înscris în programul celor de la BMW, DriveNow, în special pentru a putea face piața cu mașina sau pentru a ăși putea transporta fiul în zilele friguroase de iarnă.
Ca și Julia Zabel, Jan Preiss, un doctor berlinez se declară gata de a își vinde Mercedes-Benz-ul Clasa E după ce s-a înscris în Car2go. Asta pentru că, atât în opinia lui cât și a soției, dimensiunile mașinii o fac extrem de greu de parcat pe străzile înguste din Berlin. „În fiecare zi ne gândim să vindem Mercedes-ul și să utilizăm doar Car2go. Sunt o mulțime de stații cu astfel de mașini în apropiere”, a declarat pentru ANE, Kim Preiss.
Berlin, doar o bătălie
Războiul dintre Daimler și BMW nu a început cu Berlinul. După ce producătorul Mini a demarat, în 2008, sistemul său de car-sharing, Car2go în orașul Ulm, BMW s-a grăbit să încheie un parteneriat cu firma de închirieiri auto Sixt. În urma acestui parteneriat, anul trecut a fost implementat programul DriveNow. Deși a „ocupat” orașele Munchen și Dusseldorf, BMW are însă mult de recuperat. Asta pentru că sistemul Car2go al rivalilor de la Daimler include deja 12 orașe majore printre care Amsterdam (Olanda) si San Diego (SUA). În plus, cei de la Daimler intenționează să ajungă la 20 de orașe până la finalul anului și chiar la 50 de aglomerări urbane europene și alte 30 nord-americane până în 2016.
Jurnaliștii ANE estimează că, în prezent, sistemul Car2go are, în întreaga lume, circa 85.000 de clienți, iar DriveNow doar 27.000. Importanta bătălie pentru Berlin se dă între 1.000 de vehicule smart și circa 500 de modele Mini și BMW Seria1. Cei de la BMW mizează însă pe spațiul mai generos pus la dispoziția pasagerilor de modelele sale prin comparație cu înghesuiala din smart. Producătorul speră că DriveNow va avea, în 2020, peste 1 milion de clienți.
Sursa: Capital.ro
Etichete:
audi,
bmw,
bmw seria 1,
car-sharing,
car2go,
smart
joi, 10 mai 2012
Porsche Macan, fratele mai luxos al lui Audi Q5
Jurnaliștii britanici de la AutoExpress au reușit să surprindă în trafic viitorul SUV Porsche. Asamblat pe acceasi platforma cu Audi Q5, Macan pare un Cayenne intrat la apă.
Dezvoltarea proiectului Macan se află pe ultima sută de metri. Inginerii de la Porsche au început testele pe șosea, iar vehiculul pare gata de a intra în producția de serie. Conform celor de la AutoExpress, nou SUV Porsche este foarte asemănător actualului Cayenne dar are dimensiuni reduse și un plafon mai alungit care îi conferă o alură sportivă.

Deși utilizează aceeași platformă cu modelul Q5 al brandului Audi,
Porsche Macan este ceva mai lat și va avea sub capotă motoare mai
eficiente decât fratele său. Vârful de gamă va beneficia de un propulsor
V6 de 3 litri care dezvoltă 345 CP și de impresionanta transmisie PDK.
Acest ansamblu, împreună cu un bun coeficient aerodinamic ar putea
imprima modelului o accelerație greu de găsit la un alt SUV. AutoExpress
notează că viitorul Macan va puitea ajunge de la 0 la 100 km/h în mai
puțin de 5 secunde. În afara acestui motor, inginerii mai au în plan
amplasarea pe Macan a unoir motoare diesel precum și a unui hibrid.
Macan va fi produs în serie la uzina din Leipzig și va ajuta marca Porsche să atingă ținta de reducere a emisiilor de CO2 impusă de Comisia Europeană producătorilor auto. Prețul estimativ al variantei de bază ar trebui să fie în jurul a 40.000 de euro.

Ford România a început producţia motorului EcoBoost la Fabrica de la Craiova
Ford România a început, joi, producţia
motorului EcoBoost la Craiova, urmând ca, în perioada 2012 - 2015, să
fie produse 800.000 de astfel de propulsoare la fabricile din România şi
din Germania.
Primul motor construit de Ford în România este cel pe benzină EcoBoost de 1,0 litri în trei cilindri, cu caracteristicile turbo şi injecţie directă. EcoBoost este cel mai mic motor pe benzină produs de Ford.
Compania intenţionează să producă în fabrica de la Craiova şi de la Köln (Germania), până în 2015, 800.000 de motoare EcoBoost.
Totodată, producţia de autovehicule echipate cu acest motor se va tripla, întrucât, susţin reprezentanţii Ford, acestea sunt puternice şi eficiente din punct de vedere al combustibilului. Astfel, dacă în 2011 se fabricau 141.000 de autovehicule echipate cu acest motor, în 2015 se va ajunge la aproximativ 480.000.
Reprezentanţii Ford spun că în prezent motorul EcoBoost este introdus pe modelul Ford Focus (versiunile 100 CP şi 125 CP), urmând să fie disponibil şi pe noul Fod B-Max (100 CP şi 125 CP), Ford C-Max şi Ford Grand C-Max.
Reprezentanţii Ford susţin că ambele versiuni ale motorului EcoBoost, respectiv 100 CP şi 120 CP, vor fi disponibile pe noul B-Max, care va intra în producţia de serie la Craiova în circa o lună.
Varianta motorului EcoBoost de 1,6 litri este produsă la Bridgend, în Ţara Galilor, în timp ce motoarele EcoBoost de 2,0 litri sunt fabricate în Valencia, Spania.
Sursa:Money.ro
marți, 8 mai 2012
Romania un centru important de productie pentru industria auto
În acest an, în România se vor produce peste 400.000 de autovehicule,
în cele două uzine auto, de la Mioveni şi din Craiova, scrie anuarul
"Piaţa Auto 2012" editat de ZF. Valoarea de 400.000 de maşini nu este
doar un prag "psihologic".
Odată cu depăşirea acestuia, din România vor fi exportate aproape
360.000 de automobile, în valoare de peste 5,4 miliarde de euro, sumă
care va avea un impact direct asupra balanţei comerciale a ţării. Dacă
Dacia a ajuns anul trecut la 8% din exporturi, împreună cu Ford,
exporturile de maşini ar trebui să treacă de 10% în acest an.
Primul an de producţie al noului B-Max la Craiova ar putea aduce americanilor afaceri de 1 miliard de euro în acest an, potrivit estimărilor ZF, luând în calcul cele 60.000 de maşini asamblate începând cu luna iunie, dar şi cele 30.000 de motoare Ecoboost produse din aprilie. Spre comparaţie, Dacia avea un business de 570 mil. euro în 2004, iar în 2010 a depăşit însă pragul de 2,7 mld. euro cu o producţie de 341.000 de maşini.
Ford România a intrat pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte uzina de la Craiova, urmând să încheie în perioada imediat următoare faza de preproducţie, pentru a porni în iunie producţia de serie, cu o cadenţă de 500 de maşini pe zi. Astfel, primul autoturism de serie va fi asamblat oficial la Craiova la patru ani şi trei luni de când americanii au preluat fabrica, dar şi cu doi ani întârziere pe fondul crizei economice.
Primul pas spre producţia de serie va fi făcut de uzina de motoare, care va începe livrarea de motoare Ecoboost în luna aprilie a acestui an.
Producţia de autoturisme a Ford Craiova va fi exportată către Europa de Vest în principal pe cale maritimă, dar şi pe calea ferată, soluţii preferate şi de Automobile Dacia, în lipsa autostrăzilor de pe Coridorul IV European.
În prezent uzina de la Craiova are 37 de furnizori care livrează componente pentru B-Max, dintre care 14 reprezintă investiţii "greenfield". Printre furnizorii companiei se numără Continental, care va furniza anvelopele, Johnson Controls, IAC Group, dar şi Delphi Diesel Systems, care deţine o investiţie la Iaşi finalizată anul trecut. Opt din cei 37 de furnizori au construit facilităţi de producţie direct pe platforma industrială a Ford.
Sursa: ZF
Ford va produce în acest an la Craiova 60.000 de unităţi din noul
B-Max, a cărui producţie va demara în luna iunie a acestui an, iar anul
viitor va asambla în Bănie peste 100.000 de maşini, pentru ca în
următorii ani să se atingă o medie anuală de aproape 170.000 de unităţi.
Pe de altă parte, atingerea pragului de 400.000 de unităţi în acest
an depinde în mare parte de Dacia, iar la Mioveni să se producă cel
puţin 340.000 de maşini, adică cu aproape 10.000 de maşini mai mult
decât anul trecut. Acest nivel ar putea fi atins prin lansarea noului
Sandero facelift în toamna acestui an, în condiţiile în care viitorul
Logan 2 ar putea fi lansat abia spre finele anului. Dacia a făcut în
acest an primul pas spre extinderea "la nivel internaţional" prin
pornirea producţiei monovolumului Lodgy în Tanger. Tot în Maroc va fi
produs şi Dacia Dokker, un vehicul recreaţional, dar şi o viitoare
utilitară.Primul an de producţie al noului B-Max la Craiova ar putea aduce americanilor afaceri de 1 miliard de euro în acest an, potrivit estimărilor ZF, luând în calcul cele 60.000 de maşini asamblate începând cu luna iunie, dar şi cele 30.000 de motoare Ecoboost produse din aprilie. Spre comparaţie, Dacia avea un business de 570 mil. euro în 2004, iar în 2010 a depăşit însă pragul de 2,7 mld. euro cu o producţie de 341.000 de maşini.
Ford România a intrat pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte uzina de la Craiova, urmând să încheie în perioada imediat următoare faza de preproducţie, pentru a porni în iunie producţia de serie, cu o cadenţă de 500 de maşini pe zi. Astfel, primul autoturism de serie va fi asamblat oficial la Craiova la patru ani şi trei luni de când americanii au preluat fabrica, dar şi cu doi ani întârziere pe fondul crizei economice.
Primul pas spre producţia de serie va fi făcut de uzina de motoare, care va începe livrarea de motoare Ecoboost în luna aprilie a acestui an.
Producţia de autoturisme a Ford Craiova va fi exportată către Europa de Vest în principal pe cale maritimă, dar şi pe calea ferată, soluţii preferate şi de Automobile Dacia, în lipsa autostrăzilor de pe Coridorul IV European.
În prezent uzina de la Craiova are 37 de furnizori care livrează componente pentru B-Max, dintre care 14 reprezintă investiţii "greenfield". Printre furnizorii companiei se numără Continental, care va furniza anvelopele, Johnson Controls, IAC Group, dar şi Delphi Diesel Systems, care deţine o investiţie la Iaşi finalizată anul trecut. Opt din cei 37 de furnizori au construit facilităţi de producţie direct pe platforma industrială a Ford.
Sursa: ZF
marți, 1 mai 2012
Renault vrea sa deschida o fabrica si in Algeria
Grupul francez Renault, din care face parte și Dacia,
pare a fi în pragul semnării unui acord cu autoritățile algeriene
privind construirea unei uzine care să asambleze modele Dacia.
De luni bune francezii de la Renault încearcă să ajungă la o
înțelegere cu autoritățile algeriene pentru a construi o uzină în care
să asambleze mașini. „Semnarea unui acord ar putea avea loc în luna
mai”, a declarat pentru ANE o sursă apropiată negocierilor care a
refuzat să își facă public numele din cauza caracterului „sensibil” al
negocierilor. Despre potențiala investiție a grupului din Hexagon în
Algeria se vorbește de mai bine de un an însă nimic nu a fost confirmat
oficial până acum. Cu toate acestea, la inaugurarea fabricii de la
Tanger, din Maroc, unde este produs modelul Dacia Lodgy, Carlos Ghosn,
șeful Alianței Renault-Nissan, a menționat că există discuții cu
guvernul algerian.
O nouă investiție Renault în nordul Africii poate părea cel puțin
ciudată având în vedere că uzina din Maroc are capacitatea de a furniza
mașini atât în Europa cât și în zona menționată. Cu toate acestea,
divergențele dintre Algeria și Maroc fac în acest moment imposibil un
acord comercial care să permită importul de mașini din statul vecin. Și,
cum Algeria are în prezent o piață de circa 400.000 de mașini iar
analiștii estimează o creștere accelerată în următorii ani, o investiție
poate fi destul de profitabilă. Mai ales că șeful Renault a declarat
recent că piața din Africa are un potențial enorm, neexploatat
deocamdată.
Sursa: Capital.ro
Sursa: Capital.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)