În cadrul Salonului Auto de la Geneva care are loc la începutul lunii
viitoare, BMW Group va prezenta versiunea restilizată a lui X6, model
lansat în 2008 sub conceptul de Sports Activity Coupe - SAC şi care s-a
vândut la nivel mondial în 150.000 de unităţi.
În România, până la sfârşitul anului trecut, 1100 clienţi au optat
pentru acest model. Cu 338 unităţi livrate în 2011, este al treilea
model al mărcii din punctul de vedere al vânzărilor, după BMW X5 şi X1.
Noua generaţie va dispune de asemenea de motoarele pe benzină şi
diesel, echipate cu tehnologia BMW TwinPower Turbo Technology, şi de
sistemul inteligent de tracţiune integrală xDrive completat de Dynamic
Performance Control (diferenţialul care permite distribuţia optimă de
cuplu între roţile spate). Noul BMW X6 M50d vine cu cel mai puternic
motor diesel de şase cilindri în linie oferit pe piaţă, cu performanţe
care rivalizează cu modele concurente cu versiuni cu o cilindree de două
ori mai mare.
Noul BMW X6 este va fi primul automobil din segment echipat cu faruri
LED adaptive, disponibile opţional ca alternativă la farurile bixenon.
Inelele tridimensionale luminoase ale farurilor LED adaptive oferă o
nouă interpretare a farurilor rotunde duble. Alături de o linie
superioară, tot cu lumină LED, creează o imagine suplimentară de
sportivitate. Iluminarea pentru faza scurtă şi cea lungă este asigurată
de unităţi LED poziţionate pe o bară orizontală în partea centrală a
inelelor, iar lumina este furnizată către reflectoarele frontale. La
noul BMW X6 M, farurile LED adaptive figurează în echiparea standard.
Stopurile au un design nou şi tehnologie LED, cu două seturi de
lumini care creează designul nocturn specific mărcii. Faptul că acestea
sunt aliniate orizontal şi se extind mult spre exterior accentuează atât
lăţimea automobilului, cât şi tranziţia cursivă între partea din faţă
şi cea din spate.
Echiparea standard cu piele Nevada este disponibilă acum şi în
culoare Vermilion Red. Opţiunea exclusivă cu piele Nappa, cu acoperire
pe o suprafaţă extinsă, include acum şi posibilitatea de a alege între
culorile Black şi Ebony White. Noul BMW X6 este disponibil standard ca
model cu patru locuri. O banchetă spate pentru trei locuri este
disponibilă opţional. Volumul portbagajului acestui Sports Activity
Coupé este de 570 litri şi poate fi extins până la 1.450 litri prin
rabatarea spătarului scaunelor sau al banchetei.
Toate propulsoarele BMW X6 sunt echipate cu tehnologia BMW TwinPower
Turbo şi oferă atât performanţe, cât şi un consum care sunt referinţe în
segment.
Motorul V8 din echiparea modelului BMW X6 xDrive50i oferă 300 kW/407 CP,
în timp ce varianta BMW X6 xDrive35i, dotată cu motor (pe benzină) cu
şase cilindri dispuşi în linie dezvoltă 225 kW/306 CP. Motoarele diesel
cu şase cilindri dispuşi în linie ale modelelor BMW X6 xDrive40d şi BMW
X6 xDrive30d furnizează 225 kW/306 CP, respectiv 180 kW/245 CP.
Ambele oferă nu numai o furnizare impresionantă a puterii sportive,
ci şi un consum care, în ciclul de testare EU, ajunge la 7,5 l/100 km
pentru BMW X6 xDrive40d, respectiv la 7,4 l/100 km la BMW X6 xDrive30d.
Din luna martie a anului 2012, BMW X6 xDrive30d poate fi echipat
opţional şi cu tehnologia BMW BluePerformance, obiectivul fiind o
reducere suplimentară a oxidului de azot (NOx) în gazele de eşapament.
în acest caz, pe lângă componentele standard ale filtrului de particule
diesel şi ale convertorului catalitic de oxidare, este utilizat şi
sistemul AdBlue care elimină dioxidul de sulf, dar şi oxizii de azot.
Aceasta înseamnă că automobilele îndeplinesc cerinţele standardului de
emisii EU6, care va intra în vigoare în 2014.
O versiune suplimentară a modelului, bazată pe noul BMW X6, este
pregătită să fie lansată o dată cu noul automobil. Modelul BMW M
Performance BMW X6 M50d stabileşte un nou standard în ceea ce priveşte
puterea şi eficienţa. O putere maximă de 280 kW/381 CP şi un cuplu de
740 Nm, obţinuţi printr-o soluţie unică cu trei turbocompresoare, fac ca
acesta să fie cel mai puternic motor diesel de trei litri şi şase
cilindri în producţia de serie. Cu un sprint 0-100 km/h de numai 5,3
secunde, noul model este mai rapid chiar decât versiuni diesel ale
competiţiei, cu o cilindree de două ori mai mare, în contextul unor
emisii de numai 204 g CO2/km şi a unui consum mediu de combustibil în
ciclul de testare EU de numai 7,7 l/100 km.
Dezvoltat special de BMW M GmbH - specialiştii în maşini sport
superperformante -, BMW X6M cu motor V8 ce furnizează 408 kW/555 CP
beneficiază şi de subtilităţi de detaliu în privinţa designului şi a
echipamentelor. BMW X6 M este echipat cu transmisie automată M Sport cu
şase trepte, care evidenţiază statutul individual prin particularităţi
precum tehnologia suspensiei ce a fost dezvoltată separat.
La toate celelalte modele, puterea motorului este transferată prin
intermediul transmisiei standard - sport cu opt trepte -, care include
clapete pe volan pentru schimbarea vitezelor. Dynamic Performance
Control este o dotare standard la toate versiunile modelului BMW X6 ca
parte a sistemului inteligent de tracţiune integrală xDrive. Acesta
oferă o precizie mai mare distribuţiei puterii - controlată electronic
-, dar optimizează şi stabilitatea, tracţiunea şi performanţele
dinamice. Sistemul iese în evidenţă în special la abordarea virajelor cu
un stil de condus sportiv. încă de la intrarea automobilului în viraje,
xDrive transferă mai multă putere către roţile spate pentru a susţine
astfel o reacţie agilă a virării. Dynamic Performance Control realizează
o distribuţie a cuplului între roţile spate. Astfel, unic în segment,
în situaţia unor viraje abordate foarte dinamic se poate ajunge ca tot
cuplul motor să fie distribuit către o singură roată . Pentru o
intensificare suplimentară a agilităţii şi a supremaţiei sunt
disponibile sistemele Active Steering (nu este disponibil la BMW X6 M50d
şi BMW X6 M) şi Adaptive Drive (standard la BMW X6 M50d şi BMW X6 M) cu
amortizoare gestionate electronic şi bară stabilizatoare.
Tehnologia de avangardă se regăseşte şi la gama extinsă de sisteme de
asistare a conducătorului şi servicii de mobilitate de la BMW
ConnectedDrive. Pe lângă BMW Head-Up-Display, dotările disponibile la
acest Sports Activity Coupé includ sistemele Lane Departure Warning
(avertizare la părăsirea benzii; nu este disponibil la BMW X6 M50d şi
BMW X6 M), Speed Limit Info (informare privind limita de viteză legală
pentru tronsonul de drum), camere pentru Side View (vedere laterală
faţă) şi Rear View (vedere în spate pentru parcare) cu Top View (sistem
cu 3 camere video pentru asistare la parcare). De asemenea, noul BMW X6
este optimizat, prin intermediul unei conectări inteligente, cu
integrarea terminalelor smartphone şi a playerelor muzicale în
habitaclul maşinii şi pentru utilizarea funcţiilor inovatoare de
infotainment care includ şi funcţii internet precum WebRadio, Last Mile
Navigation sau Twitter si Facebook.
Sursa: ZF
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu