miercuri, 30 mai 2012

Cum sa economisesti benzina si motorina

Benzina şi motorina se scumpesc din ce în ce mai des. Ce poate face un conducător auto împotriva creşterii preţurilor la carburanţi? Aproape nimic. Nu chiar. Rob Huff, pilotul Chevrolet în cadrul WTTC oferă şoferilor sfaturi pentru a realiza economii de combustibil.
Ar trebui să începeţi cu o activitate foarte simplă. Înainte să porniţi la drum, îndepărtaţi din autovehicul toate lucrurile care nu vă sunt absolut necesare pentru călătorie. Lanţuri de iarnă, role, cărţi, jucării, pantofi, echipamente sport, sticle etc. Nu uitaţi de portbagaj. Verificaţi, de asemenea, zona de sub podeaua acestuia. Cu fiecare gram îndepărtat veţi economisi mai mult carburant.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru exteriorul autovehiculului. Îndepărtaţi suportul de acoperiş oricând este posibil. Acesta afectează aerodinamica. Menţineţi-vă autovehiculul curat. Asiguraţi-vă că toate prizele de aer sunt curate şi neobstrucţionate. Asiguraţi o admisie corespunzătoare a aerului în motor. De asemenea, spălaţi autovehiculul, în special zona roţilor de sub apărătoarele de noroi. În felul acesta, veţi reuşi uneori să îndepărtaţi peste un kilogram de noroi.

Curăţaţi filtrele şi verificaţi presiunea în pneuri

Motorul este sufletul autovehiculului . De aceea, este imperativ să se prezinte în cea mai bună stare. Efectuaţi în mod regulat toate verificările recomandate. Utilizaţi ulei şi lichid de răcire recomandate; verificaţi nivelul fiecăruia. Menţineţi toate prizele de aer curate şi neobstrucţionate. Curăţaţi filtrele cu regularitate.

De asemenea, pneurile influenţează în mod direct consumul de carburant al autovehiculului dumneavoastră. Verificaţi frecvent presiunea în pneuri. În general, cu cât presiunea este mai ridicată, cu atât scade rezistenţa la rulare şi, implicit, consumul. Dar respectaţi întotdeauna recomandările producătorului. Un nivel prea ridicat al presiunii poate economisi carburant, dar poate, de asemenea, suprasolicita suspensia şi poate cauza deteriorarea prematură a pneurilor şi reduce stabilitatea şi confortul dumneavoastră în timpul conducerii. Nu uitaţi să schimbaţi pneurile de iarnă/vară la timp!

Frânarea
Fiecare utilizare a frânelor înseamnă o pierdere a energiei carburantului ars în timpul deplasării autovehiculului. Fiţi întotdeauna atent şi evitaţi pe cât posibil manevrele de frânare care nu sunt necesare. Atunci când vă deplasaţi în pantă, în loc să acţionaţi pedala de frână sau să comutaţi în treapta neutră de viteză, utilizaţi frâna de motor pentru a menţine sau reduce viteza. În acest mod nu veţi consuma absolut deloc carburant. Chiar dacă utilizaţi treapta neutră de viteză, tot va fi consumată o anumită cantitate de carburant pentru menţinerea motorul la ralanti.

Acceleraţia, un factor important al consumului de carburant

Dacă nu este nevoie să acceleraţi imediat, nu apăsaţi pedala de acceleraţie la maxim. În cele mai multe cazuri, este suficient să o apăsaţi uşor. Pe o suprafaţa plană, puteţi schimba treapta de viteză la o turaţie de 2000 rpm. Observaţi modul de funcţionare a cutiei de viteze automate. Încercaţi să simţiţi motorul. Există anumite diferenţe în funcţie de cilindree şi de tipul motorului (pe benzină, diesel).

Nu uitaţi de tempomat

Atunci când autovehiculul dumneavoastră este prevăzut cu tempomat, utilizaţi-l de câte ori aveţi ocazia. Unitatea de comandă face întotdeauna cele mai bune alegeri în materie de turaţie, treaptă de viteză şi acceleraţie etc. Este aproape imposibil ca şoferul să facă acest lucru mai bine. Pentru a vă convinge uitaţi-vă pe computerul de bord.

Atenţie la sistemul de aer condiţionat

Geamurile şi/sau trapa deschise afectează aerodinamica autovehiculului dumneavoastră pe măsură ce viteza sporeşte. Găsiţi echilibrul perfect între utilizarea sistemului de aer condiţionat şi deplasarea cu geamurile deschise. Utilizaţi sistemul de aer condiţionat doar atunci când este absolut necesar. Porniţi-l la ralanti. Puteţi simţi şi observa cum se modifică turaţia. Sistemul de aer condiţionat are nevoie de energie electrică de la motor. Aceasta înseamnă că are nevoie de carburant.

În plus, nu supraalimentaţi rezervorul de carburant. Opriţi-vă la primul sau la al doilea sunet specific al pistolului pompei de carburant. Carburantul în exces nu va intra în procesul de combustie pentru a propulsa autovehiculul.

Sursa: Capital.ro

joi, 24 mai 2012

Peugeot 301 - prima berlina Peugeot economica

Plasat pe picior de egalitate cu 308 în ceea ce priveşte dimensiunile, 301 este mai sărac în ceea ce priveşte echiparea, dar plusează cu un portbagaj de 508 litri. Peugeot va poziţiona noul model în aceeaşi clasă cu Skoda Octavia şi cu înlocuitorul lui Dacia Logan, programat să apară în toamnă.

301 va avea un interior propriu, mai modest decât al modelelor aflate acum în ofertă. Spatiul interior va fi însă pe măsura dimensiunilor: lungime aproape 4,5 metri şi ampatament  2,65.

Pentru motorizare se va putea opta între două motoare pe benzină şi un diesel. VTi+ul de 1,2 litri şi trei cilindri care a debutat pe 308, va echipa versiunea de bază oferind 71 CP. Cutia de viteze poate fi manuală sau robotizată. Celălat propulsor pe benzină este cel de 1,6 litri şi 115 CP, iar dieselul este HDi-ul de 1,6 litri şi 92 CP.

Chiar dacă va fi un entry-level, 301 va fi echipată cu ABS, ESP, până la 4 air-baguri şi asistenţă la frânarea de urgenţă, dar unele numai ca echipare opţională în funcţie de profilul fiecărei pieţe în parte.

Peugeot a mai avut o încercare în zona berlinelor cu 206 Sedan, o versiune cu portbagaj a citadinei 206, însă aceasta a avut un succes moderat în Europa.

Producţia berlinei se va face în Spania la Vigo. Peugeot va prezenta oficial noul model în septembrie, la Salonul Auto de la Paris, urmând ca la nici două zile şă înceapă comercializarea lui în Turcia. Aria de disponibilitate se va extinde apoi în Europa Centrală şi de Est, Rusia, Ucraina si apoi Nordul Africii, Orientul mijlociu şi Africa şi unele ţări din America de Sud.
Sursa: money.ro

marți, 22 mai 2012

O noua reglementare menita sa protejeze clientii service-urilor de fraude si inselaciuni



Prin intermediul unei investigatii efectuata de Consiliul Concurentei la nivelul segmentului auto, au fost descoperite situatii de monopol privind piesele de schimb de origine vizibila, precum cele de caroserie, unitati de iluminare sau geamuri auto.

Pentru remediera acestor nereguli si pentru a facilita
deschiderea concurentei, Consiliul Concurentei propune modificarea legislatiei nationale privind protectia desenelor, prin introducerea clauzei de reparatii.

“Clauza de reparatii consta în faptul ca nu se va mai acorda protectie pentru un desen sau model care sa constituie o piesa dintr-un produs complex (spre ex., automobilul) utilizata in procesul de reparatie a acestuia cu scopul de a-i reda aspectul initial.”

Cu alte cuvinte, atunci când necesita reparatii la propriul automobil, consumatorului i se vor aduce informatii cu privire la originea produsului utilizat în acest proces, pentru ca el sa poata face o alegere în deplina cunostinta de cauza. Exista trei tipuri de produse certificate din care clientul va putea alege:

• Piese originale distribuite prin reteaua producatorului automobilului
• Piese originale furnizate direct de catre producatorul lor
• Piese alternative care au o calitate echivalenta pieselor originale

Aceste masuri au fost luat în urma unei cercetari de piata, în rândul constructorilor de automobile, producatorilor si comerciantilor de piese, a dealerilor si a unitatilor de service.

S-a descoperit ca anumiti dealeri auto impuneau clientului efectuarea reparatiilor doar la reprezentantele auto ale producatorului, sub pretextul pierderii garantiei în cazul apelarii la alti reparatori decât cei din reteaua constructorului. Aproape trei sferturi din persoanele intervievate au recunoscut ca au fost obligati sa accepte folosirea produselor marcii constructorului chiar si în operatiile de service care nu fac obiectul garantiei.

Aceste nereguli au fost comunicate Autoritatii Nationale de Protectie a Consumatorului si vor fi sanctionate potrivict O.G. nr.80/2000:

“Libertatea de a lua decizii la achizitionarea de produse si servicii, fara a li se impune în contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale incorecte în vânzare, de natura a influenta optiunea acestora reprezinta un drept al consumatorilor, la încheierea contractelor.”

Urmatoarea tinta: piesele contrafacute

Având în vedere ca perceptia celor prezenti pe piata pieselor de schimb este ca 27% din piesele din România sunt contrafacute, procent mult mai mare decât cel descoperit în alte tari europene, Consiliul Concurentei a propus ca vânzarea de piese contrafacute sa fie considerata infractiune.

Top 10 : Cele mai rapide super masini

Supermașinile pot fi descrise cel mai bine prin simpla lor titulatură care înglobează tot ce ai visa că poate avea și poate arăta o mașină. În continuare puteți vedea un clasament făcut de cei de la Market Watch cu cele mai rapide bijuterii pe patru roți.

Bugatti Veyron Super Sport
Bugatti Veyron Super Sport deține titlul de cea mai rapidă mașină de la Cartea Recordurilor Guiness, cu o viteză certificată de 431km/oră sau 268 mile/oră. Totuși, ca o notă a celor de la Guiness, mașina proiectată pentru clienți este limitată la 258 mile/oră, pentru a proteja cauciucurile, care nu rezistă bine la vitezele cele mai mari. Veyron Super Sport are patru turbocompresoare extinse și intercoolere din cele mai mari. Motorul în 16 cilindri are o putere totală de 1.200 de cai și un cuplu de 1.106 lb./ft.(1.498 Nm). Este cea mai rapidă mașină în producție. SSC Ultimate Aero a deținut precedentul record Guiness cu 255,83 mile/oră. Bugatti Veyron Super Sport costă între 2,4 și 2,6 milioane de dolari, în funcție de echipare și de cursul de schimb.
Hennessey Venom GT
Hennessey Venom GT ajunge de la 0 la 60 mile/oră (circa 100 km/oră) în 2,5 secunde. Dacă vrei să ajungi la 200 mile/oră (322 km/oră), îți va mai lua încă 12,8 secunde. Are un motor V8 de 6,2 litri supraalimentat, cu o putere de 1.200 de cai și un preț în jur de un milion de dolari. Inginerii de la Hennessey spun că viteza maximă a mașinii este teoretic de 275 mile/oră (443 km/oră), însă au testat-o la o viteză de doar 260 mile/oră (418 km/oră).
Koenigsegg Agera R
Koenigsegg Agera R a fost cronometrată atingând o viteză maximă de 260 mile/oră (418 km/oră, iar de la 0 la 100 km/oră a ajunge în 2,9 secunde. Totuși, compania revendică faptul că modelul 2013 are o viteză maximă de 273 mile/oră (440 km/oră). Agera, disponibilă în variante cu volan atât pe dreapta cât și pe stânga, are un motor Koenigsegg V8 din aluminiu, de 5 litri, cu o putere de 1.1400 de cai. Prețul pentru modelul 2013 nu a fost anunțat încă. Versiunile precedente au avut u  preț în jur de 1,6 milioane dolari. Pentru volanul și cauciucurile de iarnă trebuie adăugat la preț încă 12.000 dolari.
SSC Ultimate Aero
Ultimate Aero, fabricată de SSC North America, cunoscută ca Shelby SuperCars, atinge de pe loc 100 km/h în 2,78 secunde și a fost testată atingând o viteză maximă de 273 mile/oră (440 km/oră). Mașina are un motor SSC V8 din aluminiu, cu o putere de 1.287 cai. Are o gardă cu doar 4 inch (10 cm) desupra solului, dar prețul este un pic mai mare, pornind de la 650.000 dolari.
Saleen S7 Twin Turbo
Saleen S7 Twin Turbo este un coupe în două uși, cu un motor V8 integral din aluminiu de 7 litri, proiectat de Steve Saleen. Prețul din 2005 al mașinii era de 585.00 dolari. Twin Turbo, cu pachetul opțional extins de mai târziu, are o putere de 1.000 cai și atinge de pe loc 100 km/oră în 2,8 secunde. Mașina a fost testată la o viteză maximă de 248 mile/oră (399 km/oră).
Koenigsegg CCX
Koenigsegg CCX are un motor V8, cu o putere de 806 cai, și care ajunge la o viteză maximă de 245 mile/oră (394 km/oră). Prețul mașinii este de numai 550.000 dolari. Predecesorul Agera R a debutat în 2006 la salonul auto de la Geneva și a fost proiectată pentru piața din SUA. A fost produsă în Suedia între 2006 și 2010.
McLaren F1
Super mașina McLaren F1 atinge o viteză maximă de 240 mile/oră (386 km/oră), iar de pe loc ajungea la 100 km/oră în 3,2 secunde în perioada ei de tinerețe. Dooar 106 mașini au fost produse între 1992 și 1998. A fost celebră pentru aripile sale ca de liliac, dar și pentru motorul V12, cu 627 de cai putere. Prețul de bază a fost de 970.000 dolari. În fotografie este prezentat un McLaren F1 din 1993.
Zenvo ST1
Aceasta este prima super mașină daneză, care are o versiune oferită pe piața americană, cu un motor BMW V8 de 7 litri și o putere de 1.250 de cai. Viteza sa maximă este de 233 mile/oră (375 km/oră). Prețul de bază este în jur de 1,8 milioane dolari. Compania spune că a produs doar câte trei mașini anual.
Noble M600
Noble M600 este o super mașină britanică construită manual. Ea ajunge de la 0 la 100 km/oră în 3,7 secunde și atinge o viteză maximă de 225 mile/oră (362 km/oră). Are un motor V8 de 4,4 litri, cu o putere maximă de 650 de cai. Prețul de bază este în jur de 330.000 dolari.
Gumpert Apollo
Gumpert Apollo a debutat în 2005, fiind proiectată pentru a fi atât o mașină de stradă, cât și una de competiție. Are un motor V8 de 4,2 litri și e capabilă de o viteză maximă de 225 mile/oră (362 km/oră). Proiectantul, Roland Gumpert, spune pe site-ul companiei: “Întotdeauna visul meu a fost să am o mașină cu o asemenea forță de apăsare, cu o așa eficiență aerodinamică, pe care ai putea să o conduci pe acoperișul unui tunel la viteza maximă. Această mașini poate să o facă”. Mașina încă nu a fost testată pe tavanul unui tunel. În funcție de opțiuni, mașinile costă între 300.000 dolari și 450.000 dolari.
Sursa: Capital.ro

miercuri, 16 mai 2012

General Motors renunta la campaniile publicitare de pe Facebook

Producătorul auto General Motors (GM) a decis să îşi retragă campaniile de publicitate de pe Facebook, motivându-şi decizia prin faptul că reclamele plătite au un efect minor asupra consumatorilor, scrie Wall Street Journal, citând „surse familiare cu situaţia“.

GM este primul consumator major de publicitate care îşi exprimă dezamăgirea faţă de eficienţa Facebook şi care îşi reduce cheltuielile. GM este al treilea cel mai mare consumator de publicitate din SUA.

Mişcarea GM vine cu câteva zile înainte de oferta publică iniţială a Facebook. Acţiunile companiei se aşteaptă să fie valorizate la circa 38 dolari, ceea ce ar ridica valoarea siteului de socializare la 100 mld. dolari.

Purtătorul de cuvânt al GM, Pat Morrissey, a spus că producătorul auto îşi reevaluează publicitatea de pe Facebook şi că mişcarea face parte dintr-o analiză perioadică pe care compania o conduce în vederea determinării eficienţei publicităţii.

„Ne uităm la toate pieţele de desfacere media, ne uităm la eficienţă“, a menţionat acesta. „Rulăm banii în diferite medii de publicitate“.

Anunţul GM se adaugă criticilor care spun că Facebook, şi alte siteuri asemănătoare, ar putea fi supraevaluate. Peste 50% din utilizatorii Facebook spun că nu au accesat niciodată reclamele sponsorizate ale siteului, conform unui sondaj recent comandat de Associated Press-CNBC.

În plus, numai 12% din respondenţi spun că se simt confortabil să facă cumpărături de pe Facebook.

Facebook este mult în urma Google, pe care compania îl consideră un competitor, când vine vorba de rata de succes a clickurilor pe reclame. Reclamele Google au o rată de penetrare de peste şapte ori mai mare decât cele ale Facebook.

Siteul de socializare nu a reuşit să găsească până acum o metodă eficientă de a aduce venituri din audienţa sa captivă de 900 de milioane de persoane.

SURSA: Capital.ro

duminică, 13 mai 2012

Car-Sharing : Mercedes și BMW au început bătălia pentru Berlin

Grupul german care include mărcile Mercedes-Benz și smart a invadat Berlinul, începând de luna trecută, cu mașini disponibile prin programul de închiriere Car2go. BMW, care pusese deja de ceva timp bazele unui sistem similar de car-sharing - „DriveNow” - se vede acum depășit numeric.

Atât Daimler, care pune la dispoziția șoferilor interesați mașini smart, cât și BMW, cu flota sa de Mini, încearcă să obțină o poziție fruntașă în capitala Germaniei. Miza pare a fi în acest moment mai mult imaginea decât câștigurile însă, pe termen lung, învingătorul ăși va putea lua partea leului dintr-o afacere care, la nivel european, va crește, conform Frost&Sullivan, de la 700.000 de clineți la circa 15 milioane în 2020. Pe lângă această țintă, Daimler încearcă să își asigure simpatia șoferilor eurpeni în încercarea de a detrona BMW de pe poziția de lider al segmentului premium.

„Sistemul car-sharing este un fel de test-drive plătit. Deschide ușa mașinilor unor șoferi care până atunci poate nici nu se gândeau să cumpere o mașină. Și ajută imaginea”, a declarat pentru ANE, Stefan Bratzel, director al „Center of Automotive Management” de la Universitatea Științelor Aplicate din Bergisch Gladbach. Atât programul Car2go cât și DriveNow sunt copii la o altă scară ale deja cunoscutului sistem de închiriere cu ora al bicicletelor din Paris, Velib. Numai că, în loc să plătească 1,2 sau 3 euro pentru fiecare jumătate de oră, clienții care închiriază mașini cu ora trebuie să plătească 29 de cenți pentru fiecare minut petrecut la volanul unui Mini sau al unui smart.
În viziunea celor de la Frost&Sullivan, toți producătorii auto care încearcă astfel de sisteme au o șansă enormă de a își construi o piață puternică în special în țările unde vânzările de mașini merg prost pentru că majoritatea cetățenilor au deja una sau mai multe mașini iar ambuteiajele îi fac pe posesori să piardă timp și bani. De altfel, potențialul acestui sistem este deja vizibil în Berlin, sau Ulm. ANE o dă ca exemplu pe Julia Zabel, care, după ce s-a mutat cu familia într- suburbie a Berlinului a renunțat la Audi-ul A4 deținut mtivând că transportul în comun este mult mai rapid și mai rentabil. Inginerul de 43 de ani s-a înscris în programul celor de la BMW, DriveNow, în special pentru a putea face piața cu mașina sau pentru a ăși putea transporta fiul în zilele friguroase de iarnă.
Ca și Julia Zabel, Jan Preiss, un doctor berlinez se declară gata de a își vinde Mercedes-Benz-ul Clasa E după ce s-a înscris în Car2go. Asta pentru că, atât în opinia lui cât și a soției, dimensiunile mașinii o fac extrem de greu de parcat pe străzile înguste din Berlin. „În fiecare zi ne gândim să vindem Mercedes-ul și să utilizăm doar Car2go. Sunt o mulțime de stații cu astfel de mașini în apropiere”, a declarat pentru ANE, Kim Preiss.
Berlin, doar o bătălie
Războiul dintre Daimler și BMW nu a început cu Berlinul. După ce producătorul Mini a demarat, în 2008, sistemul său de car-sharing, Car2go în orașul Ulm, BMW s-a grăbit să încheie un parteneriat cu firma de închirieiri auto Sixt. În urma acestui parteneriat, anul trecut a fost implementat programul DriveNow. Deși a „ocupat” orașele Munchen și Dusseldorf, BMW are însă mult de recuperat. Asta pentru că sistemul Car2go al rivalilor de la Daimler include deja 12 orașe majore printre care Amsterdam (Olanda) si San Diego (SUA). În plus, cei de la Daimler intenționează să ajungă la 20 de orașe până la finalul anului și chiar la 50 de aglomerări urbane europene și alte 30 nord-americane până în 2016.
Jurnaliștii ANE estimează că, în prezent, sistemul Car2go are, în întreaga lume, circa 85.000 de clienți, iar DriveNow doar 27.000. Importanta bătălie pentru Berlin se dă între 1.000 de vehicule smart și circa 500 de modele Mini și BMW Seria1. Cei de la BMW mizează însă pe spațiul mai generos pus la dispoziția pasagerilor de modelele sale prin comparație cu înghesuiala din smart. Producătorul speră că DriveNow va avea, în 2020,  peste 1 milion de clienți.
Sursa: Capital.ro

joi, 10 mai 2012

Porsche Macan, fratele mai luxos al lui Audi Q5

Jurnaliștii britanici de la AutoExpress au reușit să surprindă în trafic viitorul SUV Porsche. Asamblat pe acceasi platforma cu Audi Q5, Macan pare un Cayenne intrat la apă.
Dezvoltarea proiectului Macan se află pe ultima sută de metri. Inginerii de la Porsche au început testele pe șosea, iar vehiculul pare gata de a intra în producția de serie. Conform celor de la AutoExpress, nou SUV Porsche este foarte asemănător actualului Cayenne dar are dimensiuni reduse și un plafon mai alungit care îi conferă o alură sportivă.
Deși utilizează aceeași platformă cu modelul Q5 al brandului Audi, Porsche Macan este ceva mai lat și va avea sub capotă motoare mai eficiente decât fratele său. Vârful de gamă va beneficia de un propulsor V6 de 3 litri care dezvoltă 345 CP și de impresionanta transmisie PDK. Acest ansamblu, împreună cu un bun coeficient aerodinamic ar putea imprima modelului o accelerație greu de găsit la un alt SUV. AutoExpress notează că viitorul Macan va puitea ajunge de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 5 secunde. În afara acestui motor, inginerii mai au în plan amplasarea pe Macan a unoir motoare diesel precum și a unui hibrid.
Macan va fi produs în serie la uzina din Leipzig și va ajuta marca Porsche să atingă ținta de reducere a emisiilor de CO2 impusă de Comisia Europeană producătorilor auto. Prețul estimativ al variantei de bază ar trebui să fie în jurul a 40.000 de euro.
Sursa: Capital.ro

Ford România a început producţia motorului EcoBoost la Fabrica de la Craiova

Ford România a început, joi, producţia motorului EcoBoost la Craiova, urmând ca, în perioada 2012 - 2015, să fie produse 800.000 de astfel de propulsoare la fabricile din România şi din Germania.



Primul motor construit de Ford în România este cel pe benzină EcoBoost de 1,0 litri în trei cilindri, cu caracteristicile turbo şi injecţie directă. EcoBoost este cel mai mic motor pe benzină produs de Ford.

Compania intenţionează să producă în fabrica de la Craiova şi de la Köln (Germania), până în 2015, 800.000 de motoare EcoBoost.

Totodată, producţia de autovehicule echipate cu acest motor se va tripla, întrucât, susţin reprezentanţii Ford, acestea sunt puternice şi eficiente din punct de vedere al combustibilului. Astfel, dacă în 2011 se fabricau 141.000 de autovehicule echipate cu acest motor, în 2015 se va ajunge la aproximativ 480.000.

Reprezentanţii Ford spun că în prezent motorul EcoBoost este introdus pe modelul Ford Focus (versiunile 100 CP şi 125 CP), urmând să fie disponibil şi pe noul Fod B-Max (100 CP şi 125 CP), Ford C-Max şi Ford Grand C-Max.

Reprezentanţii Ford susţin că ambele versiuni ale motorului EcoBoost, respectiv 100 CP şi 120 CP, vor fi disponibile pe noul B-Max, care va intra în producţia de serie la Craiova în circa o lună.

Varianta motorului EcoBoost de 1,6 litri este produsă la Bridgend, în Ţara Galilor, în timp ce motoarele EcoBoost de 2,0 litri sunt fabricate în Valencia, Spania.
Sursa:Money.ro

marți, 8 mai 2012

Romania un centru important de productie pentru industria auto

În acest an, în România se vor produce peste 400.000 de autovehicule, în cele două uzine auto, de la Mioveni şi din Craiova, scrie anuarul "Piaţa Auto 2012" editat de ZF. Valoarea de 400.000 de maşini nu este doar un prag "psihologic". Odată cu depăşirea acestuia, din România vor fi exportate aproape 360.000 de automobile, în valoare de peste 5,4 miliarde de euro, sumă care va avea un impact direct asupra balanţei comerciale a ţării. Dacă Dacia a ajuns anul trecut la 8% din exporturi, împreună cu Ford, exporturile de maşini ar trebui să treacă de 10% în acest an.
Ford va produce în acest an la Craiova 60.000 de unităţi din noul B-Max, a cărui pro­ducţie va demara în luna iunie a acestui an, iar anul viitor va asambla în Bănie peste 100.000 de maşini, pentru ca în următorii ani să se atingă o medie anuală de aproape 170.000 de unităţi.
Pe de altă parte, atingerea pragului de 400.000 de unităţi în acest an depinde în mare parte de Dacia, iar la Mioveni să se producă cel puţin 340.000 de maşini, adică cu aproape 10.000 de maşini mai mult decât anul trecut. Acest nivel ar putea fi atins prin lansarea noului Sandero facelift în toamna acestui an, în condiţiile în care viitorul Logan 2 ar putea fi lansat abia spre finele anului. Dacia a făcut în acest an primul pas spre extinderea "la nivel inter­naţional" prin pornirea producţiei mono­vo­lumului Lodgy în Tanger. Tot în Maroc va fi produs şi Dacia Dokker, un vehicul recrea­ţional, dar şi o viitoare utilitară.
Primul an de producţie al noului B-Max la Craiova ar putea aduce americanilor afaceri de 1 miliard de euro în acest an, potrivit es­ti­mă­rilor ZF, luând în calcul cele 60.000 de maşini asamblate începând cu luna iunie, dar şi cele 30.000 de mo­toare Ecoboost pro­duse din aprilie. Spre com­pa­raţie, Dacia avea un bu­siness de 570 mil. euro în 2004, iar în 2010 a depăşit însă pragul de 2,7 mld. euro cu o producţie de 341.000 de maşini.
Ford România a in­trat pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte uzina de la Craiova, ur­mând să în­cheie în perioada imediat ur­mă­toare faza de prepro­ducţie, pentru a porni în iunie producţia de serie, cu o cadenţă de 500 de maşini pe zi. Astfel, primul autoturism de serie va fi asamblat oficial la Craiova la patru ani şi trei luni de când ame­ricanii au preluat fabrica, dar şi cu doi ani întârziere pe fondul crizei eco­nomice.
Primul pas spre producţia de serie va fi făcut de uzina de motoare, care va începe li­vra­rea de motoare Ecoboost în luna aprilie a acestui an.
Producţia de autoturisme a Ford Craiova va fi exportată către Euro­pa de Vest în principal pe cale maritimă, dar şi pe calea fe­ra­tă, soluţii preferate şi de Auto­mo­bile Dacia, în lipsa autostră­zilor de pe Coridorul IV Euro­pean.
În prezent uzina de la Craiova are 37 de furnizori care livrează com­ponente pentru B-Max, dintre care 14 reprezintă investiţii "greenfield". Printre furni­zorii companiei se numără Con­ti­nen­tal, care va furniza anve­lo­pele, Johnson Controls, IAC Group, dar şi Delphi Diesel Sys­tems, care deţine o investiţie la Iaşi finalizată anul trecut. Opt din cei 37 de furnizori au construit facilităţi de producţie direct pe platforma industrială a Ford.
Sursa: ZF

marți, 1 mai 2012

Renault vrea sa deschida o fabrica si in Algeria

Grupul francez Renault, din care face parte și Dacia, pare a fi în pragul semnării unui acord cu autoritățile algeriene privind construirea unei uzine care să asambleze modele Dacia.
De luni bune francezii de la Renault încearcă să ajungă la o înțelegere cu autoritățile algeriene pentru a construi o uzină în care să asambleze mașini. „Semnarea unui acord ar putea avea loc în luna mai”, a declarat pentru ANE o sursă apropiată negocierilor care a refuzat să își facă public numele din cauza caracterului „sensibil” al negocierilor. Despre potențiala investiție a grupului din Hexagon în Algeria se vorbește de mai bine de un an însă nimic nu a fost confirmat oficial până acum. Cu toate acestea, la inaugurarea fabricii de la Tanger, din Maroc, unde este produs modelul Dacia Lodgy, Carlos Ghosn, șeful Alianței Renault-Nissan, a menționat că există discuții cu guvernul algerian.
O nouă investiție Renault în nordul Africii poate părea cel puțin ciudată având în vedere că uzina din Maroc are capacitatea de a furniza mașini atât în Europa cât și în zona menționată. Cu toate acestea, divergențele dintre Algeria și Maroc fac în acest moment imposibil un acord comercial care să permită importul de mașini din statul vecin. Și, cum Algeria are în prezent o piață de circa 400.000 de mașini iar analiștii estimează o creștere accelerată în următorii ani, o investiție poate fi destul de profitabilă. Mai ales că șeful Renault a declarat recent că piața din Africa are un potențial enorm, neexploatat deocamdată.

Sursa: Capital.ro

marți, 24 aprilie 2012

Masinile inmatriculate in Bulgaria vor avea dreptul sa circule doar 90 de zile in Romania

Românii care au maşini cu numere de Bulgaria, radiate în ţara vecină, vor fi toleraţi să circule doar 90 de zile pe an, după care vor fi obligaţi să intre în legalitate şi să achite taxele. Propunerea Poliției Rutiere a fost acceptată de Guvern, astăzi.
Maşinile cu numere de Bulgaria pentru care nu se plătesc taxe în România, dar nici în ţara vecină, vor intra în legalitate în urma unei propuneri a poliţiştilor de la Rutieră. Şeful Direcţiei Rutiere din Poliţia Română, comisarul şef Lucian Diniţă, a declarat că aceste maşini înmatriculate în ţara vecină ar putea circula în ţară doar 90 de zile pe an.

După votul Guvernului, șoferii maşinilor denumite de poliţişti "fantomă", care nu figurează nici în calculatoarele poliţiştilor Bulgari, dar nici ale celor din România, vor fi nevoiți să intre în legalitate.

Cum ajung în ilegalitate

"Am căutat soluţii pentru maşinile pentru care nu se plătesc taxe nici la noi, nici în Bulgaria. Mai exact, pentru acelea care au fost luate din Bulgaria în urma unui act încheiat la notariat, dar nu de vânzare-cumpărare, ci de împrumut, cu ajutorul căruia poate folosi maşina", a precizat, în urmă cu câteva luni, pentru EVZ, comisarul-şef Diniţă. El a mai explicat că problema apare după ce proprietarul merge la autorităţile din ţara vecină şi face o cerere de radiere a acesteia, pentru a fi scutit de taxe. Dar nici şoferul din România care foloseşte maşina în continuare nu le mai achită.

Pentru aceştia s-a propus ca termenul limită în care să folosească maşina în România să fie de 90 de zile, după care se confiscă certificatul şi plăcuţa de înmatriculareşi să se trimite în ţara vecină. Interesul autorităţilor din Bulgaria pentru aceste maşini a fost adus la cunoştinţa celor din România încă de anul trecut.

Atunci se căutau 6.000 de astfel de autoturisme pentru care nu sau mai încasat taxele aferente. Tot de atunci s-au organizat numeroase acţiuni în comun, în acest scop, mai ales pentru a-i familiariza pe agenţii de circulaţie români cu cititul actelor de înmatriculare ale maşinilor cu numere bulgăreşti. Dar şi poliţiştii de la noi manifestă acelaşi interes pentru a lămuri această situaţie, în special pentru cazurile în care şoferii acestor maşini ar putea fi implicaţi în accidente de circulaţie.

Peste 18.000 de maşini din Bulgaria

În evidenţele Poliţiei Rutiere de la noi, în România ar exista 18.735 de maşini cu numere de Bulgaria. Iar contabilizarea acestora s-a făcut în urma aceloraşi acţiuni organizate de poliţiştii români şi bulgari, desfăşurate săptămânal, începând cu luna iulie a acestui an.

Poliţiştii spun că maşinile radiate în ţara vecină şi care nu sunt înregistrate la noi nu au o poliţă de asigurare valabilă şi reprezintă un pericol pentru cetăţenii ţării noastre prin faptul că proprietarul nu figurează în baza de date a poliţiei. Astfel, acesta poate comite infracţiuni fără grija unor consecinţe legale în cazul în care nu este prins pe loc.

Sursa: Capital.ro

Afaceri cu DACIA: O iei nouă și o vinzi mai scumpă la mâna a doua

În anul 2010, Dacia Duster devenea primul model al producătorului român de autoturisme care se vindea mai scump la mâna a doua decât nou. Asta pentru că timpul de livrare ajungea chiar și la mai mult de 7 luni, adică echivalentul timpului de livrare pentru un Ferrari. În 2012, același lucru se întâmplă și cu Dacia Lodgy. Tot în Franța.
Astfel, Dacia Lodgy a început deja să apară pe site-urile de anunțuri de vânzări ale autoturismelor second-hand la un preț superior celui afișat pe site-ul oficial al Dacia.

Modelul 1.5 DCI LAUREATE  cu 5 locuri se vinde la mâna a doua cu 16.400 de euro, în timp ce un exemplar identic pe site-ul dacia.fr se vinde cu 15.400 de euro. Mașina second-hand a fost rulată, conform specificațiilor din anunț, 1.000 de km.

"Nu este nevoie să ai un Ferrari Enzo ca să obţii profit din revânzarea lui", scriau cei de la caradisiac.com, care concluzionau acum doi ani, pe bună dreptate, că este suficient să-ţi fi cumpărat un Duster ca să iei nişte bani în plus.

Practic, timpul foarte mare de aşteptare până la livrările unei Dacii Duster în Occident ajunseserã să fie chiar de 7 luni, motiv pentru care existau unii clienţi care preferau să o cumpere la mâna a doua decât să aştepte atât de mult. Cei care profitau de acest delay, vindeau un Duster cu 10.000 de km pe bord cu un preţ mai mare decât un autoturism nou.

luni, 23 aprilie 2012

Volkswagen prelungeşte cu 25 de ani parteneriatul cu grupul chinez FAW

Grupul auto Volkswagen, cel mai mare constructor auto din Europa, a anunţat luni prelungirea cu 25 de ani a parteneriatului său cu constructorul auto chinez FAW, China First Automobile Group.
FAW şi Volkswagen sunt aliaţi din anul 1991 într-o societate mixtă care deţine facilităţi de producţie la Changchun şi Dalian (nord-estul Chinei) precum şi la Chengdu (centrul Chinei). În viitor cei doi parteneri se vor concentra pe proiectele de autovehicule electrice, dezvoltarea de noi produse şi servicii financiare, a precizat Volkswagen într-un comunicat publicat cu ocazia vizitei premierului chinez Wen Jiabao la sediul VW.

De asemenea, Volkswagen a anunţat luni că împreună cu celălalt partener chinez, SAIC Motor Corp., va investi 170 milioane de euro pentru a construi o nouă uzină la Urumqi, în provincia chineză Xinjiang. Facilitatea de producţie va avea o capacitate de 50.000 de vehicule pe an începând din 2015.

Anul trecut Volkswagen a vândut aproape 8,3 milioane vehicule şi a devansat Toyota pentru a deveni al doilea mare constructor auto din lume după grupul american General Motors Corp. China este cea mai mare piaţă pentru grupul Volkswagen, care pe lângă VW mai include şi mărcile Audi, Bentley şi Skoda. În 2011 grupul geman a vândut 2,26 milioane vehicule pe piaţa din China, iar în primul trimestru al acestui an a vândut 633.000 de unităţi, în creştere cu 15,6% în ritm anual.

Volkswagen are un program de investiţii în valoare de 14 miliarde de euro pentru China până în 2016. În cadrul acestui program grupul german a demarat deja lucrările la alte două facilităţi de producţie: una la Foshan (sudul Chinei) şi cealaltă la Yizheng (în apropiere de Shanghai). Ambele uzine ar urma să devină operaţionale începând din 2013.
Sursa: Agerpres

duminică, 22 aprilie 2012

Lexus RX450h: electric

Aşa cum Lexus se vrea o alternativă la Audi, BMW sau Mercedes-Benz, şi RX450h vrea să atragă clientul care do­reşte altceva în afară de Q7, X5 sau ML. Iar dacă triada ger­ma­nă vine cu motoare diesel de ultimă generaţie, ja­ponezii plusează cu tehnologia hibrid. Ce poate fi mai spectaculos decât să rulezi într-un RX în mod electric fără să consumi o picătură de benzină?
Pentru ca persoana de la volan să realizeze în ce tip de auto­mo­bil a luat loc turometrul i-a cedat locul unui ceas pe care vezi între ce rotaţii imaginabile ale motorului se încarcă ba­teriile litiu-ion. În zona inferioară rulează motoarele elec­trice faţă-spate, în a doua treime se regenerează acumulatorii, iar în ultima intră în forţă motorul pe benzină. Pentru a clarifica situaţia spunem de la început că maşina are trei motoare. Primul şi cel mai puternic este un V6 de 3,5 litri şi 250 CP, ajutat de două propulsoare electrice amplasate echilibrat, unul în faţă şi celălalt în spate.
Când bateriile sunt încărcate, rulezi doar în mod electric, iar atunci când accelerezi sau depăşeşti pragul de 50 km/h se activează şi V6-le care livrează putere punţilor, în timp ce mo­to­rul electric spate dozează cuplul axului spate. În acelaşi timp, bateriile litiu-ion se încarcă din energia cinetică produsă de roţile faţă. Cel mai mult se reîncarcă acumulatorii pe frâ­nare, atunci când niciun motor nu mai consumă, iar bateriile cap­tează toată energia pe care o degajă roţile.
În ceea ce pri­veş­te habitaclul Lexus RX450h este poate unul dintre cele mai confortabile SUV-uri de pe piaţă. Scaunele sunt mari şi con­fortabile, iar suspensia filtrează aproape toate deni­ve­lă­rile. Sis­temul audio este la nivelul seg­men­tului, însă nu im­pre­sio­nea­ză calitatea materialelor. Există inserţii de lemn, însă aces­tea intră în contrast puternic cu plasticul de calitate "To­yota", nu de slabă calitate, însă de­parte de ce vedem la con­cu­renţa germană. În ceea ce priveşte com­puterul de bord, Lexus vine cu o "imitaţie" de mouse în locul unei rotiţe gen iDrive.

Lexus RX450h:

Propulsie: hibrid, două motoare electrice de 167 CP, respectiv 68 CP plus V6 3,5i: 3.456 cmc, tracţiune integrală, transmisie automată de tip CVT, 300 CP la 6.000 rpm
  • Performanţe: 0-100 km/h 7,7 s, viteză maximă 235 km/h, consum mediu 6,3 l/100 km, emisii CO2 147 g/km.
  • Preţ: 65.500 euro cu TVA
  • Plus: consum scăzut, imagine, performanţe dinamice
  • Minus: anumite detalii de interior demne de o Toyota, nu de un Lexus

     Sursa : ZF.ro

miercuri, 18 aprilie 2012

Consiliul Concurenţei propune ca vânzarea pieselor auto contrafăcute să fie considerată infracţiune

Consiliul Concurenţei propune ca vânzarea produselor contrafăcute utilizate la vehiculele rutiere să fie considerată infracţiune, o astfel de măsură putând avea ca efect reducerea pieţei pieselor de schimb contrafăcute, se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă.
Potrivit sursei citate, percepţia celor prezenţi pe piaţa pieselor de schimb este că ponderea pieselor de schimb contrafăcute folosite în România este de 27%, mult peste cea europeană.

Consiliul Concurenţei a mai constatat că prevederile legate de sancţionarea comercializării pieselor contrafăcute din O.G. nr.80/2002 care reglementează omologarea şi certificarea produselor folosite la vehiculele rutiere nu sunt corelate cu cele prevăzute, pentru aceeaşi faptă, în Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Astfel, potrivit O.G. nr.80/2000, introducerea pe piaţă a produselor piratate sau contrafăcute constituie contravenţie, iar în conformitate cu Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, contrafacerea unei mărci este considerată infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la trei ani sau cu amendă de la 50.000 lei la 150.000 lei.

În urma prelucrării informaţiilor primite de la societăţile chestionate a rezultat că procedura de omologare-certificare de la Registrul Auto Român (RAR) este considerată de către importatorii de piese de schimb ca fiind 'o barieră administrativă la intrarea pe piaţă'. Importatorii susţin că procedura de la RAR este 'greoaie, complexă şi ambiguă'.

Neclarităţi de ordin legislativ invocă şi importatorii de anvelope (condiţii de garanţie, limite de utilizare etc). În opinia vânzătorilor de anvelope, prezenţa pe piaţă a anvelopelor second-hand constituie cea mai importantă chestiune care ar trebui corectată.

Operatorii din sectorul auto mai propun 'existenţa unui ghid unic de reglementări privind activitatea de comercializare a pieselor de schimb aşa încât normele tehnice RNTR să fie mai adecvat structurate pentru a fi accesibile subiecţilor vizaţi, debirocratizarea procesului de omologare/certificare şi implicarea RAR în privinţa certificării produselor, în sensul testării acestora, la solicitarea importatorului, precum şi colaborarea (schimbul de informaţii) cu autorităţi de omologare/organisme de certificare din alte state membre UE în scopul obţinerii de informaţii privind produse omologate în alte state'.

Pentru cunoaşterea pieţei pieselor de schimb pentru automobile, Consiliul Concurenţei a efectuat o cercetare de piaţă, la nivel naţional, în rândul companiilor din sector: constructori de automobile, producători de piese, comercianţi de piese, vânzători de automobile (dealeri auto), unităţi de service (reparatori). În plus, au fost chestionate şi societăţi de asigurare.

Totodată, în cadrul investigaţiei a fost analizată legislaţia specifică sectorului şi a fost realizat un sondaj de opinie în rândul consumatorilor.

SURSA: Agerpres