duminică, 26 august 2012

Peugeot 208


Clasa mică are din acest an un nou pretendent la fotoliul de lider. Noul 208 al celor de la Peugeot încearcă să țină pasul atât cu concurența, cât și cu precedenţii săi
Cu peste 3,3 milioane de mașini înmatriculate anul trecut, segmentul B al pieței auto europene este, probabil, cel mai efervescent în ultima perioadă. Mai bine de 30 de modele se bat pentru o poziție cât mai avantoajoasă în clasamentul vânzărilor, însă liderii consacrați se țin cu dinții de locurile cucerite cu greu. Ford Fiesta, Volkswagen Polo, Opel Corsa sau Renault Clio sunt doar cele mai importante nume dintr-o clasă în care noutățile se succed pe bandă rulantă. 

Noul 208, dezvăluit publicului la expoziția auto de la Geneva, a ajuns pe toate piețele europene cu scopul clar de a readuce brandul Peugeot acolo unde îl propulsase faimosul 205 în anii ‘80. Conform producătorului francez, în cei aproape 30 de ani de existență ai „familiei 200“, au fost comercializate la nivel mondial peste 15 milioane de vehicule. Acest succes comercial ar trebui, în opinia celor de la Peugeot, să fie continuat și de 208, însă condițiile de piață fac extrem de dificilă atingerea acestui deziderat. În plus, chiar dacă designul noului model este unul atractiv, iar majoritatea propulsoarelor disponibile oferă performențe demne de laudă, concurența acerbă din clasa mică limitează drastic orice estimare.

Regenerare

Dacă 205 a devenit legendă, 206 a susținut ritmul vânzărilor, iar 207 a reușit să mențină vie familia 200, noul 208 are sarcina de a readuce Peugeot în fruntea clasamentului vânzărilor. Producătorul menționa încă din momentul lansării că modelul „reinventează dinamica segmentului său, având un singur țel: să recâstige poziția de lider al acestui segment în Europa“. Pentru asta, inginerii francezi au decis să creeze o mașină mai scurtă (-7 cm) și mai ușoară decât predecesoarea sa (-110 kg) fără a pierde nimic din spațiul interior, din gama de accesorii sau din confortul asigurat pasagerilor. De fapt, 208 pune la dispoziția ocupanților banchetei din spate un plus de cinci cm rezultați din redesenarea scaunelor. Chiar și volumul portbagajului, de 311 litri, este unul cel puțin onorabil pentru acest segment.

Tot în habitaclu este demn de observat noul design al planșei frontale. La acest capitol, designerii au decis să pluseze prin amplasarea unui volan sport, cu un diametru redus, care să nu obtureze vizibilitatea șoferului către indicatoarele de bord mult ridicate. În funcție de înălțimea șoferului și de poziționarea scaunului, acest experiment poate fi considerat unul reușit sau un adevărat fiasco. Apoi, adevărata piesă de rezistență pare a fi sistemul multimedia, a cărui interfață touch screen a primit titlul „Comfort Innovation of the Year“. Standard începând cu al doilea nivel de echipare (Active), interfața unică grupează funcții care înainte erau separate: radio, muzică, navigație, setări vehicul (cum este cazul celor pentru lumina ambientală, stergătorul spate conectat la marșarier). Grație conexiunii prin Bluetooth sau prin USB, noul Peugeot 208 se poate conecta la un dispozitiv portabil (telefon, tabletă, player multimedia), ce poate fi controlat cu ajutorul ecranului sau al comenzilor integrate pe volan pentru a asculta muzică, a afişa imagini stocate, sau a primi sau efectua apeluri telefonice.

În privința ținutei de drum, noul 208 poate fi cu ușurință poziționat în top 10 al segmentului. Direcția extrem de ușor de manevrat oferă suficient feedback, iar suspensia poate mulțumi până și cele mai pretențioase gusturi. E drept că în momentul abordării virajelor mai cu aplomb se simte o ușoară instabilitate, însă compromisul între confortul oferit pasagerilor și sportivitate este unul reușit.

Pe lângă varianta testată - cinci uși, 1.6 e-Hdi FAP (115 CP), în echipare Allure,  noul 208 poate fi comandat cu unul dintre cele patru dieseluri de 1.4 și 1.6 litri sau cele cinci propulsoare alimentate cu benzină. Prin urmare, nu mai puțin de zece variante de propulsie stau la dispoziția clienților pregătiți să plătească între 10.933 euro și 17.815 euro pentru un Peugeot 208 cu trei uși, sau între 11.185 euro și 18.290 euro, pentru unul cu cinci uși.
Sursa: Capital.ro

duminică, 8 iulie 2012

Supercars


Automobilele supersport reprezintă cea mai înaltă treaptă a industriei. Două uşi, sute de cai sub capotă şi cea mai nouă tehnologie sunt câteva dintre elementele care atrag atenţia milionarilor.

Ferrari, Lamborghini, Porsche, Pagani şi chiar Mercedes-Benz sunt principalii jucători pe o piaţă unde vânzări de 100 de maşini anual sunt un record.

Ferrari a încercat şi a reuşit până acum să surprindă publicul în fiecare an cu creaţii care nu doar arată foarte bine, ci aduc şi inovaţii tehnologice care până atunci se regăseau doar în Formula 1.

F12 Berlinetta este cel mai nou Ferrari şi cel mai rapid construit model din uzina de la Maranello, dar şi una dintre premierele cele mai aşteptate de la Salonul Auto Geneva 2012. Deşi numele vehiculat înaintea lansării era F620 GT, italienii ne surprind prin schimbarea tradiţiei în materie de indicative: "F" provine, după cum era normal, de la Ferrari, "12" de la configuraţia V12 a motorului, iar "berlinetta" semnifică soluţia de coupe cu două locuri, cu motor în faţă.

În timp ce mulţi alţii apelează la downsizing, forţaţi de trendul ecologic, cei de la Ferrari continuă tradiţia. Dacă valoarea de 740 CP nu impresionează poate din prima, trebuie subliniat că noul automobil are nevoie de numai 3,1 secunde pentru a atinge 100 de km/h, iar până la 200 km/h ajunge în doar 8,5 secunde, ajungând la o viteză maximă de 340 km/h. Cu alte cuvinte, este cel mai puternic şi performant Ferrari care iese pe porţile uzinei din Maranello.

Cunoscut pentru limuzinele luxoase, Mercedes-Benz continuă să fie un concurent important pe segmentul coupeurilor supersport.
Cu un V12 de 6,0 litri şi 621 CP, SL65 AMG este nu doar cel mai puternic automobil din gama constructorului german care a existat vreodată, ci şi arma supremă a momentului, dez­voltată de Mercedes-Benz şi AMG.

A trecut foarte puţin timp de când noua generaţie Mercedes-Benz SL a debutat oficial. Cea de-a şasea generaţie a legendarului roadster german părea să fie, încă de la început, şi cea mai redutabilă dintre toate prezentate până acum, iar bănuielile au fost confirmate rând pe rând. Primul semn clar a fost SL 63 AMG, despre care am aflat în urmă cu doar o lună de zile.

Cu un V8 de 5,5 litri, versiunea preparată de AMG atacă oponenţii cei mai elitişti, precum Bentley Con­tinental GT V8 sau proaspătul BMW M6. A venit se pare, momentul ca Mercedes-Benz să prezinte nu doar cea mai nouă versiune de SL, nu doar cea mai puternică, ci o adevărată operă de artă a casei din Stuttgart, - SL 65 AMG. Dotări precum Airscarf, sistemul de sunet Bang & Olufsen BeoSound AMG Surround System, Magic Sky Control, precum şi multe alte sisteme de siguranţă şi infotainment, toate vor asigura un confort demn de capetele încoronate.

Preţul este pe măsură şi se apropie de 200.000 euro, dar clienţii vechi ai maşinii vor rămâne cu siguranţă im­pasibili la această informaţie.

În timp ce toată atenţia este în­dreptată asupra lui Lamborghini Urus, constructorul italian a venit anul trecut cu o ediţie specială: Lamborghini Gallardo LP 570-4 Super Trofeo Stradale. Adică o maşină de curse care poate fi utilizată şi pe şosea.

Noua ediţie specială de la Salonul Auto Frankfurt 2011, Lamborghini Gallardo LP 570-4 Super Trofeo Stradale este derivată din modelele de curse, care participă la competiţia monomarcă Lamborghini Blancpain Super Trofeo.

Primul lucru care îi conferă exclusivitate acestei noi ediţii speciale a lui Gallardo este cadenţa de numai 150 de exemplare. După care maşina surprinde prin stilul exterior aproape brutal, semănând cu un demn frate mai mic al bolidului Lamborghini Aventador.

Motorul V10 aspirat dezvoltă 570 CP, la fel ca şi Gallardo Superleggera, în timp ce cuplul motor maxim este de 540 Nm.

Viteza maximă a maşinii se cifrează la 320 km/h, iar masa a fost redusă până la 1.340 kg - din nou, la fel ca Superleggera. Faţă de Superleggera, însă, Gallardo Super Trofeo Stradale beneficiază de o altfel de cutie de viteze secvenţială cu 6 trepte, precum şi de un sistem launch-control modificat, denumit "Thrust Mode".
Sursa: zf.ro

sâmbătă, 30 iunie 2012

Noua clasa A de la Mercedes ataca BMW seria 1

Lansarea noului A klasse are o importanță enormă pentru germanii de la Mercedes-Benz. Modelul are sarcina de a prelua poziția de lider într-un segment dominat de Audi A3 și BMW Seria 1.

Chiar dacă mașina nu a ajuns în showroomurile din Germania, jurnaliștii de la Automobilwoche au aflat că noua Clasă A va fi comercializată cu un discount special de lansare specific mai degrabă mărcilor de volum decât celor premium. Rar se întâmplă ca un brand de pe piața mașinilor premium sau de lux să anunțe încă de la prezentarea unui model că acesta va putea fi vândut cu o reducere a prețului de listă. E drept că nici cei de la Mercedes-Benz nu sunt atât de inconștienți încât să facă publică această metodă prin care încearcă să „fure” cât mai mulță clienți concurenților. Conform Automobilwoche, citat de ANE, ideea legată de discount a fost prerzentată doar dealerilor aceștia fiind liberi să decidă cui și dacă oferă avantajul la achiziție.

„Folosiți acest produs în special pentru a atrage clienții BMW Seria 1” au meționat reprezentanții departamentului de vânzări de la Mercedes-Benz într-un document adresat dealerilor și intrat în posesia Automobilwoche. Pentru atingerea acestui scop, compania permite dealerilor să facă discounturi de 535 de euro în cazul achizițiilor făcute de persoane fizice și de 445 de euro în cazul achizițiilor de flote. Cataloagele de comenzi pentru Clasa A au fost deja deschise însă livrările către clienți finali și dealeri vor demara în septembrie. Prețurile noului model Clasa A pentru piața germană încep de la 23.978 euro, în timp ce un BMW Seria 1 costă minimum 21.900 de euro, iar un Audi A3, 22.500 euro.

vineri, 22 iunie 2012

Coulthard a prins o minge de golf la 200 km/h

David Coulthard a intrat în Guinness Book datorită unui record insolit: la volanul unei maşini care rula cu aproape 200 km/h, el a prins o minge de golf lovită de jucătorul profesionist Jack Shepherd.




Deşi poate părea uimitoare, secvenţa, difuzată pe internet în cadrul unei campanii publicitare desfăşurate de Mercedes - Marea Britanie, nu este trucată. În ea se vede fostul pilot de Formula 1 (13 victorii în campionatul de Formula 1, vice-campion mondial în 2001) participând la o experienţă inedită: Jack Shepherd, jucător profesionist englez de 21 de ani, loveşte o minge de golf cu toată puterea, iar Coulthard rulează în mare viteză la volanul unui Mercedes SLS AMG Roadster.

După o cursă de urmărire pe pista aeroportului Dunsfold din Surrey (sud-estul Angliei), scoţianul de 41 de ani reuşeşte să prindă mingea din habitaclul maşinii. Coulthard a avut nevoie de două încercări ca să reuşească această performanţă, după cum se poate vedea în versiunea lungă a videoclipului.

Recordul a fost înregistrat pe 30 mai, fiind validat de oficiali ai Guinness Book. De când a fost lovită, până la aterizarea în Mercedes, mingea de golf a parcurs 275 m, cu o viteză maximă măsurată de 286 km/h, în timp ce Mercedesul SLS AMG Roadster a mers cu 193 km/h.

Acest record mondial este unul din cele mai neobişnuite cereri pe care le-am primit ca să realizez o performanţă cu maşina', a spus atunci David Coulthard. Maşina din spotul publicitar costă 200.000 euro şi are un motor V8 6.2. Ajunge la 100 km/h în 3,8 secunde şi are o viteză maximă de 317 km/h, limitată electronic

miercuri, 20 iunie 2012

Masini cu kilometrajul dat inapoi. Tot ce trebuie sa stii.

Cine nu a auzit de masini care au kilometrajul dat inapoi? Ai o masina care are la bord 200.000 de km, dar arata bine, ca este adusa din Germania. Insa romanul se sperie cand vede numarul asta urias de kilometri, asa ca o "aranjezi" astfel incat la bord sa arate numai 96.000 de km. Cum se face si cum iti dai seama daca bordul arata kilometrii reali, poti afla de aici!


Datul kilometrajului din bord inapoi: tot ce trebuie sa stii si cum sa nu fi pacalit!
 
 
 
 Atunci cand iti cumperi o masina la mana a doua, este bine sa verifici in primul rand daca a fost lovita.O alta problema destul de intalnita este numarul de kilometri pe care ii arata bordul. Haideti sa va zic un secret, care, deodata, nu mai este secret: absolut toate kilometrajele, de la orice model de masina, pot fi date inapoi! Da, ai citit bine. In Romania, acest lucru nu este ilegal cum este in Statele Unite, aceasta fapta fiind pedepsita de legea federala. In Romania insa poate fi doar elementul unei inselaciuni, daca pagubitul isi da seama si te da in judecata - adica a platit pentru un produs care a fost modificat fata de starea lui originala. Intr-un astfel de caz, da, poate fi considerata o procedura ilegala, dar este greu de dovedit concret.


Insa daca te duci cu masina personala la cineva care se ocupa cu asa ceva, sa umble la numarul de kilometri, o poti face de fata cu politia, pentru ca nu este incalcata nicio lege. La masina personala poti face orice. Daca ulterior o vinzi, e treaba ta.


Ok, am lamurit ca datul kilometrilor inapoi nu incalca nicio lege din Romania. Dar cum se face acest lucru?


Exista doua feluri de ceasuri de kilometraj: mecanice si digitale. Cele mecanice nu mai sunt de multi ani fabricate, dar se regasesc pe diferite modele mai vechi. Sunt ceasuri care de obicei arata pana la 99.999 de km cu ajutorul unor rotite angrenate mecanic, prin intermediul unui cablu metalic. Cum avea batrana Dacie 1310!


Ceasurile de bord digitale masoara numarul de kilometri cu ajutorul unui microcip care citeste datele furnizate de cutia de viteze (nu de roti cum crede lumea). Cele digitale sunt mai fiabile, pentru ca nu au piese in miscare si sunt mult mai precise.





Cum se da inapoi numarul de kilometri?


La ceasurile mecanice este foarte simplu si o poate face oricine. Se demonteaza bordul si se scoate cablul de kilometraj. Se cupleaza la o bormasina sau surubelnita electrica cu ajutorul unui adaptor si se "deruleaza" inainte kilometrajul. Adica intr-un minut vei avea de la 80.000 de km, treacand prin 99.999, 25.000 sau unde vrei tu sa te opresti. Existau zvonuri ca daca mergi cu masina in marsarier, se dau kilometrii inapoi. Nu e adevarat, pentru ca ceasurile mecanice merg doar intr-un sens.


Datul kilometrajului din bord inapoi: tot ce trebuie sa stii si cum sa nu fi pacalit!


La kilometrajul digital, cum au acum majoritatea dintre noi, este mai simplu, dar dureaza mai mult. Se demonteaza bordul pentru a scoate unitatea care are ceasurile de bord. De obicei, unitatea cu ceasuri este o piesa unitara care contine kilometrajul cu vitezometru, turometru si alte ceasuri sau becuri / martori. Aceasta unitate se conecteaza prin intermediul unei mufe sau mai multe la computerul masinii sau la o unitate electronica.


Datul kilometrajului din bord inapoi: tot ce trebuie sa stii si cum sa nu fi pacalit!


Deci se demonteaza ceasurile si se scoate mufa care face legatura cu masina. Pentru a umbla la un kilometraj digital, este nevoie de un soft special instalat pe un calculator. Kilometrajul se conecteaza la calculator prin intermediul unei mufe dedicate. Este cam ca la diagnoza - fiecare marca are propria mufa de conectare. La ceasurile de kilometraj exista numai 3-4 mufe mari si late care vin de obicei cu softul de modificare, mufe care au adaptor USB. Dupa ce este conectat kilometrajul prin USB la calculator, se intra in softul special.


Singura diferenta dintre un kilometraj mecanic si unul digital este ca cel digital nu se poate programa la numarul precis de kilometri pe care ii dorim. Softul care schimba numarul de kilometri functioneaza astfel: pentru fiecare ceas in parte, este un cod special. Codul acesta se introduce in program si ies diferite valori fixe. Haideti sa luam un exemplu.


Mergem cu un BMW X6 din 2007, care are la bord 160.000 de kilometri. Conectam ceasul de bord la soft si cu ajutorul codului, ne ies 5 valori de kilometri, emise de soft: 13,287 km, 49,322 km, 62,884 km, 93,767 km si 128,722 km. Nu putem de exemplu sa programam softul sa ne puna ceasul la fix 75,000 de kilometri, ci putem alege doar una din valorile de mai sus, care ni se potriveste noua si starii masinii, in functie de ce vrem sa facem cu ea.


Dupa programarea noua a ceasurilor de bord, acestea se monteaza inapoi si nu se cunoaste nicio modificare ca a umblat cineva pe acolo.


Datul kilometrajului din bord inapoi: tot ce trebuie sa stii si cum sa nu fi pacalit!




Dar cum ne dam seama daca o masina are sau nu kilometrii reali?


Inca din capul locului, trebuie sa stii ca nu e deloc usor sa-ti dai seama daca o masina te minte sau nu. Mai precis, daca vanzatorul spune adevarul ori ba. Trebuie sa ai cateva cunostinte despre masini si mecanica, sau trebuie sa o evaluezi cu ajutorul unui cunoscator. Insa iata aici cateva detalii la care trebuie sa te uiti:


- are baterie aftermarket, nu cea originala: inseamna ca masina are peste 80.000-100.000 de km, pentru ca un acumulator de prima echipare nu tine niciodata mai mult;
- are volanul ros / pielea volanului roasa / pielea schimbatorului mancata: masina are peste 100.000 de km;
- tapiteria de la scaunul soferului este crapata sau roasa: masina are peste 50.000 de km;
- pedalele sunt uzate si cauciucul de pe ele este ros: masina are peste 100.000 de km;
- fetele de usi scartaie in mers: masina are peste 50.000 de km;
- bordul scartaie sau scoate diverse sunete: masina are peste 80.000 de km;
- cotiera este roasa: masina are peste 130.000 de km (cotierele sunt facute dintr-o piele / material foarte rezistent);
- amortizoarele de la capota / haion de ridicare nu mai au putere sa ridice: masina are peste 100.000 de km;
- toba finala ruginita: masina are peste 80.000 de km;
- amortizoarele nu mai sunt cele originale din fabrica: masina are peste 150.000 de km;


Acestea sunt doar cateva ghidaje, care insa depind foarte mult de la masina la masina. Insa, indiferent de masina, numarul de kilometri isi spune cuvantul indiferent de cum a fost ingrijita aceasta. Adica o masina care arata la bord 80.000 de km, nu are voie sa aiba volanul uzat, pedalele, schimbatorul sau cotiera roase, si nici vreo piesa schimbata dintre acestea: suspensii, ambreiaj, faruri, etc. Cam acestea sunt principalele lucruri la care trebuie sa ne uitam.


Daca esti cunoscator mai serios, poti evalua o masina si vazand ce e pe dedesubt. Daca are bucsaraia originala, pivotii originali, suspensiile originale, discurile de frana, evacuarea originala, etc. Daca mai multe elemente nu par a fi cele originale dar masina spune ca are kilometri putini, trebuie sa ne punem semne de intrebare.



Mai putem fi atenti la detalii de genul uzura chederelor, cum se inchid portierele, capota, haionul, ce sunete se aud la interior, ce joc exista in volan, in timonerie, cat de zgariate sunt farurile si matuite, jantele daca sunt sau nu originale, reparate, indreptate, urme minore de inceput de rugina pe punti si alte subansamble de sub caroserie, functionalitatea aerului conditionat, buna aliniere a elementelor de caroserie, etc.


Ceva mai concreta este consultarea cartii de service. Adica daca in cartea de service a masinii la ultima revizie este un numar de kilometri si pe bord este mai putin, sigur e ceva necurat la mijloc. Mai mult, sa zicem ca ai cumparat un Volkswagen, asa ca cel mai bine este sa te duci cu ea la o reprezentanta Volkswagen. Poate nu reusesc ei sa iti spuna exact daca ai in bord sau nu, numarul real de kilometri, dar iti vor spune ce revizii s-au facut in trecut si la ce kilometraj a venit masina in service. Speram ca nu vei primi un raspuns de genul: "Domnule, masina dvs. cum de arata 135.000 de km, cand ultima revizie facuta la un service Volkswagen a fost realizata la 189.000???"





Care este concluzia?


Sa dai kilometrajul inapoi este un lucru destul de uzual si usor, intalnit mai ales in randurile samsarilor sau al celor care se ocupa cu re-vanzarea masinilor. Da, este usor sa dai kilometrajul inapoi, dureaza numai 15 minute si te costa 100 de lei / masina, la cei care se ocupa de asa ceva. Nu este ilegal sa faci acest lucru. Insa este destul de dificil sa-ti dai seama ulterior daca la masina pe care vrei sa o cumperi, ce ti se arata in bord este pe bune. E dificil, dar nu imposibil.


Din pacate, chiar daca conectezi masina la un sistem de diagnosticare, nu ti se va arata faptul ca a fost intervenit asupra numarului de kilometri. Poti sa conectezi ce programe vrei tu la computerul de bord al masinii, ca iti va fi foarte greu sa ti se indice numarul original de kilometri. Iti vei putea insa da seama dupa ce evaluezi starea masinii, asa cum iti spuneam mai sus. Nu este usor, repet, dar nici imposibil. Cel mai bine, apeleaza la un cunoscator care va sti la ce sa se uite.



Problema nu este ca masina pe care o cumperi are de fapt 150.000 de km, in loc de 80.000 de km, pentru ca arata foarte bine, merge excelent si pare ca scoasa din fabrica. Problema este ca fiecare masina are alt regim de intretinere, in functie de rulaj. Si in loc sa ai grija de ea asa cum trebuie, risti sa ti se strice mai des si nu sti de ce. Asta pentru ca masinile au si ele o perioada de viata si functionalitate optima, dupa care incep sa cedeze, fie ca e vorba de partea mecanica, electronica sau de confort. Macar e bine sa stii ce cumperi si la ce investitii sa te astepti la un moment dat. Unde mai puti ca ti se poate rupe distributia cand ti-e lumea mai draga, pentru ca tu ai crezut ca are mai putini kilometri decat arata bordul... Si multe alte situatii neplacute.


Daca te intereseaza cat de cat sa nu fi pacalit si sa stii ce cumperi, trebuie sa stii cum sta treaba cu numarul de kilometri de la bord. Daca ai citit pana aici, acum stii.
Sursa: 4tuning.ro

Google Trafic disponibil si in Romania

Google Trafic va prezinta in timp real starea drumurilor din Capitala si de pe autostrazi, asa putine cum sunt ele la noi in tara.
Pentru a avea acces la acest serviciu, tot ce trebuie sa faci este sa intri pe Google Maps de pe mobil sau tableta, sa bifezi optiunea trafic si sa urmezi legenda. Drumurile rosii sunt cele mai aglomerate, iar drumurile verzi sunt cele recomandate pentru a ajunge mai rapid la destinatie.

CITROEN lanseaza doua modele noi

Francezii de la Citroen au anunțat astăzi lansarea a două modele derivate din gama existentă. Este vorba despre C-Elysée și C4L, vehicule care au ca principală țintă piețele din Asia, Europa Centrală, Turcia și Rusia.

Conform producătorului francez, noul Citroën C-Elysée a fost conceput pentru a răspunde așteptărilor unei clientele exigente, în cautarea unui automobil atractiv și accesibil. Designul inovator ascunde un interior spațios, ideal pentru familii. În plus, clienții pot opta pentru o gamă largă de echipamente menite să asigure confort, de la aer condiționat cu afișaj digital, până la radioul cu funcție MP3 și hands-free Bluetooth. Pe anumite piețe, noul Citroën C-Elysée va fi disponibil și cu ultima generație de motoare VTi 72 CP. Produs la Vigo, în Spania, acest sedan în trei volume va fi lansat inițial în Turcia, Spania, Europa Centrală și Algeria la sfîrșitul lui 2012.

C4L, o versiune lungă a modelului C4, a fost creat pentru a acoperi piața sedanurilor, care în Rusia este formată în proporție de 43% din modele în trei volume, iar în China în proporție de până la 79%. Noul Citroën C4 L este poziţionat în partea superioară a segmentului C. La fel ca şi C4, modelul oferă toate atributele mărcii, de la finisaje de top, până la suspensia confortabilă și diferite dotări standard pentru confort. Acesta este primul model Citroën conceput de centrul de design din Shanghai. C4 L va fi dotat cu cele mai noi motorizări pe benzină ale companiei, THP 155/170 - dezvoltat în parteneriat cu BMW Group - și VTi 135. Ambele motoare pot fi cuplate la o nouă cutie de viteze automată sau la o cutie secventiala cu șase trepte. Pentru a îndeplini cât mai în detaliu cerințele fiecărei piețe, Citroën C4 L va fi fabricat în toate regiunile în care va fi vândut, la Wuhan în China și la Kaluga în Rusia.

Skoda Rapid concurent pentru Dacia Logan 2

Versiunea de serie a modelului Skoda Rapid, o mașină mai mare decât Fabia, dar mai mică decât Octavia, este pregătită pentru debutul de la Salonul auto de la Paris. Autoturismul ceh va concura cu versiunile superioare ale Daciei Logan 2.



Berlina de buget Skoda Rapid este gata de lansare. Acestea sunt primele imagini în care poate fi observată versiunea de serie, cea care urmează a fi expusă la Salonul auto de la Paris din toamnă.

Modelul Rapid (4,48 metri lungime, 460 de litri - capacitatea portbagajulu) va fi lansat în România în luna noiembrie.

Prețurile urmează a fi comunicate în apropierea apariției mașinii în showroom-uri, dar este de așteptat ca versiunea cea mai ieftină a gamei să se poată compara favorabil cu echipările superioare ale gamei Logan. Logan 2 - mai precis.

Skoda Rapid, o berlină cu hayon dezvoltată pe baza conceptului MissionL, este o mașină mai mare decât Fabia (4,00 metri lungime), dar mai mică decât Octavia (4,57 metri lungime).

Skoda a pregătit gama Rapid cu precădere pentru piețele emergente din Europa de Est, China, Rusia și India (acolo unde a și fost lansată deja).

Sursa:EVZ.ro

duminică, 17 iunie 2012

Audi lanseaza – SQ5

Audi a "profitat" de cursa de 24 de ore de la Le Mans pentru a lansa cel mai nou "bolid" al său şi primul "S" realizat pe platforma unui SUV din portofoliu - SQ5. contrar tradiţiei, "S"-ul nu dispune de un motor pe benzină, ci unul turbo-diesel - celebrul BiTDI, care cu ajutorul celor două turbine dezvoltă 313 CP şi propulsează SUV-ul până la 100 km/h în cinci secunde, în timp ce consumul mediu este de 7,2 litri/100 km. Primul model nou lansat cu motorizarea bi-turbo diesel a fost A6 Allroad quattro. Ca şi acesta şi SQ5 dispune de o transmisie de viteze automată de tip Tiptronic. Faţă de versiunea "normală" maşina dispune de o gardă la sol micşorată cu aproape 3 cm pentru o sportivitate mai ridicată, la care contribuie şi jantele de 20 de inchi "încălţate" cu anvelope de 225/45.

În Germania preţul noului SQ5 porneşte de la aproximativ 58.500 de euro, ceea ce înseamnă că în România ar putea începe de la 61.000 de euro, având în vedere că la noi TVA este de 24%, faţă de 19% la nemţi.
 Sursa: zf.ro

miercuri, 13 iunie 2012

Grupul NEVS este noul proprietar al Saab

Constructorul auto suedez Saab a fost vândut miercuri unui grup de investitori sino-japonezi care speră să transforme compania într-un producător de autovehicule electrice.

Administratorii Saab, companie aflată în faliment, au precizat că bunurile sub sechestru ale constructorului suedez au fost preluate de grupul sino-japonez printr-o societate înregistrată în Suedia, National Electric Vehicle Sweden AB (NEVS), fără a oferi detalii legate de preţul tranzacţiei.

"NEVS şi administratorii Saab Automobiles au ajuns la un acord referitor la preluarea majorităţii activelor Saab Automobile AB, Saab Automobile Powertrain AB şi Saab Automobile Tools AB", au anunţat cele două părţi.

Saab a intrat în faliment în luna decembrie a anului trecut din cauza incapacităţii fostului proprietar, compania olandeză Spyker, de a oferi sprijin financiar.
Sursa: Agerpres

duminică, 3 iunie 2012

Infiniti FX se lupta cu BMW X5, Porsche Cayenne, Audi Q7 și Mercedes ML

Niponii de la Infiniti au lansat pe piață o nouă gamă FX. Cu un curaj nebun, japonezii încearcă să „fure“ o parte dintre clienții cavaleriei grele a armatei teutone.
Fratele cel mare din familia Infiniti a fost modificat de inginerii şi designerii diviziei de lux a celor de la Nissan pentru a ține pasul cu principalii săi concurenți. Partea frontală inspirată de conceptul Essence, jantele cu un design mai atractiv, noua gamă de culori și cele trei motoare - două alimentate cu benzină și unul diesel - sunt principalele schimbări care aduc FX în pas cu vremurile și, mai ales, cu rivalii direcți printre care se numără BMW X5, Porsche Cayenne, Audi Q7 și Mercedes ML. Cu astfel de concurenți este limpede că modelul nipon are nevoie de atuuri puternice pentru a-și putea croi un drum pe piața europeană „atacată“ în urmă cu numai patru ani.

Cel mai vândut model al mărcii în Europa, FX, este încă o apariție exotică  pe șosele dat fiind faptul că vânzările anuale sunt de ordinul miilor și nu al zecilor de mii, așa cum este cazul unor vehicule precum cele menționate la categoria concurenți direcți. Pentru a câștiga cât mai mulți dintre clienții modelelor germane, stăpânele absolute ale segmentului  SUV-urilor premium de dimensiuni mari, niponii mizează nu atât pe preț, cât pe echipare. Astfel, FX are în dotare sisteme precum RAS (direcție activă spate), LDP (prevenirea părăsirii benzii de deplasare),  AVM (monitor pentru vizualizare perimetrică), suspensia cu control activ al ratei de amortizare, dar și apreciata platformă de informații și divertisment „Connectiviti+“. Suplimentar, o mulțime de echipamente de comandă și control asigură una dintre cele mai complete echipări de serie din segment.

Un diesel pentru europeni

Dacă prima generație a lui FX a fost gândită în special pentru piața americană, cea actuală este mult mai aproape de cerințele clienților europeni. Asta pentru că, pe lângă motoarele alimentate cu benzină V6 și V8, există și un diesel V6 de 2.993 cmc., care dezvoltă 238 CP și consumă, conform producătorului, doar 9 litri /100 km. Emisiile de CO2 ale acestui propulsor sunt de 238 g/km, fapt ce reduce substanțial taxele pe poluare care trebuie plătite în majoritatea statelor din UE.
Din nefericire, gama performantă de motoare este penalizată de cuplarea la o transmisie automată adaptivă cu șapte trepte care nu se ridică la nivelul așteptărilor. Mai ales la versiunea FX 30d. Acest minus este însă compensat de echiparea standard mult mai bogată decât a concurenților. De exemplu, oficialii Infiniti au explicat în timpul testului internațional, desfășurat la München, că în timp ce la modelul lor tapițeria din piele, reglajul electric al scaunelor, conectorii USB și AUX, interfața Blue­tooth, asistența la parcare și farurile cu Xenon nu costă nimic, la vehiculele concurente de la Mercedes-Benz, BMW și Porsche acestea presupun costuri suplimentare de ordinul miilor de euro.

Revenind însă la vârful de gamă, FX 50S, vedeta incontestabilă a gamei, este demn de menționat că dezinvoltura cu care poate parcurge orice tip de drum, de la autostradă la  serpentine, impresionează. Accelerația este incredibilă pentru un vehicul care cântărește peste 2,5 tone, iar stabilitatea lasă cu greu loc de mai bine.

Prețurile gamei FX a celor de la Infiniti încep de la 62.013 euro, pentru FX 30d GT, și ajung până la 80.575 de euro pentru FX50 S Premium.

miercuri, 30 mai 2012

Cum sa economisesti benzina si motorina

Benzina şi motorina se scumpesc din ce în ce mai des. Ce poate face un conducător auto împotriva creşterii preţurilor la carburanţi? Aproape nimic. Nu chiar. Rob Huff, pilotul Chevrolet în cadrul WTTC oferă şoferilor sfaturi pentru a realiza economii de combustibil.
Ar trebui să începeţi cu o activitate foarte simplă. Înainte să porniţi la drum, îndepărtaţi din autovehicul toate lucrurile care nu vă sunt absolut necesare pentru călătorie. Lanţuri de iarnă, role, cărţi, jucării, pantofi, echipamente sport, sticle etc. Nu uitaţi de portbagaj. Verificaţi, de asemenea, zona de sub podeaua acestuia. Cu fiecare gram îndepărtat veţi economisi mai mult carburant.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru exteriorul autovehiculului. Îndepărtaţi suportul de acoperiş oricând este posibil. Acesta afectează aerodinamica. Menţineţi-vă autovehiculul curat. Asiguraţi-vă că toate prizele de aer sunt curate şi neobstrucţionate. Asiguraţi o admisie corespunzătoare a aerului în motor. De asemenea, spălaţi autovehiculul, în special zona roţilor de sub apărătoarele de noroi. În felul acesta, veţi reuşi uneori să îndepărtaţi peste un kilogram de noroi.

Curăţaţi filtrele şi verificaţi presiunea în pneuri

Motorul este sufletul autovehiculului . De aceea, este imperativ să se prezinte în cea mai bună stare. Efectuaţi în mod regulat toate verificările recomandate. Utilizaţi ulei şi lichid de răcire recomandate; verificaţi nivelul fiecăruia. Menţineţi toate prizele de aer curate şi neobstrucţionate. Curăţaţi filtrele cu regularitate.

De asemenea, pneurile influenţează în mod direct consumul de carburant al autovehiculului dumneavoastră. Verificaţi frecvent presiunea în pneuri. În general, cu cât presiunea este mai ridicată, cu atât scade rezistenţa la rulare şi, implicit, consumul. Dar respectaţi întotdeauna recomandările producătorului. Un nivel prea ridicat al presiunii poate economisi carburant, dar poate, de asemenea, suprasolicita suspensia şi poate cauza deteriorarea prematură a pneurilor şi reduce stabilitatea şi confortul dumneavoastră în timpul conducerii. Nu uitaţi să schimbaţi pneurile de iarnă/vară la timp!

Frânarea
Fiecare utilizare a frânelor înseamnă o pierdere a energiei carburantului ars în timpul deplasării autovehiculului. Fiţi întotdeauna atent şi evitaţi pe cât posibil manevrele de frânare care nu sunt necesare. Atunci când vă deplasaţi în pantă, în loc să acţionaţi pedala de frână sau să comutaţi în treapta neutră de viteză, utilizaţi frâna de motor pentru a menţine sau reduce viteza. În acest mod nu veţi consuma absolut deloc carburant. Chiar dacă utilizaţi treapta neutră de viteză, tot va fi consumată o anumită cantitate de carburant pentru menţinerea motorul la ralanti.

Acceleraţia, un factor important al consumului de carburant

Dacă nu este nevoie să acceleraţi imediat, nu apăsaţi pedala de acceleraţie la maxim. În cele mai multe cazuri, este suficient să o apăsaţi uşor. Pe o suprafaţa plană, puteţi schimba treapta de viteză la o turaţie de 2000 rpm. Observaţi modul de funcţionare a cutiei de viteze automate. Încercaţi să simţiţi motorul. Există anumite diferenţe în funcţie de cilindree şi de tipul motorului (pe benzină, diesel).

Nu uitaţi de tempomat

Atunci când autovehiculul dumneavoastră este prevăzut cu tempomat, utilizaţi-l de câte ori aveţi ocazia. Unitatea de comandă face întotdeauna cele mai bune alegeri în materie de turaţie, treaptă de viteză şi acceleraţie etc. Este aproape imposibil ca şoferul să facă acest lucru mai bine. Pentru a vă convinge uitaţi-vă pe computerul de bord.

Atenţie la sistemul de aer condiţionat

Geamurile şi/sau trapa deschise afectează aerodinamica autovehiculului dumneavoastră pe măsură ce viteza sporeşte. Găsiţi echilibrul perfect între utilizarea sistemului de aer condiţionat şi deplasarea cu geamurile deschise. Utilizaţi sistemul de aer condiţionat doar atunci când este absolut necesar. Porniţi-l la ralanti. Puteţi simţi şi observa cum se modifică turaţia. Sistemul de aer condiţionat are nevoie de energie electrică de la motor. Aceasta înseamnă că are nevoie de carburant.

În plus, nu supraalimentaţi rezervorul de carburant. Opriţi-vă la primul sau la al doilea sunet specific al pistolului pompei de carburant. Carburantul în exces nu va intra în procesul de combustie pentru a propulsa autovehiculul.

Sursa: Capital.ro

joi, 24 mai 2012

Peugeot 301 - prima berlina Peugeot economica

Plasat pe picior de egalitate cu 308 în ceea ce priveşte dimensiunile, 301 este mai sărac în ceea ce priveşte echiparea, dar plusează cu un portbagaj de 508 litri. Peugeot va poziţiona noul model în aceeaşi clasă cu Skoda Octavia şi cu înlocuitorul lui Dacia Logan, programat să apară în toamnă.

301 va avea un interior propriu, mai modest decât al modelelor aflate acum în ofertă. Spatiul interior va fi însă pe măsura dimensiunilor: lungime aproape 4,5 metri şi ampatament  2,65.

Pentru motorizare se va putea opta între două motoare pe benzină şi un diesel. VTi+ul de 1,2 litri şi trei cilindri care a debutat pe 308, va echipa versiunea de bază oferind 71 CP. Cutia de viteze poate fi manuală sau robotizată. Celălat propulsor pe benzină este cel de 1,6 litri şi 115 CP, iar dieselul este HDi-ul de 1,6 litri şi 92 CP.

Chiar dacă va fi un entry-level, 301 va fi echipată cu ABS, ESP, până la 4 air-baguri şi asistenţă la frânarea de urgenţă, dar unele numai ca echipare opţională în funcţie de profilul fiecărei pieţe în parte.

Peugeot a mai avut o încercare în zona berlinelor cu 206 Sedan, o versiune cu portbagaj a citadinei 206, însă aceasta a avut un succes moderat în Europa.

Producţia berlinei se va face în Spania la Vigo. Peugeot va prezenta oficial noul model în septembrie, la Salonul Auto de la Paris, urmând ca la nici două zile şă înceapă comercializarea lui în Turcia. Aria de disponibilitate se va extinde apoi în Europa Centrală şi de Est, Rusia, Ucraina si apoi Nordul Africii, Orientul mijlociu şi Africa şi unele ţări din America de Sud.
Sursa: money.ro

marți, 22 mai 2012

O noua reglementare menita sa protejeze clientii service-urilor de fraude si inselaciuni



Prin intermediul unei investigatii efectuata de Consiliul Concurentei la nivelul segmentului auto, au fost descoperite situatii de monopol privind piesele de schimb de origine vizibila, precum cele de caroserie, unitati de iluminare sau geamuri auto.

Pentru remediera acestor nereguli si pentru a facilita
deschiderea concurentei, Consiliul Concurentei propune modificarea legislatiei nationale privind protectia desenelor, prin introducerea clauzei de reparatii.

“Clauza de reparatii consta în faptul ca nu se va mai acorda protectie pentru un desen sau model care sa constituie o piesa dintr-un produs complex (spre ex., automobilul) utilizata in procesul de reparatie a acestuia cu scopul de a-i reda aspectul initial.”

Cu alte cuvinte, atunci când necesita reparatii la propriul automobil, consumatorului i se vor aduce informatii cu privire la originea produsului utilizat în acest proces, pentru ca el sa poata face o alegere în deplina cunostinta de cauza. Exista trei tipuri de produse certificate din care clientul va putea alege:

Piese originale distribuite prin reteaua producatorului automobilului
• Piese originale furnizate direct de catre producatorul lor
• Piese alternative care au o calitate echivalenta pieselor originale

Aceste masuri au fost luat în urma unei cercetari de piata, în rândul constructorilor de automobile, producatorilor si comerciantilor de piese, a dealerilor si a unitatilor de service.

S-a descoperit ca anumiti dealeri auto impuneau clientului efectuarea reparatiilor doar la reprezentantele auto ale producatorului, sub pretextul pierderii garantiei în cazul apelarii la alti reparatori decât cei din reteaua constructorului. Aproape trei sferturi din persoanele intervievate au recunoscut ca au fost obligati sa accepte folosirea produselor marcii constructorului chiar si în operatiile de service care nu fac obiectul garantiei.

Aceste nereguli au fost comunicate Autoritatii Nationale de Protectie a Consumatorului si vor fi sanctionate potrivict O.G. nr.80/2000:

“Libertatea de a lua decizii la achizitionarea de produse si servicii, fara a li se impune în contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale incorecte în vânzare, de natura a influenta optiunea acestora reprezinta un drept al consumatorilor, la încheierea contractelor.”

Urmatoarea tinta: piesele contrafacute

Având în vedere ca perceptia celor prezenti pe piata pieselor de schimb este ca 27% din piesele din România sunt contrafacute, procent mult mai mare decât cel descoperit în alte tari europene, Consiliul Concurentei a propus ca vânzarea de piese contrafacute sa fie considerata infractiune.

Top 10 : Cele mai rapide super masini

Supermașinile pot fi descrise cel mai bine prin simpla lor titulatură care înglobează tot ce ai visa că poate avea și poate arăta o mașină. În continuare puteți vedea un clasament făcut de cei de la Market Watch cu cele mai rapide bijuterii pe patru roți.

Bugatti Veyron Super Sport
Bugatti Veyron Super Sport deține titlul de cea mai rapidă mașină de la Cartea Recordurilor Guiness, cu o viteză certificată de 431km/oră sau 268 mile/oră. Totuși, ca o notă a celor de la Guiness, mașina proiectată pentru clienți este limitată la 258 mile/oră, pentru a proteja cauciucurile, care nu rezistă bine la vitezele cele mai mari. Veyron Super Sport are patru turbocompresoare extinse și intercoolere din cele mai mari. Motorul în 16 cilindri are o putere totală de 1.200 de cai și un cuplu de 1.106 lb./ft.(1.498 Nm). Este cea mai rapidă mașină în producție. SSC Ultimate Aero a deținut precedentul record Guiness cu 255,83 mile/oră. Bugatti Veyron Super Sport costă între 2,4 și 2,6 milioane de dolari, în funcție de echipare și de cursul de schimb.
Hennessey Venom GT
Hennessey Venom GT ajunge de la 0 la 60 mile/oră (circa 100 km/oră) în 2,5 secunde. Dacă vrei să ajungi la 200 mile/oră (322 km/oră), îți va mai lua încă 12,8 secunde. Are un motor V8 de 6,2 litri supraalimentat, cu o putere de 1.200 de cai și un preț în jur de un milion de dolari. Inginerii de la Hennessey spun că viteza maximă a mașinii este teoretic de 275 mile/oră (443 km/oră), însă au testat-o la o viteză de doar 260 mile/oră (418 km/oră).
Koenigsegg Agera R
Koenigsegg Agera R a fost cronometrată atingând o viteză maximă de 260 mile/oră (418 km/oră, iar de la 0 la 100 km/oră a ajunge în 2,9 secunde. Totuși, compania revendică faptul că modelul 2013 are o viteză maximă de 273 mile/oră (440 km/oră). Agera, disponibilă în variante cu volan atât pe dreapta cât și pe stânga, are un motor Koenigsegg V8 din aluminiu, de 5 litri, cu o putere de 1.1400 de cai. Prețul pentru modelul 2013 nu a fost anunțat încă. Versiunile precedente au avut u  preț în jur de 1,6 milioane dolari. Pentru volanul și cauciucurile de iarnă trebuie adăugat la preț încă 12.000 dolari.
SSC Ultimate Aero
Ultimate Aero, fabricată de SSC North America, cunoscută ca Shelby SuperCars, atinge de pe loc 100 km/h în 2,78 secunde și a fost testată atingând o viteză maximă de 273 mile/oră (440 km/oră). Mașina are un motor SSC V8 din aluminiu, cu o putere de 1.287 cai. Are o gardă cu doar 4 inch (10 cm) desupra solului, dar prețul este un pic mai mare, pornind de la 650.000 dolari.
Saleen S7 Twin Turbo
Saleen S7 Twin Turbo este un coupe în două uși, cu un motor V8 integral din aluminiu de 7 litri, proiectat de Steve Saleen. Prețul din 2005 al mașinii era de 585.00 dolari. Twin Turbo, cu pachetul opțional extins de mai târziu, are o putere de 1.000 cai și atinge de pe loc 100 km/oră în 2,8 secunde. Mașina a fost testată la o viteză maximă de 248 mile/oră (399 km/oră).
Koenigsegg CCX
Koenigsegg CCX are un motor V8, cu o putere de 806 cai, și care ajunge la o viteză maximă de 245 mile/oră (394 km/oră). Prețul mașinii este de numai 550.000 dolari. Predecesorul Agera R a debutat în 2006 la salonul auto de la Geneva și a fost proiectată pentru piața din SUA. A fost produsă în Suedia între 2006 și 2010.
McLaren F1
Super mașina McLaren F1 atinge o viteză maximă de 240 mile/oră (386 km/oră), iar de pe loc ajungea la 100 km/oră în 3,2 secunde în perioada ei de tinerețe. Dooar 106 mașini au fost produse între 1992 și 1998. A fost celebră pentru aripile sale ca de liliac, dar și pentru motorul V12, cu 627 de cai putere. Prețul de bază a fost de 970.000 dolari. În fotografie este prezentat un McLaren F1 din 1993.
Zenvo ST1
Aceasta este prima super mașină daneză, care are o versiune oferită pe piața americană, cu un motor BMW V8 de 7 litri și o putere de 1.250 de cai. Viteza sa maximă este de 233 mile/oră (375 km/oră). Prețul de bază este în jur de 1,8 milioane dolari. Compania spune că a produs doar câte trei mașini anual.
Noble M600
Noble M600 este o super mașină britanică construită manual. Ea ajunge de la 0 la 100 km/oră în 3,7 secunde și atinge o viteză maximă de 225 mile/oră (362 km/oră). Are un motor V8 de 4,4 litri, cu o putere maximă de 650 de cai. Prețul de bază este în jur de 330.000 dolari.
Gumpert Apollo
Gumpert Apollo a debutat în 2005, fiind proiectată pentru a fi atât o mașină de stradă, cât și una de competiție. Are un motor V8 de 4,2 litri și e capabilă de o viteză maximă de 225 mile/oră (362 km/oră). Proiectantul, Roland Gumpert, spune pe site-ul companiei: “Întotdeauna visul meu a fost să am o mașină cu o asemenea forță de apăsare, cu o așa eficiență aerodinamică, pe care ai putea să o conduci pe acoperișul unui tunel la viteza maximă. Această mașini poate să o facă”. Mașina încă nu a fost testată pe tavanul unui tunel. În funcție de opțiuni, mașinile costă între 300.000 dolari și 450.000 dolari.
Sursa: Capital.ro

miercuri, 16 mai 2012

General Motors renunta la campaniile publicitare de pe Facebook

Producătorul auto General Motors (GM) a decis să îşi retragă campaniile de publicitate de pe Facebook, motivându-şi decizia prin faptul că reclamele plătite au un efect minor asupra consumatorilor, scrie Wall Street Journal, citând „surse familiare cu situaţia“.

GM este primul consumator major de publicitate care îşi exprimă dezamăgirea faţă de eficienţa Facebook şi care îşi reduce cheltuielile. GM este al treilea cel mai mare consumator de publicitate din SUA.

Mişcarea GM vine cu câteva zile înainte de oferta publică iniţială a Facebook. Acţiunile companiei se aşteaptă să fie valorizate la circa 38 dolari, ceea ce ar ridica valoarea siteului de socializare la 100 mld. dolari.

Purtătorul de cuvânt al GM, Pat Morrissey, a spus că producătorul auto îşi reevaluează publicitatea de pe Facebook şi că mişcarea face parte dintr-o analiză perioadică pe care compania o conduce în vederea determinării eficienţei publicităţii.

„Ne uităm la toate pieţele de desfacere media, ne uităm la eficienţă“, a menţionat acesta. „Rulăm banii în diferite medii de publicitate“.

Anunţul GM se adaugă criticilor care spun că Facebook, şi alte siteuri asemănătoare, ar putea fi supraevaluate. Peste 50% din utilizatorii Facebook spun că nu au accesat niciodată reclamele sponsorizate ale siteului, conform unui sondaj recent comandat de Associated Press-CNBC.

În plus, numai 12% din respondenţi spun că se simt confortabil să facă cumpărături de pe Facebook.

Facebook este mult în urma Google, pe care compania îl consideră un competitor, când vine vorba de rata de succes a clickurilor pe reclame. Reclamele Google au o rată de penetrare de peste şapte ori mai mare decât cele ale Facebook.

Siteul de socializare nu a reuşit să găsească până acum o metodă eficientă de a aduce venituri din audienţa sa captivă de 900 de milioane de persoane.

SURSA: Capital.ro

duminică, 13 mai 2012

Car-Sharing : Mercedes și BMW au început bătălia pentru Berlin

Grupul german care include mărcile Mercedes-Benz și smart a invadat Berlinul, începând de luna trecută, cu mașini disponibile prin programul de închiriere Car2go. BMW, care pusese deja de ceva timp bazele unui sistem similar de car-sharing - „DriveNow” - se vede acum depășit numeric.

Atât Daimler, care pune la dispoziția șoferilor interesați mașini smart, cât și BMW, cu flota sa de Mini, încearcă să obțină o poziție fruntașă în capitala Germaniei. Miza pare a fi în acest moment mai mult imaginea decât câștigurile însă, pe termen lung, învingătorul ăși va putea lua partea leului dintr-o afacere care, la nivel european, va crește, conform Frost&Sullivan, de la 700.000 de clineți la circa 15 milioane în 2020. Pe lângă această țintă, Daimler încearcă să își asigure simpatia șoferilor eurpeni în încercarea de a detrona BMW de pe poziția de lider al segmentului premium.

„Sistemul car-sharing este un fel de test-drive plătit. Deschide ușa mașinilor unor șoferi care până atunci poate nici nu se gândeau să cumpere o mașină. Și ajută imaginea”, a declarat pentru ANE, Stefan Bratzel, director al „Center of Automotive Management” de la Universitatea Științelor Aplicate din Bergisch Gladbach. Atât programul Car2go cât și DriveNow sunt copii la o altă scară ale deja cunoscutului sistem de închiriere cu ora al bicicletelor din Paris, Velib. Numai că, în loc să plătească 1,2 sau 3 euro pentru fiecare jumătate de oră, clienții care închiriază mașini cu ora trebuie să plătească 29 de cenți pentru fiecare minut petrecut la volanul unui Mini sau al unui smart.
În viziunea celor de la Frost&Sullivan, toți producătorii auto care încearcă astfel de sisteme au o șansă enormă de a își construi o piață puternică în special în țările unde vânzările de mașini merg prost pentru că majoritatea cetățenilor au deja una sau mai multe mașini iar ambuteiajele îi fac pe posesori să piardă timp și bani. De altfel, potențialul acestui sistem este deja vizibil în Berlin, sau Ulm. ANE o dă ca exemplu pe Julia Zabel, care, după ce s-a mutat cu familia într- suburbie a Berlinului a renunțat la Audi-ul A4 deținut mtivând că transportul în comun este mult mai rapid și mai rentabil. Inginerul de 43 de ani s-a înscris în programul celor de la BMW, DriveNow, în special pentru a putea face piața cu mașina sau pentru a ăși putea transporta fiul în zilele friguroase de iarnă.
Ca și Julia Zabel, Jan Preiss, un doctor berlinez se declară gata de a își vinde Mercedes-Benz-ul Clasa E după ce s-a înscris în Car2go. Asta pentru că, atât în opinia lui cât și a soției, dimensiunile mașinii o fac extrem de greu de parcat pe străzile înguste din Berlin. „În fiecare zi ne gândim să vindem Mercedes-ul și să utilizăm doar Car2go. Sunt o mulțime de stații cu astfel de mașini în apropiere”, a declarat pentru ANE, Kim Preiss.
Berlin, doar o bătălie
Războiul dintre Daimler și BMW nu a început cu Berlinul. După ce producătorul Mini a demarat, în 2008, sistemul său de car-sharing, Car2go în orașul Ulm, BMW s-a grăbit să încheie un parteneriat cu firma de închirieiri auto Sixt. În urma acestui parteneriat, anul trecut a fost implementat programul DriveNow. Deși a „ocupat” orașele Munchen și Dusseldorf, BMW are însă mult de recuperat. Asta pentru că sistemul Car2go al rivalilor de la Daimler include deja 12 orașe majore printre care Amsterdam (Olanda) si San Diego (SUA). În plus, cei de la Daimler intenționează să ajungă la 20 de orașe până la finalul anului și chiar la 50 de aglomerări urbane europene și alte 30 nord-americane până în 2016.
Jurnaliștii ANE estimează că, în prezent, sistemul Car2go are, în întreaga lume, circa 85.000 de clienți, iar DriveNow doar 27.000. Importanta bătălie pentru Berlin se dă între 1.000 de vehicule smart și circa 500 de modele Mini și BMW Seria1. Cei de la BMW mizează însă pe spațiul mai generos pus la dispoziția pasagerilor de modelele sale prin comparație cu înghesuiala din smart. Producătorul speră că DriveNow va avea, în 2020,  peste 1 milion de clienți.
Sursa: Capital.ro

joi, 10 mai 2012

Porsche Macan, fratele mai luxos al lui Audi Q5

Jurnaliștii britanici de la AutoExpress au reușit să surprindă în trafic viitorul SUV Porsche. Asamblat pe acceasi platforma cu Audi Q5, Macan pare un Cayenne intrat la apă.
Dezvoltarea proiectului Macan se află pe ultima sută de metri. Inginerii de la Porsche au început testele pe șosea, iar vehiculul pare gata de a intra în producția de serie. Conform celor de la AutoExpress, nou SUV Porsche este foarte asemănător actualului Cayenne dar are dimensiuni reduse și un plafon mai alungit care îi conferă o alură sportivă.
Deși utilizează aceeași platformă cu modelul Q5 al brandului Audi, Porsche Macan este ceva mai lat și va avea sub capotă motoare mai eficiente decât fratele său. Vârful de gamă va beneficia de un propulsor V6 de 3 litri care dezvoltă 345 CP și de impresionanta transmisie PDK. Acest ansamblu, împreună cu un bun coeficient aerodinamic ar putea imprima modelului o accelerație greu de găsit la un alt SUV. AutoExpress notează că viitorul Macan va puitea ajunge de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 5 secunde. În afara acestui motor, inginerii mai au în plan amplasarea pe Macan a unoir motoare diesel precum și a unui hibrid.
Macan va fi produs în serie la uzina din Leipzig și va ajuta marca Porsche să atingă ținta de reducere a emisiilor de CO2 impusă de Comisia Europeană producătorilor auto. Prețul estimativ al variantei de bază ar trebui să fie în jurul a 40.000 de euro.
Sursa: Capital.ro

Ford România a început producţia motorului EcoBoost la Fabrica de la Craiova

Ford România a început, joi, producţia motorului EcoBoost la Craiova, urmând ca, în perioada 2012 - 2015, să fie produse 800.000 de astfel de propulsoare la fabricile din România şi din Germania.



Primul motor construit de Ford în România este cel pe benzină EcoBoost de 1,0 litri în trei cilindri, cu caracteristicile turbo şi injecţie directă. EcoBoost este cel mai mic motor pe benzină produs de Ford.

Compania intenţionează să producă în fabrica de la Craiova şi de la Köln (Germania), până în 2015, 800.000 de motoare EcoBoost.

Totodată, producţia de autovehicule echipate cu acest motor se va tripla, întrucât, susţin reprezentanţii Ford, acestea sunt puternice şi eficiente din punct de vedere al combustibilului. Astfel, dacă în 2011 se fabricau 141.000 de autovehicule echipate cu acest motor, în 2015 se va ajunge la aproximativ 480.000.

Reprezentanţii Ford spun că în prezent motorul EcoBoost este introdus pe modelul Ford Focus (versiunile 100 CP şi 125 CP), urmând să fie disponibil şi pe noul Fod B-Max (100 CP şi 125 CP), Ford C-Max şi Ford Grand C-Max.

Reprezentanţii Ford susţin că ambele versiuni ale motorului EcoBoost, respectiv 100 CP şi 120 CP, vor fi disponibile pe noul B-Max, care va intra în producţia de serie la Craiova în circa o lună.

Varianta motorului EcoBoost de 1,6 litri este produsă la Bridgend, în Ţara Galilor, în timp ce motoarele EcoBoost de 2,0 litri sunt fabricate în Valencia, Spania.
Sursa:Money.ro

marți, 8 mai 2012

Romania un centru important de productie pentru industria auto

În acest an, în România se vor produce peste 400.000 de autovehicule, în cele două uzine auto, de la Mioveni şi din Craiova, scrie anuarul "Piaţa Auto 2012" editat de ZF. Valoarea de 400.000 de maşini nu este doar un prag "psihologic". Odată cu depăşirea acestuia, din România vor fi exportate aproape 360.000 de automobile, în valoare de peste 5,4 miliarde de euro, sumă care va avea un impact direct asupra balanţei comerciale a ţării. Dacă Dacia a ajuns anul trecut la 8% din exporturi, împreună cu Ford, exporturile de maşini ar trebui să treacă de 10% în acest an.
Ford va produce în acest an la Craiova 60.000 de unităţi din noul B-Max, a cărui pro­ducţie va demara în luna iunie a acestui an, iar anul viitor va asambla în Bănie peste 100.000 de maşini, pentru ca în următorii ani să se atingă o medie anuală de aproape 170.000 de unităţi.
Pe de altă parte, atingerea pragului de 400.000 de unităţi în acest an depinde în mare parte de Dacia, iar la Mioveni să se producă cel puţin 340.000 de maşini, adică cu aproape 10.000 de maşini mai mult decât anul trecut. Acest nivel ar putea fi atins prin lansarea noului Sandero facelift în toamna acestui an, în condiţiile în care viitorul Logan 2 ar putea fi lansat abia spre finele anului. Dacia a făcut în acest an primul pas spre extinderea "la nivel inter­naţional" prin pornirea producţiei mono­vo­lumului Lodgy în Tanger. Tot în Maroc va fi produs şi Dacia Dokker, un vehicul recrea­ţional, dar şi o viitoare utilitară.
Primul an de producţie al noului B-Max la Craiova ar putea aduce americanilor afaceri de 1 miliard de euro în acest an, potrivit es­ti­mă­rilor ZF, luând în calcul cele 60.000 de maşini asamblate începând cu luna iunie, dar şi cele 30.000 de mo­toare Ecoboost pro­duse din aprilie. Spre com­pa­raţie, Dacia avea un bu­siness de 570 mil. euro în 2004, iar în 2010 a depăşit însă pragul de 2,7 mld. euro cu o producţie de 341.000 de maşini.
Ford România a in­trat pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte uzina de la Craiova, ur­mând să în­cheie în perioada imediat ur­mă­toare faza de prepro­ducţie, pentru a porni în iunie producţia de serie, cu o cadenţă de 500 de maşini pe zi. Astfel, primul autoturism de serie va fi asamblat oficial la Craiova la patru ani şi trei luni de când ame­ricanii au preluat fabrica, dar şi cu doi ani întârziere pe fondul crizei eco­nomice.
Primul pas spre producţia de serie va fi făcut de uzina de motoare, care va începe li­vra­rea de motoare Ecoboost în luna aprilie a acestui an.
Producţia de autoturisme a Ford Craiova va fi exportată către Euro­pa de Vest în principal pe cale maritimă, dar şi pe calea fe­ra­tă, soluţii preferate şi de Auto­mo­bile Dacia, în lipsa autostră­zilor de pe Coridorul IV Euro­pean.
În prezent uzina de la Craiova are 37 de furnizori care livrează com­ponente pentru B-Max, dintre care 14 reprezintă investiţii "greenfield". Printre furni­zorii companiei se numără Con­ti­nen­tal, care va furniza anve­lo­pele, Johnson Controls, IAC Group, dar şi Delphi Diesel Sys­tems, care deţine o investiţie la Iaşi finalizată anul trecut. Opt din cei 37 de furnizori au construit facilităţi de producţie direct pe platforma industrială a Ford.
Sursa: ZF

marți, 1 mai 2012

Renault vrea sa deschida o fabrica si in Algeria

Grupul francez Renault, din care face parte și Dacia, pare a fi în pragul semnării unui acord cu autoritățile algeriene privind construirea unei uzine care să asambleze modele Dacia.
De luni bune francezii de la Renault încearcă să ajungă la o înțelegere cu autoritățile algeriene pentru a construi o uzină în care să asambleze mașini. „Semnarea unui acord ar putea avea loc în luna mai”, a declarat pentru ANE o sursă apropiată negocierilor care a refuzat să își facă public numele din cauza caracterului „sensibil” al negocierilor. Despre potențiala investiție a grupului din Hexagon în Algeria se vorbește de mai bine de un an însă nimic nu a fost confirmat oficial până acum. Cu toate acestea, la inaugurarea fabricii de la Tanger, din Maroc, unde este produs modelul Dacia Lodgy, Carlos Ghosn, șeful Alianței Renault-Nissan, a menționat că există discuții cu guvernul algerian.
O nouă investiție Renault în nordul Africii poate părea cel puțin ciudată având în vedere că uzina din Maroc are capacitatea de a furniza mașini atât în Europa cât și în zona menționată. Cu toate acestea, divergențele dintre Algeria și Maroc fac în acest moment imposibil un acord comercial care să permită importul de mașini din statul vecin. Și, cum Algeria are în prezent o piață de circa 400.000 de mașini iar analiștii estimează o creștere accelerată în următorii ani, o investiție poate fi destul de profitabilă. Mai ales că șeful Renault a declarat recent că piața din Africa are un potențial enorm, neexploatat deocamdată.

Sursa: Capital.ro

marți, 24 aprilie 2012

Masinile inmatriculate in Bulgaria vor avea dreptul sa circule doar 90 de zile in Romania

Românii care au maşini cu numere de Bulgaria, radiate în ţara vecină, vor fi toleraţi să circule doar 90 de zile pe an, după care vor fi obligaţi să intre în legalitate şi să achite taxele. Propunerea Poliției Rutiere a fost acceptată de Guvern, astăzi.
Maşinile cu numere de Bulgaria pentru care nu se plătesc taxe în România, dar nici în ţara vecină, vor intra în legalitate în urma unei propuneri a poliţiştilor de la Rutieră. Şeful Direcţiei Rutiere din Poliţia Română, comisarul şef Lucian Diniţă, a declarat că aceste maşini înmatriculate în ţara vecină ar putea circula în ţară doar 90 de zile pe an.

După votul Guvernului, șoferii maşinilor denumite de poliţişti "fantomă", care nu figurează nici în calculatoarele poliţiştilor Bulgari, dar nici ale celor din România, vor fi nevoiți să intre în legalitate.

Cum ajung în ilegalitate

"Am căutat soluţii pentru maşinile pentru care nu se plătesc taxe nici la noi, nici în Bulgaria. Mai exact, pentru acelea care au fost luate din Bulgaria în urma unui act încheiat la notariat, dar nu de vânzare-cumpărare, ci de împrumut, cu ajutorul căruia poate folosi maşina", a precizat, în urmă cu câteva luni, pentru EVZ, comisarul-şef Diniţă. El a mai explicat că problema apare după ce proprietarul merge la autorităţile din ţara vecină şi face o cerere de radiere a acesteia, pentru a fi scutit de taxe. Dar nici şoferul din România care foloseşte maşina în continuare nu le mai achită.

Pentru aceştia s-a propus ca termenul limită în care să folosească maşina în România să fie de 90 de zile, după care se confiscă certificatul şi plăcuţa de înmatriculareşi să se trimite în ţara vecină. Interesul autorităţilor din Bulgaria pentru aceste maşini a fost adus la cunoştinţa celor din România încă de anul trecut.

Atunci se căutau 6.000 de astfel de autoturisme pentru care nu sau mai încasat taxele aferente. Tot de atunci s-au organizat numeroase acţiuni în comun, în acest scop, mai ales pentru a-i familiariza pe agenţii de circulaţie români cu cititul actelor de înmatriculare ale maşinilor cu numere bulgăreşti. Dar şi poliţiştii de la noi manifestă acelaşi interes pentru a lămuri această situaţie, în special pentru cazurile în care şoferii acestor maşini ar putea fi implicaţi în accidente de circulaţie.

Peste 18.000 de maşini din Bulgaria

În evidenţele Poliţiei Rutiere de la noi, în România ar exista 18.735 de maşini cu numere de Bulgaria. Iar contabilizarea acestora s-a făcut în urma aceloraşi acţiuni organizate de poliţiştii români şi bulgari, desfăşurate săptămânal, începând cu luna iulie a acestui an.

Poliţiştii spun că maşinile radiate în ţara vecină şi care nu sunt înregistrate la noi nu au o poliţă de asigurare valabilă şi reprezintă un pericol pentru cetăţenii ţării noastre prin faptul că proprietarul nu figurează în baza de date a poliţiei. Astfel, acesta poate comite infracţiuni fără grija unor consecinţe legale în cazul în care nu este prins pe loc.

Sursa: Capital.ro

Afaceri cu DACIA: O iei nouă și o vinzi mai scumpă la mâna a doua

În anul 2010, Dacia Duster devenea primul model al producătorului român de autoturisme care se vindea mai scump la mâna a doua decât nou. Asta pentru că timpul de livrare ajungea chiar și la mai mult de 7 luni, adică echivalentul timpului de livrare pentru un Ferrari. În 2012, același lucru se întâmplă și cu Dacia Lodgy. Tot în Franța.
Astfel, Dacia Lodgy a început deja să apară pe site-urile de anunțuri de vânzări ale autoturismelor second-hand la un preț superior celui afișat pe site-ul oficial al Dacia.

Modelul 1.5 DCI LAUREATE  cu 5 locuri se vinde la mâna a doua cu 16.400 de euro, în timp ce un exemplar identic pe site-ul dacia.fr se vinde cu 15.400 de euro. Mașina second-hand a fost rulată, conform specificațiilor din anunț, 1.000 de km.

"Nu este nevoie să ai un Ferrari Enzo ca să obţii profit din revânzarea lui", scriau cei de la caradisiac.com, care concluzionau acum doi ani, pe bună dreptate, că este suficient să-ţi fi cumpărat un Duster ca să iei nişte bani în plus.

Practic, timpul foarte mare de aşteptare până la livrările unei Dacii Duster în Occident ajunseserã să fie chiar de 7 luni, motiv pentru care existau unii clienţi care preferau să o cumpere la mâna a doua decât să aştepte atât de mult. Cei care profitau de acest delay, vindeau un Duster cu 10.000 de km pe bord cu un preţ mai mare decât un autoturism nou.

luni, 23 aprilie 2012

Volkswagen prelungeşte cu 25 de ani parteneriatul cu grupul chinez FAW

Grupul auto Volkswagen, cel mai mare constructor auto din Europa, a anunţat luni prelungirea cu 25 de ani a parteneriatului său cu constructorul auto chinez FAW, China First Automobile Group.
FAW şi Volkswagen sunt aliaţi din anul 1991 într-o societate mixtă care deţine facilităţi de producţie la Changchun şi Dalian (nord-estul Chinei) precum şi la Chengdu (centrul Chinei). În viitor cei doi parteneri se vor concentra pe proiectele de autovehicule electrice, dezvoltarea de noi produse şi servicii financiare, a precizat Volkswagen într-un comunicat publicat cu ocazia vizitei premierului chinez Wen Jiabao la sediul VW.

De asemenea, Volkswagen a anunţat luni că împreună cu celălalt partener chinez, SAIC Motor Corp., va investi 170 milioane de euro pentru a construi o nouă uzină la Urumqi, în provincia chineză Xinjiang. Facilitatea de producţie va avea o capacitate de 50.000 de vehicule pe an începând din 2015.

Anul trecut Volkswagen a vândut aproape 8,3 milioane vehicule şi a devansat Toyota pentru a deveni al doilea mare constructor auto din lume după grupul american General Motors Corp. China este cea mai mare piaţă pentru grupul Volkswagen, care pe lângă VW mai include şi mărcile Audi, Bentley şi Skoda. În 2011 grupul geman a vândut 2,26 milioane vehicule pe piaţa din China, iar în primul trimestru al acestui an a vândut 633.000 de unităţi, în creştere cu 15,6% în ritm anual.

Volkswagen are un program de investiţii în valoare de 14 miliarde de euro pentru China până în 2016. În cadrul acestui program grupul german a demarat deja lucrările la alte două facilităţi de producţie: una la Foshan (sudul Chinei) şi cealaltă la Yizheng (în apropiere de Shanghai). Ambele uzine ar urma să devină operaţionale începând din 2013.
Sursa: Agerpres

duminică, 22 aprilie 2012

Lexus RX450h: electric

Aşa cum Lexus se vrea o alternativă la Audi, BMW sau Mercedes-Benz, şi RX450h vrea să atragă clientul care do­reşte altceva în afară de Q7, X5 sau ML. Iar dacă triada ger­ma­nă vine cu motoare diesel de ultimă generaţie, ja­ponezii plusează cu tehnologia hibrid. Ce poate fi mai spectaculos decât să rulezi într-un RX în mod electric fără să consumi o picătură de benzină?
Pentru ca persoana de la volan să realizeze în ce tip de auto­mo­bil a luat loc turometrul i-a cedat locul unui ceas pe care vezi între ce rotaţii imaginabile ale motorului se încarcă ba­teriile litiu-ion. În zona inferioară rulează motoarele elec­trice faţă-spate, în a doua treime se regenerează acumulatorii, iar în ultima intră în forţă motorul pe benzină. Pentru a clarifica situaţia spunem de la început că maşina are trei motoare. Primul şi cel mai puternic este un V6 de 3,5 litri şi 250 CP, ajutat de două propulsoare electrice amplasate echilibrat, unul în faţă şi celălalt în spate.
Când bateriile sunt încărcate, rulezi doar în mod electric, iar atunci când accelerezi sau depăşeşti pragul de 50 km/h se activează şi V6-le care livrează putere punţilor, în timp ce mo­to­rul electric spate dozează cuplul axului spate. În acelaşi timp, bateriile litiu-ion se încarcă din energia cinetică produsă de roţile faţă. Cel mai mult se reîncarcă acumulatorii pe frâ­nare, atunci când niciun motor nu mai consumă, iar bateriile cap­tează toată energia pe care o degajă roţile.
În ceea ce pri­veş­te habitaclul Lexus RX450h este poate unul dintre cele mai confortabile SUV-uri de pe piaţă. Scaunele sunt mari şi con­fortabile, iar suspensia filtrează aproape toate deni­ve­lă­rile. Sis­temul audio este la nivelul seg­men­tului, însă nu im­pre­sio­nea­ză calitatea materialelor. Există inserţii de lemn, însă aces­tea intră în contrast puternic cu plasticul de calitate "To­yota", nu de slabă calitate, însă de­parte de ce vedem la con­cu­renţa germană. În ceea ce priveşte com­puterul de bord, Lexus vine cu o "imitaţie" de mouse în locul unei rotiţe gen iDrive.

Lexus RX450h:

Propulsie: hibrid, două motoare electrice de 167 CP, respectiv 68 CP plus V6 3,5i: 3.456 cmc, tracţiune integrală, transmisie automată de tip CVT, 300 CP la 6.000 rpm
  • Performanţe: 0-100 km/h 7,7 s, viteză maximă 235 km/h, consum mediu 6,3 l/100 km, emisii CO2 147 g/km.
  • Preţ: 65.500 euro cu TVA
  • Plus: consum scăzut, imagine, performanţe dinamice
  • Minus: anumite detalii de interior demne de o Toyota, nu de un Lexus

     Sursa : ZF.ro

miercuri, 18 aprilie 2012

Consiliul Concurenţei propune ca vânzarea pieselor auto contrafăcute să fie considerată infracţiune

Consiliul Concurenţei propune ca vânzarea produselor contrafăcute utilizate la vehiculele rutiere să fie considerată infracţiune, o astfel de măsură putând avea ca efect reducerea pieţei pieselor de schimb contrafăcute, se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă.
Potrivit sursei citate, percepţia celor prezenţi pe piaţa pieselor de schimb este că ponderea pieselor de schimb contrafăcute folosite în România este de 27%, mult peste cea europeană.

Consiliul Concurenţei a mai constatat că prevederile legate de sancţionarea comercializării pieselor contrafăcute din O.G. nr.80/2002 care reglementează omologarea şi certificarea produselor folosite la vehiculele rutiere nu sunt corelate cu cele prevăzute, pentru aceeaşi faptă, în Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Astfel, potrivit O.G. nr.80/2000, introducerea pe piaţă a produselor piratate sau contrafăcute constituie contravenţie, iar în conformitate cu Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, contrafacerea unei mărci este considerată infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la trei ani sau cu amendă de la 50.000 lei la 150.000 lei.

În urma prelucrării informaţiilor primite de la societăţile chestionate a rezultat că procedura de omologare-certificare de la Registrul Auto Român (RAR) este considerată de către importatorii de piese de schimb ca fiind 'o barieră administrativă la intrarea pe piaţă'. Importatorii susţin că procedura de la RAR este 'greoaie, complexă şi ambiguă'.

Neclarităţi de ordin legislativ invocă şi importatorii de anvelope (condiţii de garanţie, limite de utilizare etc). În opinia vânzătorilor de anvelope, prezenţa pe piaţă a anvelopelor second-hand constituie cea mai importantă chestiune care ar trebui corectată.

Operatorii din sectorul auto mai propun 'existenţa unui ghid unic de reglementări privind activitatea de comercializare a pieselor de schimb aşa încât normele tehnice RNTR să fie mai adecvat structurate pentru a fi accesibile subiecţilor vizaţi, debirocratizarea procesului de omologare/certificare şi implicarea RAR în privinţa certificării produselor, în sensul testării acestora, la solicitarea importatorului, precum şi colaborarea (schimbul de informaţii) cu autorităţi de omologare/organisme de certificare din alte state membre UE în scopul obţinerii de informaţii privind produse omologate în alte state'.

Pentru cunoaşterea pieţei pieselor de schimb pentru automobile, Consiliul Concurenţei a efectuat o cercetare de piaţă, la nivel naţional, în rândul companiilor din sector: constructori de automobile, producători de piese, comercianţi de piese, vânzători de automobile (dealeri auto), unităţi de service (reparatori). În plus, au fost chestionate şi societăţi de asigurare.

Totodată, în cadrul investigaţiei a fost analizată legislaţia specifică sectorului şi a fost realizat un sondaj de opinie în rândul consumatorilor.

SURSA: Agerpres

marți, 17 aprilie 2012

Romania, Inmatricularile de masini noi din primul trimestru au avut cea mai abrupta crestere din UE

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi din România a urcat în primul trimestru cu 44,3% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, la 13.965 unităţi, reprezentând cea mai abruptă creştere din UE, potrivit datelor prezentate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile.


În luna martie, înregistrările de automobile noi au crescut în România cu 29%, de la 3.793 la 4.902 unităţi.

Pe total piaţă, numărul înmatriculărilor de vehicule noi a urcat în martie cu 17,9%, la 6.871 de unităţi, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Potrivit DRPCIV, cea mai populară marcă în martie a fost Dacia, cu 1.159 de autoturisme înregistrate, în urcare cu 31,7% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Compania românească este urmată în top de Ford (729 unităţi), Volkswagen (598), Skoda (419) şi Renault (248).

Piaţa auto UE măsurată după înmatriculările de automobile noi a scăzut în primele trei luni cu 7,7%, de la 3,589 milioane la 3,312 milioane unităţi. În martie, numărul înmatriculărilor din UE a coborât cu 7%, la 1,453 milioane unităţi, minimul ultimilor 14 ani.

În Germania, cea mai mare economie europeană, numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a crescut în primul trimestru cu 1,3%, la 773.636 unităţi.

Marea Britanie a înregistrat un avans uşor, de 0,9%, la 563.556 unităţi, devenind a doua mare piaţă europeană, după ce înmatriculările din Franţa au scăzut cu 21,6%, la 507.830 automobile noi.

Devenită a patra piaţă din UE, Italia a marcat în primul trimestru o scădere de 21%, la 406.907 înmatriculări.

Portugalia a avut cea mai puternică scădere din Europa, de 48,4%, de la 45.577 la 23.511 unităţi.

În clasamentul constructorilor auto, Volkswagen rămâne lider detaşat al pieţei europene. Cele patru mărci deţinute de grupul german, Volkswagen, Audi, Seat şi Skoda, au acumulat în primul trimestru un total de 781.831 înmatriculări de autoturisme noi în UE, în stagnare faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut.

Pe locul al doilea se plasează grupul francez Peugeot SA, cu mărcile Peugeot şi Citroen, care a înregistrat o scădere de 17,3%, de la 482.595 la 399.161 înmatriculări.

Renault, proprietarul Dacia, este al treilea mare constructor auto european, cu 276.068 înmatriculări de autoturisme noi în primul trimestru, în scădere cu 23,1%.

Cele două companii franceze sunt urmate în top de Ford, General Motors, Fiat, BMW, Daimler, Toyota şi Nissan.

Sursa: Money.ro